Mașloc. Grădinița rămâne închisă, banii nu au venit

Data publicării:
26112012 20gradi-35294

Copiii au început săptămâna în fostele laboratoare ale unei şcoli vechi. Inspectoratul școlar nu a reuşit să facă rost de bani pentru a-şi achita datoria pe care o are la firma care a construit clădirea cea nouă.

Cei mici sunt nevoiți sa împartă clasa şi cu colegii lor mai mari, atunci când nu au cu cine să rămână acasă.

Copiii din clasa pregătitoare fac orele în cabinetul de logopedie, care nu are mai mult de 10 metri pătrați.

E o soluție de moment și probabil că nu o să putem merge prea mult pe variant asta. Copiii lipsesc tocmai din cauză că știu că nu avem clasa noatră, părinții consideră că e mai bine să stea acasă”, spune învățătoarea Codruța Zamfir.

Până când inspectoratul şcolar nu achită constructorului datoria de un milion de lei, copiii nu se pot întoarce în noua gădiniţă.

Au rămas doar promisiunile, grădinița este în continuare închisă, din câte am înțeles banii nu s-au plătit, așteptăm. Copiii de la grădiniță sunt acasă”, explică Alina Spinaru, directorul Școlii Gimnaziale Mașloc.

În total, din cei peste 100 de preşcolari care au fost mutaţi din clădirea închisă, doar 33 au venit la cursurile organizate în școala veche.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...