Facultatea de doi ani revine în România. Soluţia care ar putea rezolva criza de specialişti de pe piaţa muncii

Data publicării:
studenti absolventi
Foto: Guliver/GettyImages

Facultate de doi ani pentru aproape orice domeniu. Este una din noutățile introduse în Legile Educației dezbătute joi de Comisia de specialitate din Parlament. Astfel, în afară de medicină, drept și arhitectură, toate facultățile ar putea oferi programe de doi ani pentru anumite specializări rapide.

Andreea Gheorghe, jurnalist Digi24: Noile Legi ale Educației prevăd revenirea la facultățile cu durată de doi ani. Acest lucru ar rezolva crzia forței de muncă din multe domenii. Orice facultate poate să organizeze un astfel de program de studiu, în afară de facultățile de Drept, Medicină și Arhitectură.

Dacă ne uităm la câteva meserii pentru care s-ar putea aplica acest program de studiu de doi ani, vorbim despre economiști, cei din sectorul IT sau pentru ingineri, unde cei care alegsă facă cursurile cu durată redusă vor avea diplomă de subinginer.

Ministrul Ligia Deca a explicat în Comisia pentru Învățământ din Camera Deputaților că modificarea a fost cerută de mediul de afaceri. Mulți angajatori duc lipsă de personal calificat și spun că multe meserii pot fi desprinse după mai puțin de 3-4 ani, cât ține facultatea acum.

Diploma studenților care aleg acest program nu va fi echivalentă cu cea a unui student care a parcurs studiile cu program normal. Ea se va afla undeva între studiile postliceale și cele universitare complete.

Este important de menționat că studenții care după acești doi ani vor să își continue studiile pot să rămână la facultate. Urmează să se decidă modalitatea clară prin care se poate face această trecere, însă cel mai probabil aceștia vor da un examen de echivalare a cunoștințelor și vor continua alături de colegii lor din anul al treilea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Nicole Kidman și Zac Efron, scene fierbinți în cea mai nouă comedie romantică. Îi despart 20 de ani, dar au...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
Putin va lovi 6 țări care oferă arme Ucrainei. Ce riscă România care permite tranzitul armamentului?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...