CTP a fost eliminat în liceu. Amintiri despre școală ale jurnalistului
Cristian Tudor Popescu a fost eliminat, pentru câteva zile, în liceu. Un amănunt surprinzător din biografia jurnalistului, povestit chiar de el, pentru Digi24. "A fost vorba de un gest de solidaritate şi chiar a trebuit să insist", şi-a amintit Cristian Tudor Popescu.
Cum se făcea carte în anii 70?
Cristian Tudor Popescu: E destul de greu să fiu raţional şi rece, ca de obicei, pentru că mă melancolizează această clădire. Cum se făcea atunci carte? Se făcea! În primul rând, statutul profesorului şi al elevului erau diferite fundamental de cele de azi.
Şi anul acesta avem manuale lipsă, în schimb avem compendii, ceea ce e pământul minţii! Nu ştiu unde se mai poate ajunge cu aceste aberaţii.
Întrebarea e de ce mereu, în fiecare an, avem situaţia asta în învăţământul românesc? Eu cred că răspunsul e simplu şi sinistru: din pricina calităţii şcolare a politicienilor noştri. Persoanele care conduc România, majoritatea, sunt nişte inşi după care au fugit profesorii cu notele proaste, sunt nişte absolvenţi de facultăţi particulare care, în România, sunt nişte escrocherii monstruoase. Sunt oameni care nu au niciun pic de consideraţie, dimpotrivă, nutresc indiferenţă sau dispreţ pentru şcoală şi profesori. Nu-i interesează decât dacă pot scoate ceva capital politic, să ameţească lumea cu o mărire de salariu pentru profesori ca să le mai astupe gura, dar aceşti oameni nu dau doi bani pe cunoaştere, pe şcoală, pe educaţie, pentru că ei n-au ajuns în funcţii pe baza rezultatelor lor şcolare deosebite. Au fost nişte chiulangii, elevi mediocri care s-au strecurat prin sistemul de învăţământ şi au ţâşnit apoi în sistemul politic în frunte şi acum sunt senatori, deputaţi, miniştri. Dacă ar fi luaţi la bani mărunţi, aceşti oameni, care sunt sfătoşi, ne dau poveţe la TV. Cu nişte teste simple la nivel de liceu, ar fi măcel. De ce nu sunt manuale? Pentru că nu-i interesează, n-au treabă.
Dascălii vă motivau în liceu?
CTP: Eu chiar am prins profesori din generaţia interbelică formaţi în şcoala veche. Vicol, de franceză, n-o să-l uit niciodată. Ce plăcere era să-i asculţi lecţiile ca pe o melodie frumoasă, vorbea superb franţuzeşte şi ne spunea povești cu istoria Franţei. Era fermecător, întotdeauna impecabil îmbrăcat, păr complet alb, ne spunea domnul elev, niciodată băi, boule. Ne silea să vorbim doar franţuzeşte.
Apoi profesor Costică Marinescu, la limba română, o comoară, o minune, cum vorbea de Eminescu, ne lua şi pe noi în orele lui despre marii scriitori români, pe care ni-i apropia ca oameni, întotdeauna ne spunea lucruri din viaţa lor, prozaice, cotidiene. De pildă, în legătură cu Arghezi ne-a spus că era un om foarte zgârcit şi ahtiat după bani, lucruri care în loc să ne îndepărteze, ni-i apropia. Dar poţi să vorbeşti aşa atunci când stăpâneşti materia foarte bine, doar atunci poţi să ai un stil liber de a vorbi fără să spui prostii.
Şi omul care mi-a schimbat mie viaţa, profesorul de matematică Florica Ionescu. Eu, până la începutul clasei a XI-a, am fost un elev aflat chiar în pragul corijenței la matematică. După ce am fost premiant an de an, venind la liceu, m-a apucat un soi de nebunie, de revoltă, dom'le, cât o să mai circul eu ca model exemplar cu coroniţă şi m-am „golănit” în mod premeditat, m-am „derbedeit” vreo doi ani.
La chimie îmi amintesc că am trecut pentru că a vorbit profesorul de sport, un mare handbalist, Nicula, cu doamna de chimie, i-a spus că sunt un băiat bun, dar că am luat multe mingi în cap - că apărăm aici, în spate, eram portar - şi de aceea să mă treacă şi pe mine la chimie.
Iar la matematică aproape mă lăsase corijent doamna Bulgaru şi într-a XI-a am început să facem matematică cu doamna Florica Ionescu. Eu eram obraznic, ignorant, agresiv, un imbecil. Când mă gândesc, dacă l-aş vedea pe elevul de atunci, l-aş lua la palme acum. Am fost obraznic în prima oră cu dânsa. Mi-a spus două-trei cuvinte, atât, şi şi-a aprins o ţigară în clasă, în clasă, vă dați seama, s-a dus la fereastră. Şocul a fost atât de mare pentru mine, încât din acea zi n-am mai conceput să vin la ora dânsei fără să fiu perfect. Să iau 10 pe linie. Aşa a început istoria care a dus, după, la facultatea de automatică, cea mai grea din Politehnică, cu matematică cât cuprinde. Pentru că un om a intrat în viaţa mea într-un anume moment şi a reuşit să mi-o schimbe.
Sunt diferiţi profesorii azi?
CTP: Sigur că sunt diferiţi şi nu e numai vina lor. E şi vina lor, am văzut destui profesori care sunt şi ei rezultatul unui proces de învăţare, care ştiu ceva materie acolo, unde au de predat pe domeniul lor, mulţi nu ştiu nici asta. Ce nu ştiu e pedagogie. Nu ştiu şi nici nu vor, nu mai au acea dorinţa a profesorului de tip vechi. Acei oameni doreau să te înveţe ceva şi erau fericiţi când vedeau licărind în ochii tăi un semn de înţelegere. După ce n-ai înţeles nu ştiu câtă vreme un lucru, dacă găseau o modalitate prin care să te facă să pricepi şi să nu mai uiţi şi simţeau în ochii tăi că ai priceput, erau fericiţi. Aşa ceva nu mai există azi. Profesorii sunt dezinteresaţi, elevii sunt o masă inertă pentru ei, eventual mai selectează pe cei mai buni, care oricum îşi fac treaba. E un fals asta cu olimpiadele cu care ne amăgim, pentru că şcoala trebuie să rezolve problemele mediei elevilor, a elevilor din zona medie, nu a celor foarte buni. Or, la nivelul ăla, şcoala românească e extrem de ineficientă.
E o scuză bună că au salarii mici?
CTP: E o scuză, trebuie să-i înţelegem că au salarii foarte mici, când elevii de azi se trag de şireturi cu profesorii, se suie pe catedră, scuipă seminţe prin clase, n-au niciun fel de consideraţie faţă de profesori, e altă atmosferă. Păi nu era de conceput aşa ceva, familiarităţi ca acum între profesori şi elevi la liceul „Mihai Viteazul”. Să-ţi permiţi cu directorul Mişu Petrescu bancuri? Era de neimaginat aşa ceva! Nici nu trebuia cineva să te pună la punct, pentru că nici nu-ţi venea. Acum atmosfera e degradată.
Poate şi relaţia părinte-copil?
CTP: Sigur, şi asta e o altă cauză. Copiii vin aici de acasă, de la părinţi, cu anumite obiceiuri şi mai e ceva important: tehnologia. Acum îţi vine elevul din clasele mici cu telefonul la urechi. Aceste scule, pe care ei doar le utilizează, habar n-au cum funcţionează, nu cunosc principiile care au dus la fabricarea unui telefon mobil de asemenea performanţe, dar faptul că au un astfel de telefon foarte scump pe care ei nu şi l-ar fi putut permite... Maşină... Am avut o situaţie la „Jean Monnet”. Am fost acolo să vorbesc cu elevii şi am constatat că, domnule, foarte frumos că nu merg cu maşinile chiar până în poartă, părinţii elevilor, că să nu creeze o situaţie, şi mi s-a spus păi nu, că nu sunt maşinile părinţilor, sunt ale elevilor!
Atitudinea elevului care vine acum de acasă e de superioritate faţă de profesor. Profesorul e un prăpădit, cu un salariu mic, care vine să-i spună lui chestii de prin manuale de istorie, când el are iphone-ul, smartwatch-ul. Cu asta el e stăpân pe lumea asta. Se ajunge la un analfabetism de nouă generaţie. Un neo-anaflabetism. Dacă îi întrebi pe unul din copiii ăştia care nu pot să mai trăiască fără telefonul mobil să facă o adunare sau o înmulţire în binar, habar n-are şi prăpastia asta creşte continuu.
Şi profesori mulţi sunt depăşiţi. Acum trebuie să facă nişte eforturi în condiţiile de informare ale elevului, uneori el te poate depăşi, să aibă informaţii mai puternice decât ale tale la ora de curs. De ambele părţi sunt probleme în clipa de faţă în a realiza o chimie, o relaţie puternică şi eficientă între elev şi profesor, aşa cum se putea cu 40 de ani în urmă.
Care va e cea mai dragă amintire din şcoală?
CTP: De la meciurile de handbal, când am câştigat campionatul pe liceu. Echipa de handbal a liceului era vestită. De aici a plecat Cristian Gaţu şi alţi mari jucători de handbal. Erau campionate de handbal, baschet, fotbal între clase. La fotbal eram centru înaintaş, dar făceam sport tot timpul.
Azi mai puţin, dar avem manual...
CTP: Eu mă întreb până unde mai pot să meargă oamenii ăştia? Sunt un elogiu al prostiei conducătorii ăştia ai învăţământului. Asta cu manualul de sport îmi aminteşte de o caricatură, una cu o halteră de 100 kilograme, legată cu un lanţ care trece pe deasupra şi intră într-un computer, iar în faţa lui stă un om care apasă cât poate de tare pe tasta aia, îi tâșnesc sudorile, pentru că trebuie să ridice haltera apăsând pe tastă. Cam asta e noima manualului de sport. E suficient să ai un profesor de sport care să te alerge, să te lase să joci fotbal pe teren. Ce manual de sport?!
De chiulit, chiuleaţi?
CTP: Am mai chiulit. Până în clasa a XI-a am făcut boacăne multe. Am fost şi eliminat din liceu. A fost un episod uriaş. Împreună cu un coleg aveam ora de engleză cu Adina Atanasiu şi, pentru că colegul era foarte turbulent, a fost dat afară din oră. Eu am ridicat mâna şi am spus să mă dea şi pe mine afară, că eu nu pot să trăiesc fără colegul. Domnule, stai jos şi vezi-ţi de treabă, îmi spune doamna profesoară. Eu am început să fac tot felul de măgării până am obţinut darea afară şi, cu colegul, ne-am dus un etaj mai jos la o profesoară tânără de matematică, abia venită în liceu, am intrat peste ea la oră. Bună ziua, ne-a trimis tovarăşul director să luăm catedra. Asta, săraca: Cum să luaţi? Şi eu ce fac?... Nu ştim, nu cunoaştem, noi suntem simpli executanţi. Dacă nu doriţi, noi ne ducem să raportăm la direcţiune. Aveam nişte mutre, sobri ca un castel de apă. S-a speriat săraca şi a spus luaţi-o. Noi?! Tu, tu şi tu. Noi conducem operaţiunile, nu cărăm noi catedra. Au scos nişte elevi catedra, au pus-o în faţă. Acum, zic, proptiţi-o în ușă. Au proptit-o. Acum, zic, hai să jucăm fotbal!
Am fost tunşi, eliminaţi.
Dacă v-aţi afla faţă în faţă cu adolescentul Cristian Tudor Popescu, ce i-aţi spune?
CTP: I-aş spune să renunţe la multe dintre lucrurile care i s-au părut... fără de care credea la vârsta aceea că nu poate trăi. I-aş spune să nu se apuce de fumat, i-aş fi spus să se apuce mult mai devreme de învăţat serios, pentru că toate lucrurile astea le înţelegi mai târziu. Mai târziu îţi dai seama unde ai pierdut şi cât ai pierdut. La 18 ani timpul e foarte ieftin. Eşti nemuritor. Aşa crezi tu. Fiecare minut pe care îl pierzi la vârsta aceea o să-l regreţi mai târziu. Fiecare minut în care n-ai făcut un lucru bun, util, frumos, ci dimpotrivă, o să-l regreţi cu siguranţă mai târziu. Nu îţi vinde ieftin timpul!
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
