Au început înscrierile la facultate. Cea mai căutată specializare este Medicina

Data publicării:
facultate-1

Emoţiile bacalaureatului au trecut, încep cele ale înscrierilor la facultate. Este concurenţă foarte mare pentru locurile fără taxă la cele mai bune universităţi de stat. Cei mai mulţi candidaţi sunt la drept, medicină şi farmacie. La Timişoara sunt scoase la concurs aproape 1500 de locuri, iar la Bucureşti 900.  

De la prima oră, holurile Facultăţii de Medicină Carol Davila din Bucureşti s-au dovedit neîncăpătoare. 300 de absovenţi asteptau rândul pentru înscriere.

Agitaţie si la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara. Andrei încearcă pentru al doilea an să prindă un loc fără taxă, pentru că nu poate plăti o mie două sute de euro pe an.

„Este unul dintre cele mai avantajoase joburi si este o meserie foarte frumoasă, care tot timpul evoluează”, spune un tânăr. Tocmai de aceea, concurenţa este serioasă. Din aproape 1500 de locuri, doar 580 sunt fără taxă.

„Va pot spune ca avem o mie de înscriși online. Ne așteptăm la o concurență la fel de mare ca anul trecut. Minim 2-3 pe loc”, a spus purtătorul de cuvânt al facultății.

La Braşov, tinerii care se înscriu la Facultatea de Medicină au planuri mari. Dar nu pentru România. „Este de viitor și aș putea să plec în străinătate”, subliniază un tânăr.

Alături de medicină, şi dreptul este o facultate extrem de căutată de tinerii care vor o carieră bănoasă.

Mulţi dintre cei care au luat bacalaureatul sunt cu gândul încă la vacanţă şi nu la înscrierea la facultate.

Până vineri, tinerii care vor să devină studenţi trebuie să vină la facultate cu un dosarul complet pentru înscriere și cu banii de taxă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...