Daea: Comisia Europeană cere Poloniei, Ungariei, Slovaciei și Bulgariei să ridice interdicția asupra importurilor de cereale ucrainene

Data actualizării: Data publicării:
20180829163629_IMG_6184-01pesta porcina daea Inquam Photos George Calin
Foto: Inquam Photos / George Călin

Comisia Europeană cere Poloniei, Ungariei, Slovaciei și Bulgariei să ridice interdicția privind importurile de grâne ucrainene, a spus miercuri ministrul Agriculturii, Petre Daea. Totul pentru ca Bruxelles-ul să poată impune această măsură în bloc, inclusiv pentru România, până pe 5 iunie, adaugă el. În caz contrar, cele 5 state afectate vor pierde și un nou pachet de sprijin pentru fermieri, cu o valoare totală de 100 de mililioane de euro.

În cadrul unei şedinţe de lucru în format videoconferinţă cu Valdis Dombrovskis, comisar european responsabil cu politica comercială la nivelul UE şi comisarul pe probleme de agricultura, Janusz Wojciechowski, Petre Daea a susținut că țara noastră „se vede ameninţată de un aflux şi mai mare de cereale din Ucraina întrucât punctele de ieşire din Ucraina către celelalte state sunt închise”. „România a rămas principal culoar de tranzit iar Portul Constanţa devine şi mai aglomerat”, a spus el.

Acesta a fost momentul în care, potrivit ministrului Agriculturii, vicepreședintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis le-a cerut Poloniei, Ungariei, Slovaciei și Bulgariei să ridice interdicția asupra importurilor de cereale ucrainene. Dombrovskis a afirmat că măsurile unilaterale luate de cele patru state în privinţa importurilor de cereale din Ucraina sunt ilegale şi a cerut retragerea acestora, pentru a se putea aplica propunerile Comisiei, care vizează, printre altele, oprirea importurilor de grâu, porumb, seminţe de floarea soarelui şi seminţe de rapiţă din Ucraina, până în data de 5 iunie.

„Cei doi comisari au prezentat un pachet de sprijin pe care Comisia îl pune la dispoziţia celor 5 ţări compus din 100 de milioane de la intervenţia de criză a CE , urmând că această sumă să fie repartizată în perioada imediat următoare şi un pachet de reglare a importurilor din Ucraina. Acesta prevede activarea mecanismelor de salvgardare excepţională, care înseamnă oprirea importurilor până în dată de 5 iunie pentru produsele: grâu, porumb, seminţe de floarea soarelui şi seminţe de rapiţă. Comisarul a menţionat că această măsură poate fi luată în 48 de ore după ce statele care au luat măsuri unilaterale şi le retrag”, a spus Daea.

Anterior, Comisia Europeană a anunțat că plănuiește să introducă restricții la importurile de cereale din Ucraina și să dubleze sumele compensatorii pentru fermierii afectați de afluxul de produse agricole ucrainene. Suma discutată pentru despăgubirea fermierilor din țările afectate de afluxul de cereale din Ucraina s-ar ridica la 100 de milioane de euro, aproape dublu față de cele 56 de milioane acordate inițial.

Între timp, țara noastră va intensifica controalele la graniță în cazul produselor importate din Ucraina, a transmis ministrul Agriculturii. În urma discuțiile cu omologul său ucrainean, Petre Daea a anunțat că România a luat măsura de intensificare a verificărilor în vamă a calităţii produselor importate din Ucraina, verificări coordonate de către ANSVSA, conform legislaţiei europene în vigoare. „Această măsură a fost comunicată ministrului ucrainean. De asemenea, ministrul ucrainean a fost informat că statul român va implementa măsuri de securizare suplimentară pentru transportul produselor care tranzitează teritoriul României către state terţe. Începând de mâine, un colectiv de specialişti format din reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, ai ministerului Transporturilor, ai Ministerului Finanţelor şi ai MADR va proceda imediat la implementarea soluţiilor tehnice pentru monitorizare”, a anunţat Daea.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...