Comorile Bihorului | Sute de monede, unele vechi de 2.000 de ani, au fost descoperite lângă orașul Aleșd

Data actualizării: Data publicării:
monede comori

Monede de argint vechi de peste 2.000 de ani emise în perioada împăraților romani Iulius Caesar sau Octavian Augustus fac parte din cel mai important tezaur descoperit în Bihor, în ultimii ani. Specialiştii Muzeului Ţării Crişurilor au autentificat comoara descoperită la începutul lui octombrie într-o pădure de lângă Aleşd. A doua descoperire a fost făcută în curtea unei case, în timp ce un localnic săpa cu excavatorul.

479 de monede medievale, din secolul al XVII-lea au fost descoperite de Nicu Ilea, în urmă cu două săptămâni, în timp ce lucra în curtea gospodăriei.

"Am excavat cu un buldozer. Nu am vrut să sap manual, pentru că dura mai mult. Am chemat un prieten vecin şi după câteva excavări au ieşit la iveală... ce se vede", povestește Nicu Ilea.

"Cele mai târzii piese care compun tezaurul medieval aparţin regelui Sigismund al III-lea Vasa; este vorba despre monedă comună măruntă, poloneză, o monedă care a circulat în Transilvania un veac şi jumătate", a explicat Călin Ghemiş, arheolog.

Nu foarte departe de gospodăria lui Nicu Ilea, doi tineri pasionaţi de istorie au făcut o descoperire şi mai importantă. Într-o pădure de la marginea oraşului Aleşd, Florin Avram şi Cristian Rus au scos la lumină aproape patru sute de monede antice.

"În timp ce urcam spre locaţia respectivă, detectorul lui Florin a reacţionat şi am observat că era ceva nemetal îngropat în pământ. Am săpat şi am descoperit monedele sub o bucată de vas ceramic", povestește Cristian Rus.

"Reacţia - nu am cuvinte să o descriu nici în momentul de faţă. Când am văzut monedele, mi-a crescut pulsul. Pentru noi a fost ceva unic în viaţă", spune Florin Avram.

Monedele au fost predate reprezentanţilor Muzeului Ţării Crişurilor. Specialiştii au lucrat la datarea monedele, vechi de peste 2.000 de ani.

"Este o primă evaluare ştiinţifică a tezaurului de la Aleşd - un tezaur compus din denari romani, parte republicani, parte emişi în timpul dictaturii lui Caesar, iar o parte substanţială a tezaurului emisă în timpul lui Augustus", susține Călin Ghemiş.

Pentru a estima valoarea monedelor, reprezentanţii Muzeului Ţării Crişurilor vor contacta un expert în domeniu.

Conform legii, cei care au descoperit monedele au dreptul la 30% din valoarea comorii.

Reporter: Andrada Reşte
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...