Chirurgul Cristian Paleru de la „Marius Nasta” a fost arestat preventiv pentru corupţie

Data actualizării: Data publicării:
patru bancnote de 100 de euro ieind din buzunarul unui medic
Mai mulți medici de la Institutul „Marius Nasta” sunt acuzați că au luat mită pentru operații. Foto: Profimedia Images

Tribunalul Bucureşti a dispus joi arestarea preventivă a medicului Cristian Paleru de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, acuzat că primea mită de la pacienţi.

La tribunal se află şi un al doilea medic acuzat de corupţie, Cornel Petreanu, care aşteaptă decizia instanţei, scrie Agerpres.

Cei doi medici sunt specializaţi în chirurgie toracică, ambii fiind profesori la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Capitală.

Alţi şase medici de la „Marius Nasta” au fost plasaţi sub control judiciar, urmând să fie cercetaţi în stare de libertate.

Procurorii au deschis două dosare penale, în care se efectuează cercetări cu privire la comiterea de infracţiuni de corupţie de către medici din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu constând în efectuarea controalelor pre şi postoperatorii şi realizarea intervenţiilor chirurgicale.

Anchetatorii au pus sechestru pe bunurile mobile şi imobile deţinute de medici, dar şi pe sumele deţinute de aceştia în conturi bancare, în vederea confiscării speciale şi a confiscării extinse, deoarece, în urma efectuării investigaţiilor financiare, au rezultat diferenţe semnificative între veniturile licite şi bunurile dobândite în ultimii 5 ani.

Valoarea sumelor şi bunurilor indisponibilizate de procurori se ridică la peste 800.000 de euro.

Managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, a declarat, joi, în legătură cu cei patru medici reținuți, pentru că ar fi luat mită pentru operații, că este o infracțiune care nu este compatibilă cu profesia de medic, adăugând că „medicina este o profesie nobilă”. Ea a mai explicat că, de-a lungul timpului, au fost ședințe și discuții cu medicii, cu privire la astfel de comportamente și „ei nu au confirmat niciodată că se supun unor astfel de acțiuni”. Mahler a mai spus că salariul unui medic, din cadrul Institutului, este de aproape 15.000 de lei.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
Armata și serviciile secrete ruse, la cuțite. Șoigu nu-și mai poate apăra generalii de FSB
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta