9 cutremure în Marea Neagră, în ultimele ore. Mărmureanu: Este o activitate seismică normală

Data actualizării: Data publicării:
marmureanu cutremur seism 6171515-Mediafax Foto-Octa Ganea

Seismologul Gheorghe Mărmureanu susţine că numărul mare de cutremure înregistrat într-un scurt interval de timp în Marea Neagră reprezintă o activitate seismică normală, care nu ridică probleme deosebite.

Mărmureanu a declarat, miercuri, pentru Agenţia de presă News.ro, că nu pun probleme deosebite cutremurele înregistrate miercuri dimineaţă în Marea Neagră. 

„Acestea cutremure nu au nicio importanţă. Este o activitate normală. Nu reprezintă nicio problemă. În Marea Neagră s-au înregistrat mii de cutremure de-a lungul timpului. Cel mai mare a fost în 1902, care a avut puţin peste 4 grade”, a afirmat Gheorghe Mărmureanu.

9 cutremure în Marea Neagră, în decurs de câteva ore

Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunţat, miercuri, că au mai fost înregistrate două cutremure în Marea Neagră, tot la adâncimea de cinci kilometri. Numărul total al seismelor care au avut loc în ultimele ore a ajuns la nouă.

Potrivit INCDFP, miercuri, la ora 9:59:47, s-a produs în Marea Neagră încă un cutremur, tot la adâncimea de cinci kilometri, având magnitudinea 3.5 pe scara Richter.

De asemenea, la ora 10:12:26 s-a înregistrat un seism cu magnitudinea 2.6 pe scara Richter.

Astfel, numărul total al cutremurelor care au avut loc în Marea Neagră în ultimele ore a ajuns la nouă. Cel mai mare, de 3,7 grade, s-a înregistrat la ora 5.51.

Primele şase cutremure au avut loc într-un interval de o oră.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...