Deputat care a fost la Oslo pentru cazul Bodnariu, întrebat despre ajutorul pentru copiii români abuzaţi în ţară: „E suficient să facem o legislaţie bună pentru ei”

Data actualizării: Data publicării:
campanie crop violenta copii

„Ne-am întâlnit cu prefectul regiunii în care se află această familie (Bodnariu – n.r.), cu parlamentari omologi din Comisia de muncă şi de familie, cu reprezentanţi ai Ministerului de Interne şi reprezentanţi ai Ministerului Copilului.

Le-am spus că nu am venit să acuzăm pe nimeni de nereguli sau de practici în afara sistemului democratic, ci pentru a vedea la faţa locului care sunt probleme cu care se confruntă aceste familii. Românii au cele mai puţine cazuri privind această problemă cu protecţia copilului acolo, dar chiar şi un singur caz e suficient ca să ne sesizăm.

Din dialogurile cu cei pe care i-am întâlnit - vecini ai acestei familii, cunoscuţi - ne-au arătat că într-un fel avem mari îndoieli că aceşti copii au fost cu adevărat abuzaţi în modul în care s-a luat această măsură excesivă. Nu a avut loc o anchetă preliminară, nici cea psihologică, totuşi, copiii au fost transpuşi pe o măsură care se dă într-o situaţie în care ar fi fost dacă erau într-un pericol iminent. Vecinii ne-au spus că, copiii nu păreau a fi abuzaţi fizic şi psihic, erau deschişi, veseli, iubitori.

Urmează ca cei de la Ministerul copilului să facă o anchetă privind modul în care s-au desfăşurat aceste proceduri.

Aşteptăm ca autorităţile să ne lămurească care e adevărul pe dosar. Ei mereu ne-au zis că nu e vorba de cazuri concrete. Am vb de sistem, dar pot să fie şi greşeli şi să se vadă dacă sunt greşeli. Implicit avocatul nu are acces la dosarul respectiv sau la informaţii. Această confidenţialitate duce la o lipsă de transparenţă”.

În acest context al demersurilor făcute de parlamentarii români pentru copiii familiilor din Norvegia, Ovidiu Iane a fost întrebat ce fac aleşii pentru copiii români abuzaţi în România. Sunt 10.000 de cazuri de copii abuzaţi în România numai în primele nouă luni ale anului trecut – o cifră tulburătoare.

„Legislaţia e destul de bună, noi avem o problemă de aplicare legislativă, avem o problemă a sărăciei, cele mai multe cazuri din sistemul de protecţie a copiilor e pe sărăcie şi neglijenţă, părinţii nu le pot asigura cele necesare. Trebuie văzute cauzele pentru care sunt abuzaţi cei 10.000 de copii, dacă au fost abuzaţi fizic sau dacă e doar o neglijenţă pe un fond de sărăcie a familiei.

În cazul copiilor Bodnariu ne-am dus pentru că familia a venit la noi la comisie şi ne-a spus despre ce e vorba”, a explicat deputatul PSD.

Întrebat care ar fi sesizarea la care ar răspunde parlamentarii români în cazul copiilor români abuzaţi, Iane a răspuns: „E suficient să facem o legislaţie bună pentru aceste familii, dacă guvernul va pune în aplicare această legislaţie. S-a îmbunătăţit situaţia faţă de acum 10 ani, ţine foarte mult de condiţia educaţiei copilului de ce îţi oferă nivelul de trai din ţara ta”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...