ROMÂNIA FURATĂ. Aversa - secretele uzinei de pompe nucleare
FOTO Agerpres
Oborul era, odată, cea mai colorată mahala a Bucureştilor. Vremea micilor negustori a apus. Azi, zona Oborului e o înşiruire de blocuri socialiste, magazine capitaliste şi câteva relicve ale fostei industrii - terenuri vânate de afaceriştii imobiliari.
Acum 25 de ani, aici era Platforma Industrială Obor. Fosta Întreprindere de Pompe e acum ultima fabrică rămasă în picioare.
În 2016, la capătul a 10 ani de negocieri, licitaţii şi tranzacţii abandonate sau contestate, statul este pe cale să piardă Aversa, definitiv. Odată cu singura fabrică de acest fel din Europa de Est, se şterg şi cel puţin 30 de milioane de euro din vechi datorii imposibil de recuperat. Plus o istorie necuprinsă în manuale: a primelor pompe nucleare produse în România.
“Falimentul are regulile lui. Oborul este frumos. V-aş povesti de Oborul anilor tinereţii mele...”, spune Dan Codescu, fost inginer tehnolog la Aversa.
În anii '50, când Maria Tănase cânta în târg la Obor, comuniştii adunaseră deja, în jurul fabricii interbelice de maşini şi turnătorie "Dumitru Voina", naţionalizată în 1948, mai multe întreprinderi. Noua fabrică ajunge să ocupe peste 10 hectare, de zece ori mai mult decât avea atelierul de la care pornise.
Povestea "Aversa" începe cu un industriaş sas, care deschide în 1882, un atelier de forjă şi o turnătorie. În Al Doilea Război Mondial, devine fabrică de armament. Din atelierele de la Obor ies ţevi şi roţi de tun, piese pentru mitraliere şi corpuri de bombe.
“În '64, s-a făcut reorganizarea şi s-a numit fabrica de pompe: uzina de pompe Aversa”, își amintește Gheorghe Matei, fost director general după '90.
La început, Aversa, făcea pompe care aduceau apa din Dunăre în sistemele de irigaţii din Bărăgan.
„În anii '69, a luat un avânt mare. S-a făcut o staţie pentru aer comprimat, s-a făcut fabrică de oxigen, s-a făcut o secţie mare, frumoasă de sculărie, s-a făcut secţie nouă pentru modelărie, s-a făcut turnătorie nouă”, spune Ion Chiţu, angajat în 1968 și lider sindical mai târziu.
„Era o cerere enormă, nu puteam să îi facem faţă. Începuse programul de energetică clasică: Turceni, Rovinari, Anina, Drobeta. Începuse programul de chimie şi petrochimie. Am continuat, după aceea, cu energetica nucleară”, face Gheorghe Matei socoteala primelor mari comenzi de pompe industriale.
Inginerul Dan Codescu este unul dintre cei care şi-au pus semnătura pe certificatul de naştere al primei pompe nucleare făcute în România.
„Rigurozitatea executării produsului a fost primul... hai să nu-i spun "şoc", dar prima lecţie pe care a trebuit să o învăţăm. Cine a făcut tehnologia, cum a făcut-o, se povestea acolo cine a strujit, cine a turnat, la ce oră s-a turnat, ce calitate de material s-a folosit şi aşa mai departe”, descrie Dan Codescu documentul atașat fiecărei pompe nucleare.
În 1982, se toarnă primul beton la centrala nucleară de la Cernavodă. Pentru Unitatea 1, deja contractată, componentele au fost aduse, în cea mai mare parte, din import. A doua Unitate urma să se facă, însă, cu echipamente româneşti.
„Prima pompă nucleară s-a născut învăţând. Cred că a fost o muncă de vreun an şi ceva”, își amintește inginerul Codescu.
Aşteptările regimului comunist erau ca centrala nucleară să se ridice cu cât mai puţine importuri.
Dan Codescu: "Hai să facem şi noi ce fac nemţii". Punct.
Peste aşteptările Partidului vin cele ale canadienilor care, având licenţa pentru tehnologie, impun standarde ridicate şi controale riguroase de calitate.
„Faptul că pompe realizate în Întreprinderea de Pompe au ajuns în centrala nucleară reprezenta deja un standard”, crede Dan Codescu.
Din halele Aversa încep să iasă peste 100 de tipuri de pompe, toate patentate în România.
„Un echipament deosebit. Deosebit. Să vezi că merge o pompă. Să vezi că mută apa de colo până colo. E o treabă”, descrie Dan Codescu pompele mari, fabricate în anii '80, mai ales.
Alte zeci de mii de pompe merg, în anii '80, la export.
„Peste 60% pleca în Rusia. După, în ţările arabe, am făcut rafinăria de la Banyas, rafinăria din Zarqa, rafinăria El Mex din Egipt. Am făcut în Irak un sistem de irigaţii complet automatizat”, explică Gheorghe Matei.
Vânzările pe piaţa externă au fost intermediate de trei dintre întreprinderile de comerţ exterior comuniste: ICE Industrial Export Import, ICE Romenergo şi ICE Mecano Import Export.
După schimbarea de putere din 1990, primele două ajung în acelaşi grup de firme interesat la momentul falimentului de preluarea proprietăţilor şi a mărcilor Aversa.
Gheorghe Matei, fost director general: „80% din obiective erau cu Industrialul. Câteva, 3-4%, erau cu Romenergo. Mai erau cu Mecano o parte - Mecanic Import Export”
După Revoluţie, relaţia cu Industrialexport i-a adus fabricii Aversa unul dintre cele mai mari contracte, dar şi o primă gaură financiară rămasă descoperită şi azi: 5 milioane de dolari.
FOTO Agerpres
În septembrie 1992, fosta întreprindere de comerţ exterior privatizată între primele de către stat, încheie cu o companie guvernamentală ucraineană un contract de livrare de pompe industriale în valoare de 10 milioane de dolari. În schimb, Aversa primea cărbune cocsificabil.
Gheorge Matei: -Am luat cărbune de 5 milioane şi restul nu ne-a mai dat. Şi atunci i-am acţionat în instanţă. Am câştigat, la Tribunalul de Arbitraj din Kiev...
Reporter: - Şi aţi primit banii ăştia vreodată?
Gheorghe Matei: - Nu.
Traversarea spre capitalism
Iulian Percu: - Sandule, aici ţi-ai mâncat viaţa, băi!
Alexandru Marin: - Da, da, da. Din '72. Eram ucenic.
Iulian Percu: - Au rămas numa' firma şi trandafirii.
Foştii muncitori au urmat calea fabricii: şomaj tehnic, în '90, scăderea comenzilor, după '92, falimentarea furnizorilor interni, primele disponibilizări şi tentativele eşuate de privatizare, până la vânzarea proprietăţii.
Alexandru Marin: - Aici este poarta principală.
Iulian Percu: - Era puhoi aici.
Alexandru Marin: - 4000 de muncitori eram.
Din 4000 de angajaţi, AVERSA SA mai are azi doar 8. Gestionarii tranziţiei de la faliment la dispariţie
Unde ajung banii statului
Anii '90 nu prevesteau acest sfârşit-fulger.
În 1993, statul îşi împarte pachetul de acţiuni între FPS, care ia 70% din fabrică, şi nou-înfiinţatul FPP IV Muntenia, care primeşte 30%. Printr-o convenţie scrisă, Fondul Proprietăţii de Stat acordă Aversa un credit de restructurare de 1,7 milioane de dolari. Banii urmau să fie folosiţi pentru o linie de turnare automată şi o instalaţie de topire. Creditul trebuia rambursat, din 1995 până în 1999, în 10 rate egale. Un al doilea credit de la FPS vine în 1995: 150.000 de dolari pentru punerea în funcţiune a utilajelor noi pe care Aversa le cumpărase, de fapt, cu bani dintr-un alt împrumut, de la Bancorex.
„Nu ni l-a dat AVAS, ni l-a dat Bancorex-ul şi am programat lună de lună şi am achitat acest credit”, spune Gheorghe Matei, director comercial la acea vreme.
Banii de la FPS se duc fără a fi vreodată rambursaţi. Linia automată, o raritate în acel moment în România, ajunge în fabrică, dar nu scoate ce fusese proiectată să producă.
Gheorghe Matei: „Linia a fost comandată în ideea că noi o să facem pompe în serii mari. Cerinţele erau două d'alea, trei d'alea, nu ştiu ce. Nemaiavând atâtea pompe de turnat, piese pe linia asta, am trecut pe partea auto.”
Primele hale vândute de Aversa
În 1999, cu argumentul pregătirii fabricii pentru privatizare, FPS concediază 600 de angajaţi şi restrânge spaţiile de producţie cu 18.000 de metri pătraţi. Dintre aceştia, vinde 10.000. Uzina de pompe rămâne cu 1800 de oameni şi 98.000 de metri pătraţi de teren. Plus o bază sportivă de 6 hectare pentru care nu are, însă, acte de proprietate. Datoriile, cele mai multe către stat, sar de 8 milioane de dolari şi depășesc chiar cifra de afaceri de la acea vreme.
„Aveam datorii istorice. Dinainte de '90. Aveam o grămadă de eşalonări făcute. Şi n-am reuşit să plătim toate datoriile”, susține Gheorghe Matei.
Totuşi, Aversa păstrează multe dintre contractele pentru export, fabrică în continuare pentru centrala nucleară de la Cernavodă şi scoate profit din serviciile de mentenanţă a pompelor livrate în anii '80.
Gheorghe Matei: „Aveam un export extraordinar în Dubai. Şi am participat la alimentarea cu apă a Dubai-ului”.
Ion Chiţu: „Arabii au fost foarte încântaţi, drept dovadă au venit cu un contract fabulos pentru Aversa de 1000 de pompe. Noi ar fi trebuit să producem cam 100 de pompe pe an. Mai mult de 5-7 bucăţi pe an nu reuşeam să facem”
Istoria unor privatizări sabotate
Sub Guvernul Adrian Năstase, succesoarea FPS, AVAS, începe discuţiile pentru privatizare. Primii interesaţi sunt germanii de la KSB.
„Şi am mers la FPS. Şi au ieşit foarte supăraţi şi mi-au spus "Dăm 8 milioane de euro şi vrem AVERSA". La care s-a zis "Ce 8 milioane? Unul, atât. Şi restul..." "Ohne rechnung? (trad: fără factură) Nu se poate aşa ceva." Şi a doua zi au plecat”, povestește Gheorghe Matei.
Un contract de privatizare se semnează abia în noiembrie 2004. Pentru preluarea afacerii cu pompe se înscriu două consorţii. Primul, IMSAT SA - ANTICOROSIV SA, se retrage înainte de deschiderea ofertei. Al doilea, format în jurul companiei italiene TERMOMECCANICA, devine automat câştigător. Statul îşi negociază vânzarea pachetului de 66% din acţiuni cu 500.000 de euro, sumă la care compania italiană urma să adauge investiţii de 3,2 milioane de euro în trei ani.
„Termomeccanica fiind una din grupul ANSALDO de la Cernavodă, cei care au făcut centrala Unitatea 1 şi 2. A venit Guvernul Tăriceanu. A folosit Sindicatul Liber Aversa ca să facă front să anuleze licitaţia”, susține fostul director de la acea dată, Gheorghe Matei.
Noul guvern repune, în 2005, Aversa în capul listei pentru privatizare. Este, însă, anul în care rapoartele financiare nu mai ascund declinul. Restanţele către stat urcă la 22 de milioane de lei, în 2002, la 86 de milioane de lei, în 2004. 48 de milioane sunt doar penalităţile.
Afacerea păguboasă a contractelor de comision
În plus, nou tip de afacere păguboasă pentru companiile de stat trage în jos şi Aversa: contractele de comision.
„Făceam nişte pompe pentru centralele termice, pompe de circulaţie. Partea de reglabilă a acestei pompe era adusă din Germania, de la Sterling. Această... venise cu cineva, cu firmă. Şi acest cineva, firma respectivă, a zis "Băi, vreau şi eu... că ţi-am adus clienţii". Bun. Şi am făcut contract cu el. Aşa se proceda. Contract de comision”, se justifică Gheorghe Matei.
Firma comisionară cere şi obţine, în 2005, prima intrare în insolvenţă a fabricii de pompe. Instanţa acceptă, însă, după câteva luni, contestaţia formulată de Aversa şi repune uzina în rândul producătorilor credibili. O şansă pe care nu o mai primeşte şi un an mai târziu când a doua intrare în insolvenţă îi aduce sfârşitul lent, dar sigur.
Lovitura de grație: a doua insolvență
În aprilie 2006, în mandatul de director general al lui Stelică Constantin Barna, susţinut de PDL, Fabrica de Scule Râşnov SA cere insolvenţa uzinei de pompe pentru o datorie de 5.000 de euro. Furnizor tradiţional, întreprinderea deţinută atunci de Valeria Seche - soţia fostului senator PSD, Ion Seche - a încasat din contractele cu Aversa peste 8 milioane de euro doar în acel an.
În apărarea sa, Aversa trimite în instanţă un consilier juridic. Acesta ar fi contestat verbal incapacitatea de plată,dar nu ar fi adus, însă, nicio probă. Judecătorul decide intrarea în insolvenţă şi o numeşte administrator judiciar pe Monica Borza, unic asociat al societăţii Activ Lichidator.
Şapte ani mai târziu, un raport al Corpului de Control al Guvernului arată că, în realitate, Aversa nu era în stare de insolvenţă. Făcuse alte plăţi către Fabrica de Scule Râşnov cu 3 zile înainte de cererea de chemare în judecată.
„Atunci când Aversa a fost chemată în instanţă, bineînţeles că nu putea să vină cu toată arhiva întreprinderii să demonstreze în acel moment. Din punctul meu de vedere, Aversei trebuia să i se dea posibilitatea să demonstreze ce a enunţat. A fost o încercare brutală de a se intra în insolvenţă”, se justifică Stelică Constantin Barna.
„Adevărul este că 5000 de euro, raportat la cifra de afaceri pe care o avea la un moment dat Aversa, este o sumă infimă. Ar fi trebuit să ducă la momentul respectiv la respingerea cererii. Dar cu condiţia să se răstoarne acea prezumţie de insolvenţă. Judecătorul n-a comis nicio greşeală”, consideră avocatul Gheorghe Piperea, vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România.
Stelică Constantin Barna este demis în august 2006 pentru „11 deficienţe manageriale” consemnate după un control repetat al AVAS.
Răzvan Orăşanu, fost preşedinte al AVAS detaliază concluziile acestui control: „De la file CEC rămase fără acoperire la achiziţia unor bunuri sub forma mascată a custodiei, la angajarea unor plăţi cu scadenţe viitoare”. „Omul ăsta, dacă îi scurturai CV-ul, el nu putea conduce o fabrică de pantofi”, crede Orășanu.
Stelică Constantin Barna ripostează: „Dacă am fost viceprimarul Capitalei şi am condus zeci de mii de oameni faţă de Aversa, Aversa era ca o picătură”
Raportul Corpului de Control al Guvernului din 2014 îi impută directorului pasivitatea.
„Omisiunea reprezentantului legal al societăţii, Stelică Constantin Barna, constând în nedispunerea măsurilor legale de natură a apăra drepturile şi interesele legitime ale societăţii a avut ca urmare intrarea societăţii în insolvenţă şi stabilirea ulterioară a unei valori diminuate de vânzare a activelor, cu consecinţa producerii unei pagube în patrimoniul societăţii de 6.846.183 de euro”, se arată în sinteza Raportului Corpului de Control al Guvernului din martie 2014.
„Societatea a intrat în insolvenţă după care Fiscul şi toate celelalte instituţii ale statului s-au alertat şi, practic, au introdus această societate în faliment”, descrie Răzvan Orăşanu consecințele.
„Atunci când eşti într-o datorie găsită deja şi când funcţionezi cu utilaje din anul 1970 să faci productivitate în 2005-2006 nu ai cum să nu intri în insolvenţă când ai creditori istorici de zeci de milioane de euro plus creditorii curenţi. Implicaţia AVAS, care era administrator şi este administrator, a fost zero. Nu a interesat pe nimeni”, acuză Stelică Constantin Barna.
Uzina Aversa, furată cu sacul
Consecinţele intrării în insolvenţă apar peste noapte: proiecte strict secrete dispar sau sunt copiate, iar şefi din Aversa încep să îşi înfiinţeze firme care fac câştiguri rapide din pierderile uzinei.
„Unii şi-au făcut câte o mică firmă de service, de reparaţii şi, în loc să vină comenzile la noi, se duceau la ei. Alţii intermediau vânzarea pompelor către partenerii noştri tradiţionali. Au fost foarte multe persoane care au plecat cu saci întregi de documentaţie tehnică. Mai mult decât atât: au luat şi hard disck-urile de la calculatoare. Au luat absolut tot”, povestește Ion Cițu, aflat încă în fabrică la acea dată.
Administratorii judiciari adâncesc criza
Potrivit Corpului de Control al Guvernului, în cei trei ani în care controlul Aversa este preluat de Activ Lichidator, criza s-a adâncit.
„Administratorul judiciar ar fi trebuit să atragă atenţia creditorilor din timp şi judecătorului sindic că sunt datorii care se acumulează, care nu se achită”, explică Gheorghe Piperea, vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România.
Direcţia Finanţelor Publice Bucureşti, creditor principal al Aversa la acea dată, cere schimbarea administratorului judiciar. În 2009, societatea ACTIV LICHIDATOR este înlocuită cu RVA INSOLVENCY SPECIALISTS, a avocatului Arin Stănescu.
„S-au închis foarte multe unităţi de producţie: s-a închis staţia de oxigen, s-a închis... aveam un laborator de analiză nucleară”, își amintește Ion Chițu intrarea lui Arin Stănescu în uzină.
Din perspectiva președintelui AVAS din 2012, avocatul Arin Stănescu, implicat în administrarea judiciară a mai multor companii de stat, „era un negociator foarte dur. Cred că era unul dintre cei mai inflexibili negociatori”.
Falimentul este declarat oficial în ianuarie 2012. RVA obţine de la AVAS acordul pentru cooptarea într-un consorţiu de lichidare a Activ Lichidator, tocmai societatea Monicăi Borza, îndepărtată în urmă cu trei ani.
Prin decizia instanţei, onorariul de succes al lichidatorilor se majorează de la 3,5 la 9% din valoarea proprietăţilor valorificate.
BETA INSOLVENCY, aşa cum se numeşte astăzi societatea, nu a permis Digi24 accesul în Aversa şi a refuzat să ofere detalii despre administratea activelor societăţii în tot acest timp.
Potrivit avocatului Gheorghe Piperea, vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România, acest nivel al onorariului „este un pic cam neuzual. 9% se utiliza ca onorariu undeva prin 2008 - 2009. La ora actuală, onorariile sunt cam de 3-4%.”
Câștigătorii unui faliment așteptat
Momentul falimentului echivalează şi cu intrarea în Aversa a omului de afaceri Marian Căpăţînă cu intenţia de a prelua fabrica. Cumpără iniţial pompe cu banii jos pentru a le vinde acolo unde Aversa, din cauza situaţiei sale financiare, nu poate ajunge. Apoi, închiriază utilajelele pentru produce pompe prin firma lui.
„În momentul în care apela la noi, spunea: "Domn'le, dacă vii duminică la muncă, eu te plătesc". Şi plătea din mână. La negru, normal”, povestește Ion Chițu.
„Cred că în februarie a venit el şi cred că în aprilie a plecat”, își aminteşte, la rândul său, Alexandru Marin.
„A căzut Guvernul Boc şi de-aia i-a dat cu şutul”, este explicația lui Gheorgha Matei.
RVA decide în ianuarie 2012 să scoată la vânzare, prin negociere directă, cele 517 utilajele, 125 de mărci şi un brevet deţinute de Aversa cu preţul minim de 771.000 de euro.
La licitaţia din mai 2012, Marian Căpăţînă se înscrie prin EXPROTUR TRADING SRL, care închiriase deja un birou şi câteva hale din Aversa, şi concurează doar cu Termomeccanica. Oferă 1.580.000 euro, plăteşte 140.000 de euro garanţie şi îşi adjudecă utilajele cu condiţia să achite restul în decurs de o lună. În loc de 1,4 milioane de euro, Marian Căpăţînă reuşeşte însă să aducă doar 620.000.
Marius Obreja, preşedintele AVAS instalat de noul Guvern, cere anularea licitaţiei. „N-am avut decât o singură întâlnire cu dânsul, În rest, am cunoştinţă că vizita anumite compartimente din AVAS”, explică el.
Într-un dosar penal în care este implicat în prezent, Marian Căpăţînă susţine că ar fi luat bani numerar de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, inclusiv în numele lui Mircea Băsescu, pentru a cumpăra utilaje din Aversa.
Omul de afaceri nu a putut fi contactat pentru a explica dacă a folosit sau nu sumele respective pentru uzina de pompe, iar Mircea Băsescu evită azi să mai deschidă subiectul.
Reporter: - Ce rol ar fi trebuit să aveţi dumneavoastră în această afacere?
Mircea Băsescu: - N-aş vrea să intru acum în toate detaliile astea. Le-aţi văzut la instanţă, le-aţi...
Secretele de stat ale uzinei de pompe
La momentul licitaţiei, SRI are, de asemenea, o intervenţie. Cere un control la Aversa referitor la documentele clasificate ca secret de stat.
„Erau secrete de stat, inclusiv secretele de fabricaţie a acestor pompe. Am lucrat şi pentru obiective militare din afară”, arată Gheorghe Matei.
Ieşirea lui Marian Căpăţînă din afacere aduce fosta firmă de comerţ exterior, Industrialexport, în situaţia de a prelua producţia fabricii. În campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2012 , premierul Victor Ponta face o vizită la Aversa.
Victor Ponta: - A venit o firmă de profil?
Arin Stănescu: - A venit o firmă extrem de serioasă şi care cunoaşte foarte bine...
Victor Ponta: - Şi vine şi cu banii?
Arin Stănescu: - Şi vine şi cu banii... Pot să vă spun că s-a semnat contractul vineri. (...)
Victor Ponta: - A, deja s-a semnat?
Aceeaşi firmă urma să şi cumpere fabrica.
„În momentul în care am fost declaraţi în insolvenţă - deci, noi nu mai aveam dreptul să facem comenzi - s-a găsit o modalitate prin colaborare cu Industrialexport-ul, o preluare, aşa, mai pe de lături: prin ei ne desfăşuram în continuare activitatea”, explică Ion Chițu.
Gheorghe Matei își amintește momentul în care foștii parteneri de contracte externe au făcut un pas spre preluare: „A zis "Domn'le, hai să luăm Aversa.". Cineva le-a spus "Bă, retrageţi-vă de aici". Cine e acest cineva? Cine era în vogă la vremea respectivă. Domnul Varujan Vosganian”, crede Matei.
Preşedintele AAAS din mandatul lui Varujan Vosganian de la Ministerul Economiei, Adrian Volintiru, susţine că Aversa era deja o cauză pierdută. „Aversa era în moarte clinică. Singurul care la momentul respectiv a făcut ceva pentru Aversa era cel care finanţa parţial producţia. Industrialexport”
Realitatea anilor următori arată însă că nu Industrialexport a plătit salariile angajaţilor şi costurile de producţie, ci Aversa. Contactat telefonic, administratorulo Industrialexport de la acea dată, actual administrator al Romenergo, spune: „Nu pot să vă ajut, pentru că eu nu mai sunt în business de vreo doi ani.”
„Până la urmă am găsit un investitor. Noi am pus şi condiţia ca cel care cumpără să nu fie un agent imobiliar 100%, ci să fie în combinaţie şi cu o companie care este specializată în acest tip de produse”, arată Varujan Vosganian, după aproape trei ani.
Varujan Vosganian avea, la acea dată, o relaţie mai veche cu Arin Stănescu, de la RVA, cu care fusese acţionar în 2001, într-o firmă de intermedieri financiare.
„Nu, nu, da' eu... nu trebuia să am o încredere în ceea ce face dânsul pentru că, practic, atribuţiile dânsului ca lichidator se opriseră în momentul în care se decisese lichidarea companiei”, susține fostul ministru.
Preşedintele AAAS arată că, dimpotrivă, lichidatorul ar fi avut un cuvânt greu de spus inclusiv la stabilirea şi modificarea succesivă a regulamentului de vânzare. De această dată, se scoteau la vânzare pe lângă utilaje şi mărcile, terenul de 10 hectare al Aversa.
„Modificările s-au făcut, vă daţi seama, într-un grup de lucru cu foarte mulţi avocaţi, cu firmele de insolvenţă. Orice idee şi orice propunere a fost îndelung dezbătută tocmai ca toată lumea să pice de acord”, spune Adrian Volintiru.
Astfel, cu trei luni înainte de licitaţia din septembrie 2013, condiţiile de depunere a scrisorii de garanţie sunt schimbate, domeniul de activitate a firmelor care pot concura se lărgeşte, iar avansul se reduce de la 12,7% la 9,23%. În 2014, Corpul de control al Guvernului susţine că toate aceste modificări ar fi avantajat cumpărătorul care a plătit pe loc cu 600.000 de euro mai puţin.
La licitaţie, se prezintă un singur ofertant. Asocierea formată din BLUE DIAMOND ESTATE SRL și AUTOPLAST ENGINEERING SRL îşi adjudecă bunurile şi terenurile fabricii pentru 17,3 milioane de euro. Suma reprezintă jumătate din preţul de pornire, de 31,1 milioane de euro, şi o treime din valoarea contabila, evaluată la 50 de milioane de euro.
„Eu eram în concediu. Şi nici măcar nu mi-a convenit că ei au câştigat, fie vorba între noi. Mi s-a părut foarte ciudat. Să vii cu o firmă cu 1-2 angajaţi şi cu o cifră de afaceri de 60.000 de lei pe anul precedent... Ce poţi să faci? Şi atunci am intentat o contestaţie”, se justifică Adrian Volintiru.
Contestaţia este respinsă de instanţă după câteva luni, pentru că fusese depusă prea târziu. Licitaţia rămâne valabilă.
„Multă vreme nu a existat interes pentru cumpărarea Aversa. De aceea, şi suma noastră de pornire care a fost de 35 de milioane de euro nu a fost onorată de niciun cumpărător şi a trebuit, potrivit legii - ne permitea acest lucru - să scădem preţul de licitaţie de la o licitaţie la alta. Eu cu cumpărătorul nu am avut nicio discuţie înainte şi după aceea cred că am avut o singură discuţie într-un grup mai larg”, spune Varujan Vosganian.
Cumpărătorul din 2013 este, de fapt, BLARKTO HOLDINGS LTD, principalul acţionar al Blue Diamond Estate SRL. Offshore-ul cu sediul în Cipru este reprezentat de Michael Danny Topolinski, un cetăţean canadian intrat în afaceri imobiliare în România în mai 2007.
Una din firmele sale se implică în achiziţia fostei fabrici de stofe Dacia Textila din Bucureştii Noi, pentru a o transforma într-un mall. Altele cumpără proprietăţi în ansambluri imobiliare din Capitală. În 2011 înfiinţează BLUE DIAMOND ESTATE SRL, compania cu care ia activele uzinei de pompe şi îi schimbă numele în Aversa Manufacturing SRL. Aceeaşi Aversa Manufacturing devine, în octombrie 2014, unic acţionar al celei de-a doua firme din asocierea câştigătoare, Autoplast Engineering.
„Astăzi a fost licitaţia şi a doua zi ne-am trezit deja la poartă cu bodyguarzi. Deci, au intrat în forţă”, povestește Ion Chițu.
Asocierea câştigătoare primeşte în proprietate utilajele în contul avansului de 1,8 milioane de euro plătit lichidatorului şi se angajează să meţină 200 de angajaţi şi activitate similară, până în septembrie 2016. Nimeni nu prevede în caietul de sarcini la ce nivel să se menţină activitatea.
„Partea mea de atribuţii, adică organizarea licitaţiei şi validarea câştigătorului, s-au petrecut în bună regulă”, susține Varujan Vosganian.
Adrian Volintiru: - Slăbirea condiţiilor de participare la licitaţie s-a făcut ca urmare a ... să nu-i spun disperări, dar ca urmare a unui calcul care arăta că multă vreme partea de producţie din Aversa şi partea de salarii ale muncitorilor din Aversa nu mai pot fi ţinute.
Reporter: - Adică nu aţi făcut destul de atent caietul de sarcini.
Adrian Volintiru: Foarte posibil. Dacă s-a putut strecura această firmă, într-adevăr.
Compromisurile unei vânzări din care statul pierde
În plus, înainte de licitaţie, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului schimbă termenul de plată dintr-unul fix, de un an, într-unul flexibil. Corpul de Control susţine că "S-a aprobat eliminarea termenului de 1 an pentru plata prețului bunurilor adjudecate și introducerea unui termen incert de 30 de zile de la data informării cu privire la soluționarea irevocabilă a litigiilor/ notificărilor asupra terenurilor. Termenul de plată a devenit doar determinabil, raportat la un moment incert."
Adrian Volintiru ridică din umeri: „Nu cunosc detalii despre asta. N-am... Suntem în 2016...”
Varujan Vosganian: - Nu, vă rog să mă iertaţi, dacă voiaţi să îmi puneţi această întrebare trebuia să îmi daţi să citesc înainte textul.
Reporter: - Vă rog. Uitaţi-vă, este autentic.
Varujan Vosganian: - Probabil Corpul de Control ar fi vrut să existe o conduită care să ducă la închiderea Aversa. În România, dacă faci ceva, eşti vinovat.
Raportul trimis la DNA duce la un dosar penal, aflat încă în lucru.
Câștigătorii unui faliment așteptat
Reporter: - Ce mai e în interior?
Alexandru Marin: - Păi ce... Dezastru. Nu mai sunt la locul lor. Cuptoare de inducţie s-au topit, s-au vândut.
Ion Chiţu: - Au dispărut zeci, zeci de utilaje, zeci de maşini, macarale. Absolut tot ce s-a putut vinde s-a vândut. Iar ceea ce s-a închis, s-a pus sigiliu pe respectiva clădire, în momentul în care s-a desigilat nu mai era nimic pe acolo. Erau pereţii goi, era ca după bombardament.
„Cunoaștem foarte multe companii industriale care au fost vândute, au fost închise pentru deșeurile metalice și dezmembrate. Suntem foarte mândri că Aversa Manufacturing este una dintre puținele povești de succes. Este o afacere înfloritoare și în creștere.
Aversa Manufacturing este acum profitabilă și o vedem ca pe o afacere pe termen lung, o afacere în dezvoltare”, a transmis în scris Digi24 Michael Danny Topolinski, administrator SC Aversa Manufacturing SRL
În răspunsul trimis Digi24, AAAS arată că nu a primit nimic din vânzarea din 2013 a activelor Aversa. Avansul a ajuns într-un cont deschis de firma de lichidare, dizolvată şi ea, în decembrie 2015.
Principal creditor, AAAS socoteşte, însă, că, în total, ar avea de recuperat de la Aversa 47,5 milioane de euro. Or, cumpărătorul mai are de achitat doar 15,5 milioane de euro.
Până la rezolvarea tuturor problemelor juridice ale fabricii, data plăţii rămâne, de asemenea, incertă. Cele două litigii existente în momentul licitaţiei s-au încheiat la finalul lui 2015. Dar a apărut un altul. Reclamanta este Elena Rădulescu, creditor al unei alte firme a lui Michael Topolinski. Procesul duce la amânarea termenului de plată pentru întreaga fabrică.
Reprezentanţii statului se învinuiesc reciproc.
Reporter: - Care este ghinionul acestei întreprinderi?
Adrian Volintiru: - Că a stat pe 10 hectare în zona Obor. Şi că am avut clasa politică pe care am avut-o şi managementul pe care l-am avut după 1990.
După 30 de ani, Centrala de la Cernavodă nu a reînnoit contractul cu furnizorul de pompe româneşti. Firma cumpărătoare raportează pierderi în bilanţurile oficiale, iar în halele de pe Ziduri Moşi mai pâlpâie la apus doar ici şi colo câte o lumină. La Obor, a fost odată un colos.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
