Repetiţie pentru studenţie

Data publicării:
N07 Repetitie pentru studentie ICON

Mai sunt aproape patru luni până la admiterea la Politehnică, dar amfiteatrele universităţii s-au umplut de tineri, emoţii şi subiecte de examen, în acest sfârşit de săptămână. Liceenii au simulat testarea din vară, matematica fiind proba aleasă de cei mai mulţi dintre ei.

Și profesorii tinerilor au văzut inițiativa politehniștilor ca fiind una utilă.

"Eu consider că este a doua simulare, ca elevii să se obișnuiască și în același timp, să contribuie la o mai bună legătură între ceea ce se va da, mă refer la examenul adevărat, și cel de acum, de la simulare. Practic, elevii se obișnuiesc cu acest tip de examen, de concurs", ne spune Gheorghe Gherman, profesor de electrotehnică. 

prof. dr. ing. Dan Lascu, prodecanul Facultății de Electronică și Telecomunicații: "Subiectele au fost gândite ca să îi familiarizeze pe viitorii noștri studenți, sperăm, cu examenul de matematică, examen care se susține la facultățile de Electronică și Telecomunicații și Automatizări și calculatoare. Ca atare, subiectele sunt pe tipicul celor de la admitere, punctarea este la fel, numărul lor este la fel, gradul de dificultate este la fel".

Elevii care au obţinut cele mai bune rezultate au fost premiaţi.


reporter: Ioana Sapianu
operator: Adrian Hrișcu
editor web: Răzvan Bulacu 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Shakira, dezvăluiri despre viața sentimentală: „Pur și simplu nu am fost norocoasă!” Ce spune despre monogamie
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un cal a fost plimbat cu o mașină de lux. Imaginile sunt virale: „Nu fiți răutăcioși. E Moldova, nu Austria!”
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...