Roşii româneşti, "încurajate" prin programul "Tomate"

Data actualizării: Data publicării:
tomate

Veste bună de la agricultorii bihoreni: pentru că iarna a fost blândă, primele roşii autohtone vor apărea pe tarabe la începutul lunii mai. Legumicultorii au însămânţat deja plantele care vor fi plantate în sere ca să rodească la timp. Anul trecut, aproape 180 de bihoreni au primit 3.000 de euro asiguraţi de stat prin programul Tomate.

În solariile lui Laszlo Sinka, însămânţările au fost făcute încă de la mijlocul lui decembrie. 4.500 de fire de roşii urmează să fie mutate în ghivece mai mici, iar în februarie vor fi plantate în spaţii închise. O centrală pe lemne şi cărbuni le asigură căldura şi menţine o temperatură constantă, esenţială pentru dezvoltarea plantelor.

"Am luat nişte becuri şi ne ajută la creştere şi acum trebuie să repicăm în pahare şi după, cam când ajunge mai mari cu încă 10 centimetri lungime, la maturitate, atunci trebuie plantat în solarii", spune Laszlo Sinka, agricultor.

Anul trecut, legumicultorul a vândut şapte tone de roşii. Pentru că s-a înscris în programul naţional "Tomate", a primit pentru performanţa lui, 3.000 de euro. A fost motivul care l-a determinat să aplice şi în acest an.

"Foarte mult ne ajută; măcar avem un venit sigur care va fi sigur şi care îl primim. Oricum trebuie cumpărată sămânţa şi de toate şi ne ajută foarte mult, programul ăsta."

Şi Marcel Maxim a pregătit în acest an nu mai puţin de 9 mii de fire de roşii, din patru soiuri diferite. Din 2011 vinde tomate în extrasezon, crescute în solarii. Ultimii doi au fost mai grei pentru că încălzirea spaţiilor a presupus costuri mari. Aşa că banii primiţi de la stat au venit cum nu se poate mai bine.

"E un ajutor binevenit pentru că, dacă socotim că acum doi ani luam lemnul la 1300 de lei, zece metri cubi, acum l-am luat la 2.700 lei, aceeaşi cantitate. Zic că este un ajutor de încălzire."

Anul trecut, 168 de legumicultori au primit câte 3.000 de euro, iar înscrierile pentru programul Tomate 2018 au început deja.

"Startul în acest an (...) a fost unul aşteptat, foarte mulţi erau deja la linia de pornire. În momentul în care hotărârea de Guvern a fost publicată în Monitorul Oficial, au şi urmat înscrierile", a precizat Nicolae Hodişan, directorul Direcţiei de Agriultură Bihor.

Programul "Tomate" are ca scop încurajarea cultivării de roşii în spaţii închise şi valorificarea lor în extrasezon.

Reporter: Anca Deac
Operator: Constantin Gheorghiţă
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...