DN76 | A fost semnat contractul pentru consolidarea zonei afectată de alunecări de teren, la Vârfuri

Data actualizării: Data publicării:
alunecari DN76

Contractul de proiectare și de executare a a lucrărilor de consolidare în zona afectată de alunecări de teren, pe DN76 Oradea-Deva, între localitățile Criștioru de Jos și Vârfuri, a fost semnat, miercuri, cu o asociere de două firme. Anunțul a fost făcut de Prefectura Bihor, după întrevederea avută, în această săptămână, de prefectul Ioan Mihaiu cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, și cu directorul general al CNAIR, Narcis Neaga.

Potrivit Prefecturii Bihor, contractul pentru efectuarea lucrărilor de consolidare de pe DN76 a fost semnat cu asocierea DACIA FABER SRL și TOTAL CONSTRUCT SRL, prin liderul de asociere DACIA FABER SRL.

”Proiectul în valoare de 1.480.909,26 lei fără TVA are alocată o perioadă de realizare a lucrărilor (proiectare și execuție) de 4 luni. Lucrările se vor executa în două etape: Etapa I: punerea în siguranță, pentru evitarea blocării traficului și Etapa a II-a: lucrări finale de consolidare – cu coloane forate în adâncime”, se arată în comunicatul Cancelariei Prefectului județului Bihor.

Contractul prevede că perioada de garanție a lucrărilor este de 3 ani.

”Din discuțiile avute putem avea perspectiva faptului că pentru tronsonul de drum Ștei - Vârfuri va fi reluată procedura de licitație pentru lucrările rămase de executat, lucrarea urmând a fi urcată pe SICAP cel târziu în luna aprilie”, a transmis prefectul Ioan Mihaiu.

Acesta a făcut și o propunere de realizare a unei piste de biciclete între Oradea – Sânmartin, care a fost acceptată de conducerea CNAIR. Pista va fi executată odată cu finalizarea lucrărilor pe respectiva porțiune de drum.

Editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...