Ambulanţele din Bihor vor fi dotate cu tablete conectate la internet

Data publicării:
ambulante tablete

Fiecare din cele 41 de ambulanţe de urgenţă ale Serviciului Judeţean din Bihor va fi dotată cu tablete, conectate la internet. Echipajele vor primi rapid toate informaţiile legate de starea de sănătate a pacientului.

"Am înţeles că sunt dotate cu cititoare de carduri şi vom putea avea acces la anumite informaţii medicale utile în ceea ce priveşte istoricul pacientului. Dacă vom găsi un pacient inconştient pe salvare, dacă este diabetic sau cu o anumită patologie medicală, ne va ajuta cel puţin, sper, pe teren", a precizat dr. Emil Boţcău, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Bihor.

Cu aproximativ 33 de mii de lei, Ambulanţa Bihor va cumpăra şi un incubator, necesar pentru bebeluşii care se nasc înainte de termen.

"Are o pernă care ţine cald pentru nou-născut, are înăuntru un aer condiţionat care durează trei ore, poate să stea fără să fie legat la niciun aparat în Ambulanţă", a detaliat Gheorghe Pintea, managerul Serviciului de Ambulanţă Bihor.

Însă la Ambulanţă se întâmplă şi lucruri mai puţin plăcute. Un control făcut anul trecut de Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice a scos la iveală faptul că fosta conducere a instituţiei a achiziţionat piese auto direct de la o firmă fără să organizeze mai întâi o licitaţie, aşa cum prevede legea. Instituţia a fost amendată cu o sută de mii de lei, din care a fost nevoită să plătească jumătate în 48 de ore; în caz contrar i-ar fi fost blocate conturile. Conducerea a depus o contestaţie la Tribunalul Bucureşti.

În acest moment, Ambulanţa Bihor dispune de 71 de maşini, din care 6 sunt propuse pentru casare.

Reporter: Anca Deac
Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Anca Dinicu este însărcinată. Cum a anunțat actrița că ea și iubitul ei vor deveni părinți: „Mai bine să...
Pro FM
Lenny Kravitz, dezvăluiri despre viața sentimentală: „Nu am mai avut o relație serioasă de nouă ani!”
Film Now
Keith Urban a dezamăgit-o profund pe Nicole Kidman cu o postare recentă pe rețelele sociale. Dependența lui...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...