Premiul Nobel pentru literatură a elogiat inspirația

Data actualizării: Data publicării:
Bob-Dylan-005 1

Premiul Nobel pentru literatură a fost acordat pentru prima dată unui muzician și compozitor: Bob Dylan. În vârstă de 75 de ani, Dylan “a creat noi mijloace poetice în tradiția muzicală americană”, potrivit juriului care i-a acordat premiul Nobel.

bob dylan cu joan baez
Bob Dylan și cântăreața Joan Baez

Îmi place că au premiat poezia, adică inspirația, adică grația și nu iarăși munca gospodărească a romancierilor. E adevărat că Phillip Roth a muncit și nopți și zile și a scris mii de pagini, pe cînd Bob Dylan se așeza, își aprindea o țigară și se ridica după doar niște minute cu un poem, dar cine e totuși Roth, pe cine a fermecat el în felul în care o fac versuri atît de simple ca:

She takes just like a woman, yes, she does

She makes love just like a woman, yes, she does

And she aches just like a woman

But she breaks just like a little girl

Îmi place că au premiat un trubadur pentru că un poet e și vocea lui, că-și cîntă sau numai își recită versurile și vocea lui Dylan e specială prin felul în care accentuează emoțional ce spune.

Internetul le dă poeților șansa să se întoarcă la tradiția trubadurilor, să iasă de pe pagina tipărită și să-și lase vocea să dea și mai multă expresivitate textului și să-i sublinieze sonoritatea.

Poezia e și materia sonoră a cuvintelor, nu doar sensul lor, și vocea poetului transmite mai mult decît tiparul.

Cine spune că acum a primit Nobelul doar un cantautor nu înțelege ce e poezia, iar Dylan e oricum inclus în toate antologiile importante de poezie americană deci nu mai e de mult o discuție reală. Și e vorba de Bob Dylan, un fenomen imens și întins pe mai multe generații, nu doar de un cîntăreț de succes.

Despre autor: Dan Sociu este scriitor. A lucrat ca jurnalist și traducator. Printre volumele publicate se numără: borcane bine legate, bani pentru inca o saptamina (Junimea, 2002; Premiul Romano-Canadian „Ronald Gasparic”, Premiul National pentru Poezie „Mihai Eminescu”); cintece eXcesive (Cartea Romaneasca, 2005, 2012; Premiul Uniunii Scriitorilor pentru cea mai buna carte de poezie a anului); Urbancolia (roman, Polirom, 2008); Nevoi speciale (roman, Polirom, 2008); Poezii naive si sentimentale (Cartea Romaneasca, 2012; Premiul Radio Romania Cultural); Mouths dried with hatred (Longleaf Press, University of Virginia, 2012); Vino cu mine stiu exact unde mergem (Tracus Arte, 2013; Premiul Radio Romania Cultural, Premiul revistei Observator cultural).

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
Newsweek
Statul tipărește bani ca să plătească pensii. Cea mai proastă veste pentru pensionari vine la toamnă
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...