Noi campusuri de învățământ dual, ministra Educației face anunțul

Data actualizării: Data publicării:
ligia Deca
Foto: Ligia Deca / Sursa foto: facebook.com/deca.ligia

Toate proiectele eligibile pentru dezvoltarea campusurilor de învățământ dual depuse în cadrul apelului de proiecte din PNRR vor fi finanțate. Ministra Educației, Ligia Deca a făcut anunțul: prin Memorandumul aprobat recent de Guvernul României vor fi alocate încă 250 de milioane de euro pentru acest proiect. Valoarea totală a investiției crește, astfel, de la 338 de milioane de euro la 588 de milioane de euro.

Astfel, vor exista 29 de campusuri de învățământ dual în toate cele 8 regiuni de dezvoltare ale României. Planurile sunt și mai ambițioase: învățământul tehnologic se va desfășura exclusiv în sistem dual începând cu anul școlar 2029 - 2030, conform prevederilor legii învățământului preuniversitar, anunță Ligia Deca.

Și cuantumul burselor oferite elevilor a fost majorat, conform actului normativ. Cei care urmează acest tip de învățământ vor primi burse majorate de la 200 la 300 de lei.

„Ruta duală completă devine o realitate prin aceste investiții strategice, fiecare elev care o urmează putând progresa până la învățământ superior!”, completează Ligia Deca pe Facebook.

Primul contract pentru finanțarea unui campus dual prin PNRR a fost semnat în această vară august, de ministrul Educației la Oradea, acolo unde deja autoritățile locale au început construcția campusului cu finanțare de la bugetul local, și care este aproape gata, fiind “la un stadiu de execuție de 95%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...