O conspirație a zilelor noastre | Dictatura manipulării
Asta fac Trump, Putin, Erdogan, Dragnea. Cam în ordinea asta a perfecțiunii punerii în practică a acestui mecanism – dictatura manipulării. Este o formă nouă de dictatură, cred eu, "spectatorul angajat". Raymond Aron se referea la spectatorul atent, critic, implicat în viață cetății și viu. Adică singurul tip de cetățean care se poate opune unei "dictaturi-de-tip-nou". Deși am împrumutat sintagma unei foste dictaturi, cea care a înroșit cu secera și ciocanul țara asta, ca pe o vită, dictatura manipulării e construită cu alte unelte. Voi încerca să le schițez în continuare.
În primul rând, băieții de mai sus trebuie să lupte și să ducă de nas câteva popoare care se consideră libere. Dictatura aia perfecționată de Stalin și copiată de Ceaușescu avea o sarcină mult mai ușoară: trebuia să înroșească cu fierul milioane de oameni, închiși ca într-un țarc și care nu puteau vorbi nicio clipă din poziția unui om liber. Păi, în condițiile unei ordini mondiale care încă ia în seamă drepturile omului că principii universale, dictatură manipulării are o muncă mai grea, nene! Trebuie să facă niște oameni liberi să creadă într un Adevăr fabricat care, în oricare alte condiții, nu ar fi un Adevăr. Vestea proastă este că le-a reușit în mare parte până acum.
Mențiune: Dragi cititori, îmi pare rău că apelez și dedic spații insuficiente unor concepte atât de importante precum Libertate și Adevăr. Nu este din ignoranța, ci din faptul că, apelând la ele, pot să exprim mai ușor prăpastia. Adică hăul care s-a căscat sub cetățenii care se consideră corecți, plătitori de taxe și oameni care vor vacanțe liniștite și o școală bună pentru copii.
Cu alte cuvinte, dictatura manipulării este un soi de "Guvernul stabilește oportunitatea OUG 13 / Guvernul nu are nicio vină după ce chiar el însuși a constatat că OUG 13 nu era și nu mai este oportună". Un fel de Minciună pe care, de acum înainte, o vom numi Adevăr.
"Dar așa ceva este inacceptabil!", ar fi spus cetățenii corecți de mai sus! Replică ar fi putut fi asta:
"Pe noi, dictatorii-de-rit-nou, nu ne interesează acest lucru—dacă ceea ce spunem noi se încadrează la adevăr sau fals—ci ne interesează să convingem suficient de mulți oameni să ne creadă!" Și cum evidența ne arată, asta au făcut toți băieții ăștia care conduc lumea mare și micile lumi de sub ea: Trump, Putin, Erdogan, Dragnea.
Trump a făcut-o prin divertisment ieftin și mirajul îmbogățirii (un fel de Becali al Star Trek-ului). Cu cele două arme, a adormit cel mai importante simț al națiunii americane: unitatea în diversitate. În baza acestui simț s-au creat Statele Unite ale Americii – conceptul de unitate este constituția americană în sine. Dar diferențele care au creat națiunea americană, au fost folosite ca arme pentru a o domina: cultura, etnia, rasa au devenit piedici, acolo unde au fost dintotdeauna scări.
Un popor cu principii etice înfipte bine în Constituție, cu un cult al instituției prezidențiale și pionerate în materie de democrație, a ajuns acum să plângă pe rețelele de socializare că Adevărul nu mai este același la Casă Albă, la Mc Donalds și la CNN.
Paranteză: retorică asta cu Iohannis care dezbină țara nu pare aleasă deloc la întâmplare. Teamă dezbinării, noi românii nu o avem nativ, ci trebuia cultivată. S-a mai încercat la Târgu Mureș în anii 90.
Revenind la americani, mulți nu au vrut să creadă că ceva atât de penibil precum Trump poate să li se întâmple, dar iată că au pățit-o! Cam la fel de perplex au rămas și britanicii după Brexit, dar în povestea asta nu o să intrăm. Farage nu pare un personaj atât de complex, ci doar un oportunist. De altfel, el a și abandonat "trenul" pe care l-a deraiat.
Se spune că de vină pentru nenorocirile astea ar fi comportamentul nostru de kamikaze. Ne baricadăm într-o bulă, în care este multă întristare, suspin și mobilizare civică pe perioade infinitezimale (dacă ne raportăm la istoria unei națiuni). La americani bula nu s-a spart la timp, s-au trezit cu un președinte care vorbește numai tâmpenii, care strică relațiile diplomatice cu toți partenerii tradiționali, care lasă impresia că decide doar pentru el și Melania (deși ea pare să nu vrea asta), care demonizează media opozantă, inclusiv BBC, cu ștampilă de "fake news" (dacă nici BBC nu este presă profesionistă, atunci cum se numește tot ce este mai jos de acest nume?). Chiar și așa, americanii sunt singurii care pot strica mecanismul asta. Sunt părinții democrației bazată pe instituții, iar acestea se controlează suficient de bine unele pe altele, fără a lasă hamurile doar la cheremul birjarului.
La noi, puterea instituțiilor este în mâna celor care sunt mai egali decât restul. Curtea Constituțională, de exemplu, instituția supremă care garantează că noi toți ne numim "România", are judecători colorați de partidele politice. Că și cum ar depinde definiția României că stat, de Pesede sau Penele. Păi, iată că depinde!
Când ne mai uităm peste Ocean, vedem că roșcovanul bătrân, care s-a tăvălit în ringul de wrestling (bătăi trucate celebre în America, cu audiențe foarte mari) în urmă cu doar câțiva ani, care a jucat și în "Singur Acasă" pentru un strop de celebritate în plus, care se dovedise în trecut a fi misogin și xenofob în repetate rânduri, care are cultul personalității (observabil cu și fără ajutorul psihanalistului), acest individ este președintele ales și cel în exercițiu. Așadar, chiar dacă unii dintre noi se oripilează la prostiile pe care le face, o altă parte din public (mai numeroasă, se pare) nu se oripilează deloc. Ci, dimpotrivă, spune că omul face bine ce face! "Lasă, că și mexicanii aia sar gardul cam des! Înseamnă că gardul nu este eficient! Să facem un zid!"
Tot un zid vrea să ridice și Dragnea! Un zid al tăcerii. Din spatele lui, majoritatea să asiste la ce face el, ca la cinema. Cu sonorul tare, dar în liniște. Să se audă doar cum scrâșnesc floricelele între dinți, cu ocazia celor 100 de lei în plus primiți de la stat! Iar opoziția, în acest peisaj, securizează de fapt poziția noii ordini: ea este lăsată să existe, însă puterile ei tind către zero! Conducerea ne permite acum să contestăm, iar acest surogat al libertății civice, ne sedează reacțiile. Iată de ce, cei care vorbesc o fac în liniște, la o bere amară cu prietenii. Sau pe Facebook. Sau, comentăm cu soția sau soțul din față micului ecran: "Băi, ce hoți sunt ăștia care ne conduc!" "Da, dar asta e... trăim în România, nu putem, suntem slăbi". Și alte asemenea resemnări folclorice...
În România, dictatură manipulării are că scop tăcerea. Metodele folosite pe la noi pot fi cu ușurință și cele ale anilor 50, pentru că modă retro prinde pe un teren bătătorit că în tundră Siberiană. Comunismul și-a făcut treabă! La noi nu va mai trece mult până să reușească magia unui nou "profet", din moment ce oamenii vor tăcea mai devreme decât momentul în care dictatorul manipulării se va plictisi să aștepte.
Să fie liniște! Pentru că băieții care ne conduc să poată lucra. Liniște așa cum a fost între 2000 și 2004. Erau tov Iliescu la Cotroceni, și tov Năstase premier. Nu se certă nimeni, liderii sindicali erau "convinși" repede, economia mergea înapoi, privatizările înainte. Cel mai mare prăpăd în vânzarea, la propriu, a bunului public, pe bani puțini și spăgi uriașe, atunci s-a dat!
Pe lângă liniște, acum va mai cerem următoarele: Să nu mai protestați cu copiii, că va amendăm! Lăsați Guvernul să și facă treabă! Afară cu tehnocrații și străinii, că doar noi între noi ne înțelegem cel mai bine! Va pun multinaționalele, de aia țipați! Sonorul mai mic! Este iarnă și frig, că dacă era vară și cald nu mai dădeam ordonanța noaptea! Parlamentul plătește ledul la telefon, așa că nu mai aprindeți lumina! Pe roșul de la steag putem pune procentele obținute de partidul roșu în alegeri, și asta pentru că #rezistăm și noi la Pitești și Târgoviște! Nu, nu se vede că suntem penibili pentru că voi ăștia care sesizați că totul este un teatru ieftin și o manipulare grosolană, sunteți prea puțini!
Despre asta este vorba: că cei care îşi bat capul să înţeleagă aceste lucruri sunt prea puţini. Prea puţini în America, prea puţini în Rusia, în Turcia şi în România.
În Rusia lui Putin erau până acum câţiva ani nişte proteste uriaşe, va amintiţi? Zeci de mii de oameni în stradă. Pe vremea aia trăiau şi liderii opoziţiei. Da, trăiau, pentru că între timp au fost împuşcaţi pe stradă sau au băut din greşeală mercur. S-au făcut anchete de mucava, iar vinovaţii nici nu au roluri în acest film! Acum, ruşii nu mai ies în stradă. Au rămas atât de puţini cei care au urechi, ochi şi pot vorbi, încât sunt obligaţi să consimtă în tăcere cum, la tv, probabil cel mai mare criminal al tuturor timpurilor, recte Stalin, este elogiat de poporul rus recunoscător. Repet: Stalin! Această inumană figura a istoriei, are încă statui în sute de oraşe ruseşti, şi i se duc garoafe roşii la bustul de lângă zidurile Kremlinului. Dacă ruşii fac asta, o fac pentru că au fost convinşi să facă asta.
Nu cred în teoria lui Hobbes că "omul este lup pentru om", astfel încât să admit că umanitatea lipseşte din bagajul genetic al ruşilor. Deci, dacă ruşii, în majoritatea lor, acceptă că Stalin trebuie ovaţionat, de ce nu ar accepta şi românii că este legal să furi? Reţeta trebuie doar rescrisă, ingredientele sunt aceleaşi.
În Turcia filosofia puterii s-a impus la fel de brutal şi a curs mult sânge. Se uită şi dictatorii ăştia la oamenii cu care lucrează! La români şansele să (re)vezi o poveste cu armata implicată într-o (altă) lovitură de stat, au scăzut mult după episodul 89. Acum am devenit mai blajini. Probabil că ne-a scârbit prea mult execuţia aia din ziua de Crăciun. Prost PR-ul noilor strategi! Paradoxal, brutalitatea extremă ne-a făcut să fim paşnici, şi tocmai din cauza asta suntem jonglati cu alte arme. În Turcia trebuie să fii mai "convingător" pentru că oamenii să asculte doar ce le cânţi tu de sub mustaţă. (S-au înmulţit rapsozii cu pilozităţi!) Dar, odată cu anihilarea loviturii de stat, s-a dus şi acolo speranţa unor lideri noi, din interior, care să provoace fisuri în puterea aflată în turnul de fildeş.
Ceva mult mai dureros este că, deşi toate dictaturile s-au erodat din interior, eu în dictaturile manipulării de care am vorbit, nu mai văd posibilă această soluţie salvatoare, chiar dacă pare ciclică. De ce? Pentru că băieţii ăştia conving masele pe termen lung. E că o formă de educaţie: se lucrează ani de zile pentru că majoritatea creierelor să fie şlefuite în acelaşi mod. În plus, prin media dependenţă de putere, curge că un medicament pervers, picătură chinezească. Zi de zi, acelaşi mesaj. Acelaşi mesaj fals. Repetarea şi învăţarea lui te fac să crezi că este şi Adevărat. Aşadar, dictatură manipulării pregăteşte acest teren de mult timp şi îl va conduce, ară şi semăna de acum înainte. Liderii, elitele reformiste din interior nu mai au nicio forţă, pentru că nu sunt susţinute şi validate de majoritatea votantă. În plus, minoritatea opiniilor încă nu ştie să facă minuni.
În felul asta Trump, Putin, Erdogan şi Dragnea ar putea mai degrabă să facă pui, să lase urmaşi cu aceeaşi şcoală, decât să fie opriţi în vreun fel. Concluzia nu este resemnarea, ci deschiderea unei dezbateri. Concluziile nu le tragem acum, ci o vor face istoricii peste 100 de ani. Dar merită să găsim alternative pentru o altă filosofie a istoriei decât cea care se scrie astăzi, sub nasul nostru. Cu atât mai mult cu cât în Piaţa Victoriei e din ce în ce mai multă linişte.
