Noul program de guvernare, o declarație de război

”Dacă PSD-ul rămâne așa cum este acum, indiferent cine câștigă președinția, va avea drept de veto asupra modernizării țării. Ori, o Românie blocată în stadiul actual, cu un stat prost administrat, cu o economie mediocră și înecată în corupție, se îndreaptă spre autodistrugere.”

Scriam rândurile de mai sus cu o lună înainte de alegerile prezidențiale din 2014. De atunci încoace, liderii PSD nu au ratat nicio ocazie pentru a ne demonstra că doar ei pot decide ritmul în care evoluează sau involuează țara. Cu mici excepții, au și reușit să amâne sau să deraieze principalele obiective și priorități de pe agenda președintelui Iohannis, așa cum au făcut și cu cele ale președintelui Băsescu.

Astăzi, însă, am ajuns la un moment de cotitură. Noul program de guvernare lansat de șeful PSD, care i-a surprins până și pe aliații din ALDE, este o adevărată bombă nucleară. Implicațiile sale economice și sociale sunt atât de severe și demonstrează atâta dispreț față de binele comun încât, dacă ar deveni realitate, ar pune sub un mare semn de întrebare dorința și capacitatea României de a mai urma parcursul pro-occidental.

Și, foarte important, nu atât prin conținutul schimbărilor propuse, cât mai ales prin maniera agresivă, stridentă, iresponsabilă prin care se urmărește impunerea lor. Vă amintiți declarația lui Dragnea, că unii oameni de afaceri au vrut să-i ia guvernarea? Nu e un secret la cine s-a referit. I-a pus la zid, public, în iarnă, acuzându-i că se află în spatele protestelor: multinaționalele. Ei bine, aceasta este răzbunarea.

Misiunea pe care șeful PSD și apropiații săi i-au încredințat-o premierului Mihai Tudose depășește cu mult limitele unui program de guvernare. Este o declarație de război. Anunță împingerea la un nivel fără precedent a agresiunii sistematice împotriva tuturor celor care au contribuit în ultimii ani la evoluția țării: economie privată, profesioniști, zona sănătoasă a administrației, parteneri externi – state și companii.

La finalul acestei confruntări, al cărui ultim act a început odată cu învestirea guvernului Tudose, am putea avea fie o reîntoarce abruptă în trecutul ante-2005, fie o ruptură definitivă și irevocabilă cu el.

Din acest motiv, teoria că noul executiv și implicit programul de guvernare care i-a fost încredințat sunt urmarea unei înțelegeri între președintele Iohannis și liderii PSD și ALDE este falsă. Ce înțelegere poți face cu unii care, sub ochii tăi, îți pun o bombă cu ceas sub casă! Poate doar o înțelegere pentru sinucidere asistată! Dar despre aceasă teorie, în detaliu, într-un editorial viitor.

Dupa mesajul primit odată cu refuzul lui Sorin Grindeanu de a demisiona din fruntea guvernului, Liviu Dragnea ar fi avut toate motivele să joace mai prudent, mai responsabil. Nici vorbă.

S-a lovit deja de un zid, a trecut la mustață pe lângă un deznodământ politic fatal, cu chiu cu vai s-a pus din nou cu picioare, dar în loc să încerce o altă direcție, o ia de la capăt pe drumul pe care a apucat-o în decembrie. Mai înverșunat! Ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, ca și cum pe 28 iunie ar fi câștigat din nou alegerile cu 45%.

Știe că zidul de care s-a lovit când a încercat să se folosească de guvernul Grindeanu pentru a-și rezolva problemele penale și a deveni cel mai iubit fiu al poporului nevoiaș este tot acolo. Îl vede, dar nici gând să calce frâna. Din contră, apasă și mai tare accelerația.

Cu determinarea unui om care știe că nu mai are ce pierde. Dar care se amăgește, totuși, cu speranța unui miracol. Și cu gândul că poate obstacolul din față este un om ca și el, în carne și oase, și nu interesul pe termen foarte lung al Romaniei, ranforsat de o structură de alianțe strategice.

Cum poate fi numit cineva care urlă din ce în ce mai tare la ziduri să se dea la o parte din calea lui, că are lucruri marețe de făcut și trebuie să mai și scape de pușcărie? Lider vizionar? Sau disperat?

Când a declarat, după ce și-a trântit fostul guvern, că ”Biblia” PSD va fi rescrisă, mulți s-au gândit că va urma o ajustare a termenelor de implementare a unora dintre măsurile populiste, nesustenabile, cu care și-a sedus alegătorii. Aiurea!

A amânat aproape exclusiv prevederi care urmau să ajute mediul de afaceri. În același timp, nu doar că nu și-a domolit avântul populist, ci și l-a întețit fulminant! Și-a propus ținte și termene halucinante pentru creșterea salariilor și pensiilor.

Potrivit vechiului program de guvernare, salariul minim urma să ajungă la 1750 lei în 2020. Guvernul ”Dragnea 2” se angajează să-l urce la 2000 de lei încă de la 1 ianuarie 2018. Mai mult: acum anunță pentru 2020 un salariu minim de 3.000 de lei. Adică, aproape dublu față de cât promitea doar cu jumătate de an în urmă (1750 lei).

Însă, adevărata lovitură pregătită de Dragnea privește pensiile. Noul program prevede ca în următorii trei ani să aibă loc o dublare a punctului de pensie. De la 917 lei, cât este în prezent, la 1775 lei, în 2020. Cum a ajuns PSD, în doar câteva luni, la concluzia că economia poate susține un asemenea efort? Mister.

De unde vrea Liviu Dragnea să ia bani ca să acopere creșterile de salarii și pensii? De la capitaliștii hrăpăreți. De la companiile străine și multinaționale, în mod special. Pe care le-a dat ca exemplu negativ, chiar în ziua învestirii guvernului Tudose. Împotriva lor este îndreptată propunerea de introducere a profitului pe venit, dar nu numai.

Reacția mediului de afaceri nu s-a lăsat așteptată. Pe lângă asociațiile oamenilor de afaceri români, afectate și ele de complexul de măsuri pe care le pregătește PSD, camerele de comerț româno-americană și româno-germană au reacționat astăzi cu o duritate fără precedent.

AMCHAM spune că ”schimbările de politică fiscală anunţate în noul Program de Guvernare produc turbulenţe şi afectează grav stabilitatea şi încrederea în economia românescă, care plăteşte deja preţul instabilităţii în plan politic.”

Iar AHK, Camera de Comerț Româno-Germană vede planul PSD ca fiind îndreptat deliberat împotriva mediului de afaceri. ”Noul Guvern a anunțat modificări fiscale îndreptate împotriva mediului de afaceri și care constituie un real pericol pentru stabilitatea și predictibilitatea politicilor economice.”

Interesantă observația cuprinsă în comunicatul Camerei de Comerț Româno-Americană: ”Acest debut al noului Cabinet, care înainte de preluarea efectivă a mandatului  a anunţat o serie de  măsuri suplimentare cu impact economic major,  trimite un semnal negativ către comunitatea de afaceri şi potenţialii investitori.” Tudose decontează deja noul program de guvernare, la conceperea căruia nu a avut nicio contribuție, dar pe care șeful său, Liviu Dragnea, i l-a pus în brațe pentru a-l respecta și pune în operă până la ultima virgulă. Rolul pe care i l-ar rezervat Dragnea este dublu: de berbece anti-corporații și de țap ispășitor, când scandalul nu va mai putea fi oprit.

Costurile asaltului PSD împotriva multinaționalelor vor fi imense pentru România. Dar nu pentru că, punctual, în anumite chestiuni, cum ar fi profitul impozabil declarat de marile companii străine, problemele nu ar fi reale. Ci pentru că ele nu trebuie abordate de pe poziții agresive, populiste și naționalist-demagogice. Vor exista repercursiuni serioase asupra unei economii conduse de politicieni fără tact, care cred că vor reuși să își finanțeze promisiunile fantasmagorice pe seama economiei private. Nu va înghiți nimeni un asemenea abuz!

Cu o asemenea atitudine haiducească nu se poate obține decât ceva capital electoral de la oamenii care nu înteleg că din astel de razboaie economice pierde toată lumea, dar mai ales ei. Ele nu se pot tranșa decât la masa negocierilor, cu calm, pe baza unor cifre, analize și propuneri serioase. Cu un calendar rezonabil de implementare, nu peste noapte, că trebuie să aruncăm cu bani în pensionari. Nu cu țâfnă și vocea pițigăiată.

Ce se va întâmpla concret? Marile companii vor trece de urgență la revizuirea planurilor de afaceri pentru România și mai ales la reanalizarea oportunității investițiilor pe care le aveau planificate aici. Doar cine nu a avut niciodată ocazia să observe temeinicia cu care firmele serioase, românești și străine deopotrivă, calculează consecințele celor mai neînsemnate declarații ale guvernanților se poate amăgi cu speranța că va fi o furtună într-un pahar cu apă.

Dar și dacă nu ne pasă de riscurile ca România să piardă investiții și locuri de muncă, ar trebui să ne obsedeze altă întrebare: chiar vrem ca banii care ar fi colectați în plus de la corporații să fie cheltuiți pe măriri de pensii și salarii? Nu ar trebui cheltuiți în primul rând pentru autostrăzi, pentru infrastructură vitală, pentru investiții publice deștepte, pentru creșterea performanței sistemului educațional?

Ambele simultan nu merg! De ce? Pentru că, după cum am explicat mai sus, ritmul de creștere a salariului minim și a pensiilor a fost accelerat, peste noapte, la propriu, la un nivel imposibil de realizat. Pur și simplu nu poți să dublezi pensiile, pentru 5 milioane de persoane, în doar trei ani, în condițiile în care oricum te pregătești să lovești în companii, adică să pui în pericol creșterea economică.

Ar fi imposibil de susținut o asemenea creștere și dacă ar ajuta firmele! Și dacă economia și-ar înteți ritmul de creștere. România are deja un deficit imens al bugetului de pensii. Motiv pentru care, din 2008, de când aceeași combinație PSD-Tăriceanu și-a cumpărat voturile cu măsuri populiste fără precedent în istoria recentă, am tăiat bani de la investiții ca să putem plăti pensiile.

Cei care sunt gâdilați la glanda naționalistă de ideea de a lua mai mulți bani de la multinaționale să se întrebe măcar dacă este bine ca ei să fie cheltuiți pe noi pomeni electorale și nu pe investiții. Ceea ce au făcut PSD, Tăriceanu, dar și alți liberali cu loialități dubioase, din 2008 încoace, se află la originea celui mai negru bilanț: în 2018, la aniversarea a 100 de ani de la Marea Unirea, Transilvania va fi mai bine conectată rutier, prin autostrăzi, la Ungaria decât la restul României. Asta nu multinaționalele au făcut-o! Nici americanii, nici germanii! Au făcut români de ai noștri, dar care duc mâna la inimă când aud alt imn decât ”Deșteaptă-te, române!”

După cum am mai scris în trecut, Dragnea nu este nici măcar original. Încearcă să reproducă modelul de guvernare de care s-a folosit și Orban pentru a face din Ungaria un bastion anti-european și anti-capitalist. Succesul lui Orban, în acest domeniu, îi dă aripi lui Dragnea. În timp ce eșecul Ungariei, ca democrație, ca stat de drept, ca economie, nu îl interesează.

Mai au ceva în comun cei doi. De multă vreme, Putin le ține pumnii să obțină puterea absolută în țările lor și să-și elibereze ”coloniile” de sub jugul alianțelor strategice. Alianțe strategice pe care le urăște de moarte pentru că au facut din Rusia o caricatură de imperiu. Și pe care încearcă să se răzbune, folosindu-se de tot felul de cozi de topor rămase în adormire pe fostele sale plantații.

Cu Orban le-a ieșit în Ungaria. Cu România încă se străduiesc. Până acum au reușit să înroleze în oastea lor doar jucători de table, târgoveți cu dinții stricați de la atâtea semințe și un Snowden care nu mai știe ce-a făcut cu stickul cu informații furate pentru că este beat tot timpul. Dar nu e timpul trecut. Se ocupă Sputnik de încurajarea târgoveților paralizați de frica pușcăriei și de creșterea noii divizii ”Tudor Vladimirescu.”

Va urma o perioadă dificilă. Mai grea chiar decât cea de la începutul anului. Dragnea se poartă ca și cum este convins că guvernul Tudose este ultima carte pe care o mai joacă. Va lăsa prăpăd în urma lui.