Noua misiune a lui Florin Iordache

Anticipam recent că Florin Iordache va fi în continuare „valorificat superior” de coaliţia aflată la guvernare, ceea ce s-a şi întâmplat.

Din perspectiva grupării politice pe care o serveşte, rolul jucat de Iordache, în calitate de ministru al Justiţiei, a fost ireproşabil. Eşecul PSD-ALDE în cazul OUG 13 nu-i poate fi imputat lui, căci ceea ce a ţinut de el a făcut, ba mai mult, modul în care a luat asupra sa şi responsabilitatea marii înfrângeri i-au adus o largă recunoaştere în partid şi coaliţie.

Florin Iordache este unul dintre soldaţii cei mai disciplinaţi şi indispensabili ai PSD, fiind specializat în problematica subminării reformelor din justiţie, fără a avea profil de strateg, ci unul bine conturat de executant.

În palmaresul său figurează deja două acţiuni-gigant – Marţea neagră şi OUG 13 -, dar şi numeroase operaţiuni de mai mică anvergură (dar prin asta, nu şi benigne).

Prin urmare, recenta sa promovare în funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor nu a constituit nicidecum o surpriză. Nici măcar faptul că a fost uns în poziţia respectivă la nici trei luni de la izbucnirea scandalului OUG 13 (urmată, e drept, de o foarte scurtă perioadă de anonimat-carantină), nu poate fi considerată surprinzătoare, atâta vreme cât PSD nu şi-a regretat fapta. Din contră, reprezentanţii partidului au subliniat constant că problemele, în ceea ce priveşte modificarea Codurilor penale prin OUG 13, au ţinut de formă, iar nu de fond. Ca atare, ar fi mai realist de avut în vedere faptul că prin promovarea ca vice la Camera Deputaţilor, PSD nu i-a dat un premiu, ci o armă. Pentru noile misiuni.

Florin Iordache rămâne pe mai departe o piesă de bază în angrenajul care luptă de atâţia ani cu anticorupţia şi dezţelenirea terenului politic.

Şi, iată, imediat ce a fost repus în drepturi, a şi pornit la drum.

În calitate de deputat, Florin Iordache a propus, zilele trecute, ca sumele obţinute ilegal de partide, în scopul folosirii lor în campania electorală, să nu mai fie confiscate. În Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, succesul unui asemenea demers a fost unul de proporţii. Condusă de colegul său de partid şi operaţiuni anti-reformă, Eugen Nicolicea, Comisia şi-a însuşit rapid propunerea. 

Din punctul meu de vedere, daunele produse, odată intrată în vigoare o asemenea iniţiativă, sunt vizibile de pe orbită.

Iar în sprijinul acestei afirmaţii  reiau, mai jos, un pasaj elocvent din semnalul de alarmă lansat de mai multe ONG-uri, referitor la consecinţe şi conotaţiile demersului domnului Iordache. „Se elimină practic cea mai importantă sancţiune, şi anume confiscarea sumelor nelegal obţinute de către partide şi candidaţi fără respectarea legislaţiei. Acesta era acţiunea disuasivă principală, şi anume pierderea banilor. Singurele sancţiuni rămân cele cu amendă. Amenda în sine nu este o acţiune destul de descurajantă în acest domeniu, pentru că sumele obţinute de către partide sunt mult mai mari decât valoarea amenzii.

Aceste modificări anulează principiul unei competiţii electorale echitabile, pe care este construită actuală lege a finanţării partidelor politice, avantajând partidele mari, care pot atrage fonduri mai multe. În acelaşi timp, vulnerabilizează partidele, care vor ajunge din nou să depindă de sponsorii lor”. Detalii, AICI.

Nimeni, nici măcar Florin Iordache, nu ar putea articula o argumentaţie în beneficiul respectivei modificări legislative. De ce? Pentru că, pur şi simplu, nu există. Pentru că nimic nu ar putea justifica o măsură care practic resuscitează piaţa neagră a campaniilor electorale.

În acelaşi timp, este adevărat, nici nu s-a pus vreo clipă problema de a convinge pe cineva de justeţea unui asemenea demers, în măsura în care s-a acţionat uşor pe sub radar.

După cum observa colega mea, Andreea Nicolae, la momentul la care a apărut ştirea, s-a recurs la un artificiu: formularea propunerii nu într-un proiect de lege, ci ca amendament la unul existent, trecut deja de Senat.

Din nefericire, Florin Iordache nu este un caz izolat. În PSD, genul acesta de personaje politice nu ţin de accident, ci de o „politică de cadre” ţintită. Nu există domeniu sensibil pe care social-democraţii să nu-l acopere în felul acesta.

Dintre ele, însă, aş menţiona cazurile cele mai vizibile, două la număr – justiţia şi învăţământul

În justiţie, de exemplu, ei operează prin personaje ca Florin Iordache, Şerban Nicolae sau Eugen Nicolicea. Sigur, mai sunt câţiva, dar mă voi mărgini la cei de calibru mare.

Pe zona Educaţiei, o găsim pe Ecaterina Andronescu, care în cariera sa nu a ratat nicio funcţie-cheie, de la cea de ministru, la cea de şefă a comisiei de specialitate din Parlament. Reformele „Andronescu” au deja faima lor, nu e cazul să mai intrăm în detalii. O simplă privire aruncată şcolii româneşti va fi suficientă pentru a înţelege cât de nociv a fost rolul jucat de domnia sa. Sigur, în ultima vreme îl putem adăuga aici pe Liviu Pop, a căruit tinereţe e ca o garanţie că PSD nu va rămâne descoperit nici pe viitor în facerea şi desfacerea politiclor educaţilonale, conform cu agenda sa.

Nu vi se pare interesant cum aceşti oameni, indiferent de schimbările petrecute la vârful PSD, prind constant un loc în Parlament, iar când se impune şi în Guvern. Activitatea lor parlamentară este trasă la indigo, mandat de mandat. Iar o altă trăsătură comună este că, invariabil, multe iniţiative pe care îşi pun semnătura sunt fie „doar” controversate, fie se lasă cu scandaluri de amploare.

Iar cireaşa de pe tort e ceea ce vedem zilele astea că se întâmplă cu domnul Florin Iordache: cu cât mai strigătoare la cer demersurile legislative pe care le iniţiază, influenţează, inspiră sau doar sprijină, cu atât mai sigur devine viitorul lor politic.