Ce urmărește Dragnea? Președinte. Anul acesta!

Ceva nu se leagă. Unele dintre răspunsurile pe care ni le-am dat până acum despre motivația acțiunilor PSD și ALDE, despre scopurile și strategia lor, sunt incomplete. Sau de-a dreptul greșite. Și ascund anvergura a ceea ce se profilează a fi planul lor final. Obținerea puterii absolute în stat, după înlăturarea lui Klaus Iohannis și câștigarea alegerilor prezidențiale de către Liviu Dragnea.

De ce acționează PSD și ALDE cu atâta disperare și grosolănie pentru a rezolva acum, pe loc, toate o dată, problemele penale ale liderilor și a-i scoate din închisoare pe mulți dintre cei ce i-au alimentat cu bani de-a lungul vremii? Da, cunosc răspunsul cel mai vehiculat: pentru că asta a fost încă de la bun început ținta lor principală, acum pot să o atingă așa că de ce să mai aibă răbdare sau să se poarte cu mănuși, când totul depinde doar de ei?!

Problema cu acest răspuns este că ignoră raportul costuri – beneficii ale operațiunii din 18 ianuarie. După cum era previzibil, planul de a adopta pe șest cele două Ordonanțe de urgență devastatoare pentru lupta anticorupție a băgat în alertă maximă toate instituțiile statului de drept ieșite de sub controlul politicienilor și nucleul dur al societății civile.

Puteau face PSD și ALDE lucrurile altfel, astfel încât să nu iște instantaneu un val imens de indignare? Sigur. În primul rând, mai puteau aștepta măcar o lună – două, și le puteau face în etape. Întotdeauna, în prima lună de activitate a unui nou executiv, toată lumea stă cu ochii pe el, ca să vadă dacă se apucă de porcării sau nu. După care, marea majoritate se întoarce la treburile obișnuite și vigilența inițială sfârșește într-o blazare de rutină, în care misiunea supravegherii puterii este lăsată pe mâna câtorva jurnaliști.

PSD știe foarte bine acest lucru. Și chiar dacă nu ar fi prima oară când graba și brutalitatea întunecă rațiunea unora care se cred stăpânii țării, nu trebuie uitat că Liviu Dragnea este un maestru al jocului prudent. După cum a dovedit anul trecut, se pricepe să mimeze docilitatea, să joace rolul politicianului rezonabil care înțelege și respectă liniile roșii, în timp ce pândește momentul prielnic pentru a ataca decisiv. Ar fi putut să procedeze similar și cu loviturile date luptei anticorupție. De ce? Din trei motive.

Primul l-am prezentat deja. Ca să nu riște să creeze, din nou, ca în 2014 și în 2015, mase critice de opozanți activi împotriva PSD. Chiar dacă se simte stăpân pe situație după ce tocmai a câștigat, la scor, alegerile, niciun politician nu își dorește ca în loc să se înșurubeze liniștit în fotoliul puterii să aibă mii de oameni care îi protestează sub fereastră.

Al doilea motiv: își permitea să întârzie măcar câteva luni de zile loviturile anti-justiție. Nici situația lui penală, nici a altor lideri PSD-ALDE, nu risca să se înrăutățească ireversibil în câteva luni. Al doilea proces al lui Dragnea este încă în prima instanță, la fel și dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu, în care este acuzat de mărturie mincinoasă.

Ambii, plus alți câteva sute din partidele lor, au nevoie ca de aer de amnistia mascată oferită de modificarea Codului Penal. Dar nu era nevoie urgentă ca ea să se întâmple în ianuarie. Se putea întâmpla și de Paște.

Unii puteau să scape într-o rundă de amputări ale Codului Penal, ceilalți în următoarele. Chiar și grațierea mai putea aștepta. Cum a stat doi ani și jumătate în închisoare, Voiculescu mai putea sta câteva luni. La fel și ceilalți oameni de afaceri la care PSD și ALDE au obligații vechi și scumpe.

Al treilea motiv: este rău pentru ”climatul de afaceri.” Afaceri penale, vreau să spun. Care a fost a doua țintă a luării puterii? Să-și ia guvernul și administrația înapoi de la tehnocrați pentru a se rebranșa la la țevile cu bani publici.

Ai nevoie de scandal sau de liniște când faci asta? Vrei să o faci când nimeni nu se uită, sau când toți dușmanii sunt cu ochii pe tine? Răspunsurile sunt evidente. Și atunci, de ce au iscat iureșul ăsta exact când se pregătesc să intre, din nou, în seif? Sunt sinucigași? Nu își cunosc interesele?

După cum spuneam la început, ceva nu se leagă. Iar cea mai bună dovadă este că nu le-a ieșit. Prima încercare de a se pune la adăpost de justiție s-a încheiat cu un fiasco. La prima vedere, au gândit-o și au executat-o prost.

Ce este însă cel mai surprinzător este că rateul nu a fost cauzat de vreun element surpriză. Nu cred că Dragnea nu știa că Iohannis va interveni. Președintele a spus de prea multe ori în ultimele luni că se va face scut în apărarea justiției și a statului de drept, ca să poată fi bănuit că va asista impasibil la asaltul PSD. Nu a dat niciun indiciu că nu se va ține de cuvânt. Din contră.

Nu cred nici că Dragnea nu știa că premierul Grindeanu va refuza să meargă până la capăt cu Ordonanțele de Urgență. Nu degeaba a tot menționat în zilele când fierbea de furie că președintele nu o numește pe Sevil Shhaideh că singurii pesediști ”care convin” sunt cei cu diplome de la Academia de Informații. Știa că în momente de genul acesta Sevil va fi alături de el trup și suflet și că Grindeanu îl va lăsa în ofsaid.

Nu cred nici că liderul PSD nu știa că vor ieși oamenii în stradă. Au fost două momente foarte importante în trecutul apropiat în care Liviu Dragnea a putut observa de aproape când se nasc astfel de valuri de furie populară și ce presiune insuportabilă pot exercita asupra unui lider, indiferent cât de puternic ar fi.

Primul, în noaptea în care Ponta a pierdut alegerile prezidențiale. Legenda spune că Dragnea a fost cel ce l-a convins pe Ponta să își anunțe înfrângerea, invocând faptul că se anunță proteste la sediul PSD. Al doilea, momentul Colectiv. Și atunci, PSD avea o poziție dominantă în Parlament și părea că nimeni nu îl va putea clinti pe Victor Ponta de la Palatul Victoria.

Mulți sunt deja convinși că PSD și ALDE au ratat trecerea Ordonanțelor din prostie și din trufie fără margini. Cred că se înșeală. Iar subestimarea acestei forțe reprezintă o mare eroare. Așa ”proști” cum sunt, ei și predecesorii lor conduc această țară de 70 de ani, cu foarte mici întreruperi. Noi ceilalți suntem cei ce pierdem constant în fața lor.

Singura variantă în care operațiunea ”Miercurea neagră” are sens este cea în care s-a mizat exact pe ce s-a întâmplat. Intervenția în forță a președintelui Iohannis pentru blocarea Ordonanțelor. De ce ar avea nevoie PSD de asta?

Doar dacă ar căuta motive concrete de suspendare a președintelui și fapte care să genereze suficientă emoție ca să alimenteze narațiunea destinată electoratului PSD și ALDE: Iohannis reprezintă obstacolul care împiedică alianța de guvernare să-și ducă la îndeplinire planul de îmbogățire accelerată a românilor și de eliberare de sub jugul puterilor străine și al instituțiilor care le servesc interesele oculte.

Un președinte care stă cuminte la Cotroceni și iese o dată la două săptămâni și face doar declarații de presă este de nesuspendat. Nici măcar nucleul dur al votanților PSD nu ar înghiți acuzații de neconstituționalite aduse unui președinte care stă nemișcat.

De aceea era important ca președintele să fie ademenit afară din bârlog, să lupte, să se expună și odată cu asta să devină vulnerabil. De aceea, de câteva luni încoace, Dragnea și Tăriceanu și toți aliații lor îl atacă și îl provoacă de câte ori au ocazia. De aceea vorbesc pe față de suspendare. Ce argument mai bun să-i ofere pentru a lovi și a riposta decât că riscă să fie alungat de la Cotroceni înainte de a-și termina mandatul?

De aceea i-au propus un premier de neacceptat. Și la care au renunțat, în final, doar pentru că nu își permiteau să declanșeze atacul final fără ca mai întâi să fi pus mâna pe guvern. Pe Justiție, pe Interne, pe bani. Au pierdut-o pe Sevil Shhaideh, dar au câștigat un capitol în dosarul suspendării. Președintele a respins o propunere de premier făcută de o coaliție majoritară, fără motiv.

Încă o dată, este evident că mii de penali din partide și din rețeaua de firme clientelare așteaptă cu sufletul la gură amnistia mascată oferită de modificarea Codului Penal și de grațiere. Dar scopul putea fi atins (și poate, în continuare) la fel de bine și printr-o strategie în care costurile și riscurile pentru PSD și ALDE să fie mult mai mici. Și cel mai important, cu șanse de reușită de sută la sută.

Nu este exclus ca eșecul cu fanfară să fi avut și scopul de a demonstra beneficiarilor că îndepărtarea lui Iohannis este singura cale pentru a scăpa de toți cei ce le-au blocat multe dintre afacerile penale și i-au dat pe mâna judecătorilor.

Adică, o strategie de recrutare de noi aliați în susținerea unui posibil plan de suspendare a președintelui, de motivare a celor existenți și poate de convingere că războiul va fi foarte dur și fără o finanțare adecvată nu poate fi câștigat. Pe scurt: debutul unei campanii de strângere de fonduri.

Un rol important în acest scenariu pare rezervat măsurilor economice populiste. Pe de-o parte, creșterile salariale, de pensii, de burse, de beneficii, deșănțate, nesustenabile, ploaia de aur revărsată peste micile afaceri reprezintă o altă nadă pentru ca președintele să se expună. Pe un front care convine de minune actualei majorități parlamentare.

Președintele nu poate să nu atragă atenția asupra riscului de dezechilbru economic major pe care aceste măsuri îl presupun, iar PSD și ALDE sunt în al nouălea cer că pot urla pe canalele și siteurile de știri pe care le finanțează că Iohannis se opune creșterii bunăstării poporului. Alt capitol în dosarul suspendării.

Pe de altă parte, riscurile imense pe care coaliția de guvernământ și le asumă prin anvergura fără precedent a măsurilor populiste reprezintă o nouă confirmare că iau în calcul cât se poate de serios suspendarea președintelui și de organizarea de noi alegeri prezidențiale.

Până anul acesta, mecanismul pomenilor electorale funcționa după următorul tipar. Partidele promiteau marea cu sarea în anul electoral, câștigau, ajungeau la putere, și o lăsau mai moale sau temporizau realizarea promisiunilor din campanie, din motiv de lipsă de resurse, după care își aminteau de ele în următorul an electoral și pompau din plin noi creșteri de salarii și pensii.

PSD a stăpânit perfect jocul acesta, care i-a permis să supraliciteze grosier pe piața promisiunilor din campanie, mai mult decât îndrăznea oricare alt partid, dar și să livreze relativ modest, astfel încât să nu întindă coarda cheltuielilor dincolo de punctul de rupere.

Anul acesta, strategia PSD nu respectă tipicul de mai sus. Nu doar că nu se fac că au uitat de promisiunile aberante pe care și-au bazat campania (aberante pentru că nu există bani ca să le acopere, nu pentru că oamenii nu ar merita să câștige salarii sau pensii decente). Din contră. Accelerează și mai tare aplicarea lor. Par pur și simplu disperați să scoată cu trei mâini bani din buget și să-i reverse peste popor.

Mărinimia suspectă și imprudența de care dau dovadă PSD și ALDE nu pot fi explicate decât într-un singur fel. Goana după suport popular masiv, rapid. Dar acest lucru le-ar fi cu adevărat de folos doar dacă se pregătesc de alegeri. Ce nu se leagă? În condiții normale, următoarele alegeri importante, cele prezidențiale, sunt abia peste trei ani.

Circulă și teoria că avalanșa de pomeni ”post-electorale” este menită să cumpere tăcerea cetățenilor în fața modificărilor legilor anticorupție. Explicația este doar parțial validă. De ce? Pentru că instituțiile și oamenii care se opun acțiunilor anti-justițiare ale puterii politice nu pot fi cumpărați cu astfel de măsuri. După cum se și vede.

Nu au împiedicat și nu vor împiedica miile de oameni care au ieșit miercuri seara să protesteze în continuare și nici pe liderii instituțiilor care au criticat proiectele de Ordonanțe să o mai facă. Mai mult, cine se lasă cumpărat prin astfel de metode oricum nu ar fi ieșit să protesteze pentru cauze nobile, chiar și dacă PSD și ALDE nu le-ar fi dat nimic. Ar continua să rămână impasibili. Ceea ce înseamnă că orice investiție în complicitatea lor este, de fapt, inutilă. Dragnea și Tăriceanu o au deja, oferită gratis o dată cu tăcerea și pasivitatea.

Ea, însă, nu este deloc inutilă dacă scopul este cumpărarea de spijin popular în perspectiva unui posibil vot pentru demiterea președintelui și pentru alegerea unuia nou, susținut de actuala coaliție guvernamentală.

Momentul este cât se poate de prielnic pentru ca PSD și ALDE să riposteze „o dată și bine” împotriva lui Klaus Iohannis, după cum a declarat recent Liviu Dragnea. Și să îi dea lovitura de grație, care să le permită acapararea totală a puterii. De ce?

Pentru că PSD și ALDE sunt pe val, în timp ce principalul partid pe care se bazează președintele, PNL, este mai slab ca niciodată. Este la un pas de dezintegrare. Ceea ce va cântări greu dacă se ajunge la un referendum pentru demitere.

Suspendarea președintelui depinde de votul majorității parlamentarilor. PSD și ALDE ar trece fără probleme o astfel de inițiativă. Au deja majoritatea, dar, având în vedere că votul este secret, este probabil să fie susținuți și de alți parlamentari, la fel de interesați să scape de toate constrângerile care le-au fost impuse în ultimii ani. Avizul Curții Constituționale este oricum consultativ, dar nici nu este exclus ca instituția condusă de Valer Dorneanu să le facă o surpriză plăcută foștilor colegi de partid.

Cine i-ar putea împiedica să îl demită pe Klaus Iohannis? Doar cetățenii. Pragul de participare pentru validarea referendumului a fost scăut la 30%, așa că prezența la vot nu va mai fi un obstacol, precum în 2012. Ceea ce înseamnă că referendumul de demitere va fi ca un singur tur de alegeri prezidențiale. Iohannis vs PSD și ALDE.

În mod cert, numeroși români vor ieși la vot ca să îl sprijine pe Iohannis împotriva unei demiteri abuzive. Dar împotriva lor se va ridica, se ridică deja, o imensă mașinărie de propagandă și un partid care stăpânește toate tehnicile de a extrage voturi din piatră seacă.

Și chiar dacă nu ar fi prima oară când PSD pierde în fața unui val de revoltă populară, de această dată au șanse mai mari de victorie tocmai pentru că în spatele președintelui Iohannis nu se mai găsește niciun partid puternic. Poate părea un element secundar, dar când e vorba de mobilizare la vot în mediul rural și de supraveghere în secțiile electorale, motivația și priceperea structurilor de partid ar putea fi decisive. Va fi în cel mai fericit caz, un rezultat strâns în favoarea președintelui.

De ce și-ar asuma coaliția de guvernare acest risc, când, după cum spuneam la început, ar putea să-și vadă liniștită de afacerile lor uzuale, după ce se rebranșează la rezervoarele de bani ale statului? Pentru că nu le garantează nimeni cine și câți dintre ei vor mai fi în libertate la sfârșitul mandatului.

Așa cum s-a ales praful de vechiul USL se poate alege și de noul USL. Așa cum au luat drumul DNA-ului intangibili precum Ponta, Ghiță, Oprea și sute de alți politicieni mai mari sau mai mici, așa li se poate întâmpla și lor. Li se și întâmplă deja și nu le garantează nimeni că vor rămâne doar cu dosarele mărunte de acum. Nu le mai garantează nimeni nici măcar că vor rămâne cu banii.

Cum ar putea savura victoria cei ce au câștigat alegerile cu 45% în aceste condiții? Cum să te bucuri de viață, de laude, de recunoaștere, de oportunități, de noile secretare, într-o asemenea atmosferă marcată de risc și incertitudine? Este ca și cum ai încerca să savurezi un cocktail pe plaja Copacabana îmbrăcat cu vestă antiglonț, în explozii de grenade și cu prietenii dispărând unul câte unul.

Dragnea, Tăriceanu și mulți alții, văzuți și nevăzuți, se simt în război. Urmăriți, hărțuiți, vânați. Iar de când a început, este primul moment în care, din motive interne și externe, simt că ar avea o șansă să câștige. Îndepărtarea lui Klaus Iohannis le-ar deschide calea pentru o ultimă răfuială cu justiția și cu serviciile de informații, cu toții cei ce amenință să-i scoată definitiv din politică și sa-i bage în închisoare. Odată câștigat acest război, România va fi, toată, din nou, a lor.

Își dorește Liviu Dragnea să ajungă președinte? Se pare că da. Nimeni nu îl crede că nu își mai dorește să fie premier, deși, pe 5 ianuarie, a spus răspicat: ”Nu intenționez să merg prim-ministru, nici acum, nici mâine, nici în viitor.” Cred că ar fi cazul să începem să-l credem pe cuvânt. Are planuri mult mai mari.

P.S. Vizita în SUA nu este întâmplătoare. În jurul liderilor PSD au început să roiască tot felul de băieți deștepți care promit că pentru suma potrivită pot cumpăra binecuvîntarea noului președinte american pentru o schimbare totală de regim, la București. Se pare că unii dintre ei au fost destul de convingători.

Pentru comentarii intrați pe postarea Facebook