Sejur pe litoralul românesc pornind de la 50 de lei pe noapte în cadrul programului Litoralul pentru Toţi. Când se deschid hotelurile

Data publicării:
plaja cu oameni la malul marii
Turiști pe litoralul românesc. Foto: Inquam Photos / George Călin

Turiştii care vor să îşi petreacă vacanţa în staţiunile românești de la Marea Neagră în perioada 22 mai - 18 iunie vor beneficia de tarife cu până la 70% mai mici decât cele din vârful sezonului, potrivit Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, care anunță o nouă ediţie a programului Litoralul pentru Toţi.

Până vineri s-au înscris în program 25 de unităţi de cazare din toate staţiunile de pe litoralul românesc, care pun la dispoziţia turiştilor, cumulat, un număr de aproximativ 4.000 de locuri de cazare pe noapte, potrivit unui comunicat al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), citat de Agerpres. Până la începerea programului, pe 22 mai, FPTR anticipează că se vor înscrie aproximativ 50 de hoteluri, care vor pune la dispoziţia turiştilor aproximativ 8.000 de locuri de cazare pe noapte.

„Continuăm acest program de succes, pe care românii îl aşteaptă în fiecare an. Este perioada în care preţurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulţi turişti reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanţă la mare câteva zile. Cele mai multe hoteluri vor fi deschise începând cu sfârşitul lunii mai, dar turiştii pot face deja rezervări de sejururi pentru acest program”, a declarat Dragoş Răducan, preşedintele FPTR.

Cât costă cazarea în programul Litoralul pentru Toți

Tarifele la cazare în acest program încep de la 52 de lei/noapte (fără mic dejun), la un hotel de 3 stele din staţiunea Venus, potrivit ofertei de pe site-urile operatorilor de turism.

În staţiunea Mamaia, preţurile pornesc de la 101 lei/noapte/persoană în camera dublă, ofertă valabilă la un hotel de 3 stele, iar în staţiunile din sudul litoralului, tarifele încep de la 57 lei/noapte/persoană în camera dublă la un hotel de 3 stele.

Pentru cei care vor pachete all inclusive, acestea sunt disponibile la preţuri ce pornesc de la 200 de lei/noapte/persoană în camera dublă la o unitate de 3 stele din staţiunea Jupiter.

„Le recomandăm turiştilor care vor să profite de aceste oferte să facă deja rezervări, pentru că locurile sunt limitate şi se epuizează repede. Rezervările se pot face direct, la hotel, dar şi prin intermediul agenţiilor de turism. La fel ca la ediţiile anterioare, pachetele turistice pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă”, a mai spus preşedintele FPTR.

Programul Litoralul pentru Toţi se află la ediţia cu numărul 42 şi este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Detaliile privind hotelurile incluse în programul Litoralul pentru Toţi sunt disponibile pe site-ul FPTR.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita