Locul unic de pe Pământ care pare de pe altă planetă

Data publicării:
desert danakil vulcan

Regiunea, situată la circa 60 de metri sub nivelul mării, este cunoscută și pentru prezența unor vulcani ca Erta Ale sau Dabbahu. Primul dintre aceștia, Erta Ale, este un adevărat spectacol de care localnicii nu se apropie din cauza credinței că în acel loc sălășluiesc spirite rele care se plimbă călare. În crater se află un lac de lavă care ocazional se revarsă spre partea meridională. La rândul său, Dabbahu a intrat în erupție în 2005, creând o mare spărtură, cunoscută drept „fisura Dabbahu”, potrivit Agerpres.

Ceea ce marchează peisajul deșertului Danakil este vulcanul Dallol, crater situat la 45 de metri sub nivelul mării și ai cărui curenți ascendenți creează uimitoare izvoare de sulf și sare.

Turiștii care se încumetă să meargă în această zonă neospitalieră — care deține recordul privind cea mai înaltă medie de temperatură dintr-o zonă locuită de pe Terra — descoperă un peisaj impresionant, unde nisipul deșertului este înlocuit de fântânile de sulf și minerale care conferă terenului tonuri gălbui, verzui sau alburii.

În această vastă zonă etiopiană, pe care National Geographic a numit-o „cel mai crud loc”, locuiește poporul Afar, nomad, cunoscut pentru capacitatea sa de a suporta căldura intensă și care s-a dedicat comerțului cu sare, ca formă de viață.

Tot în aceste locuri a fost descoperită „Lucy”, celebra fosilă de femeie adultă cu o vechime de circa 3,2 milioane de ani. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita