Russel Brand este dat în judecată de o actriță din filmul „Arthur”. Actorul britanic ar fi agresat-o sexual la filmări

Data publicării:
rb
Acţiunea în justiţie îi solicită lui Russel Brand (foto) daune pentru agresiune, atac, sechestrare şi provocarea unor suferinţe emoţionale. Sursa foto: facebook.com/RussellBrand

Russell Brand este acuzat, într-un proces intentat vineri, de agresiune sexuală împotriva unei actriţe care făcea figuraţie la filmările din New York ale comediei romantice din 2011 „Arthur”, în care Brand deţinea rolul principal. Actorul britanic este investigat de poliție pentru mai multe agresiuni și pentru comportament inadecvat, informează Reuters, preluat de Agerpres.

Procesul vine după un val recent de acuzaţii relatate de presa britanică şi formulate de mai multe femei împotriva actorului de 48 de ani, învinuiri care vizează agresiuni sexuale şi comportament inadecvat, unele incidente petrecute în urmă cu 20 de ani.

Poliţia britanică a anunţat că investighează mai multe acuzaţii, dar acţiunea intentată vineri în New York marchează prima astfel de acuzaţie lansată în justiţie.

Procesul a fost iniţiat în faţa instanţei statale în virtutea legii Adult Survivors Act din New York, care le oferă acuzatorilor o fereastră de un an pentru a intenta acţiuni vizând abuzuri sexuale săvârşite cu mult timp în urmă, chiar dacă termenul de prescripţie a expirat.

Warner Bros Pictures, compania care au distribuit pelicula „Arthur”, a fost de asemenea reclamată, alături de alte companii implicate în producţia filmului. Studiourile sunt acuzate de neglijenţă şi de complicitate întrucât au tolerat comportamentul lui Brand pe platoul de filmare.

În luna septembrie, Brand a negat pe canalele sale de socializare că ar fi întreţinut vreodată relaţii sexuale neconsimţite. Reprezentanţii din New York şi Londra ai actorului nu au dat curs imediat unei solicitări de comentarii referitoare la acţiunea intentată recent. Nici Warner Bros nu a comentat.

Acuzaţia este formulată de o femeie identificată ca Jane Doe, care a spus că a fost angajată ca să apară ca „figurant'” într-o secvenţă din „Arthur”, filmată la restaurantul Le Cirque din Manhattan în iulie 2010.

Filmul, un eşec de box-office şi care a atras cronici preponderent negative, este un remake al unei pelicule de succes din 1981, cu Dudley Moore în rolul unui milionar alcoolic din New York care, aflat pe punctul de a intra într-o căsătorie aranjată cu o moştenitoare bogată, se îndrăgosteşte de o femeie din clasa muncitoare.

Potrivit documentelor prezentate în justiţie, Brand era vizibil sub influenţa alcoolului în timpul producţiei peliculei şi şi-a expus organele genitale în faţa reclamantei pe când stătea la o masă şi o fixa cu privirea, ''în mod public şi evident, în prezenţa tuturor persoanelor prezente pe platou'', printre care angajaţi ai studioului, care au tratat comportamentul lui ca acceptabil.

După aceea, se mai spune în plângere, Brand a urmat-o pe femeie la toaletă, unde şi-a dat din nou pantalonii jos, a împins-o într-o cabină şi a forţat-o să întreţină relaţii sexuale orale, timp în care un coleg din echipa de producţie stătea afară ca şi cum ar fi păzit uşa.

Reclamanta spune că agresiunea i-a provocat „daune psihologice severe” şi pierderi economice.

Acţiunea în justiţie îi solicită lui Brand daune - într-o sumă care nu a fost specificată - pentru agresiune, atac, sechestrare şi provocarea unor suferinţe emoţionale.

Brand, fostul soţ al cântăreţei pop americane Katy Perry şi, pentru o vreme, un comediant şi realizator de televiziune de succes în Marea Britanie, s-a reprofilat în ultimii ani devenind comentator pe probleme sociale şi creatorul unui canal de YouTube cu peste 6 milioane de urmăritori.

YouTube a anunţat în septembrie că a blocat posibilitatea ca Brand să câştige venituri suplimentare pe platforma video online în urma acuzaţiilor de comportament sexual inadecvat formulate împotriva actorului.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imagini din satelit cu Valencia înainte și după inundațiile catastrofale provocate de fenomenul DANA
Digi FM
"Am localizat mașina, dar ei nu sunt aici". Mărturia unei românce din Spania, ai cărei părinți au dispărut în...
Pro FM
Val de reacții după ce Delia a apărut pe rețelele de socializare într-o altă ținută extravagantă: „Ce este în...
Film Now
Winona Ryder a împlinit 53 de ani. De ce se simte norocoasă alături de partenerul ei: „Avem multe în comun”
Adevarul
Cum se declanșează o afecțiune care provoacă degradarea celulelor creierului. Simptomele bolii apar între 30...
Newsweek
Cu cât crește o pensie dacă vei cumpăra între 1 și 6 ani de vechime? Termenul expiră în 2 luni
Digi FM
Ce este DANA, fenomenul extrem care a lovit Spania. Inundații devastatoare și aproape 100 de morți
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Tim Burton, apariție rară alături de cei doi copii ai lui. Billy Ray și Nell au moștenit trăsăturile tatălui...
UTV
Ilona Brezoianu a povestit despre modul inedit in care si-a cunoscut sotul. „E o poveste cu final fericit."