Noul serial cu Al Pacino, criticat dur de Memorialul Auschwitz: „O prostie periculoasă”. Reacția producătorului

Data actualizării: Data publicării:
hunters

Memorialul Auschwitz a criticat abordarea aleasă de autorii serialului „Hunters”, numind prezentarea Holocaustului în poveste o „prostie periculoasă”.

Serialul „Hunters", cu Al Pacino în unul dintre rolurile principale, a avut premiera vineri. Seria spune povestea unui grup din New York-ul anilor '70 care vânează nazişti integraţi în societatea americană. Una dintre cele mai controversate scene arată un joc de şah într-un lagăr nazist, unde în loc de piese sunt folosiţi oameni obligaţi să ucidă.

Cei de la Memorialul Auschwitz, care gestionează muzeul deschis în locul în care a funcţionat fostul lagăr nazist din Polonia, a criticat pe Twitter scenele din serial, reproșând lipsa de acurateţe şi implicaţiile riscante, scrie Mediafax.

„La Auschwitz a fost multă suferinţă şi durere, prezentate în mărturiile supravieţuitorilor. Inventarea unui joc de şah nu numai că este o prostie periculoasă şi o caricatură. De asemenea, îi invită pe cei din viitor să nege ce s-a întâmplat. Cinstim victimele păstrând acurateţea faptelor”, au scris reprezentanţii muzeului.

Memorialul a criticat Amazon şi pentru anumite cărţi pe care le oferă utilizatorilor, volume pe care le-a descris drept ”propagandă nazistă antisemită odioasă şi virulentă”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Creatorul şi producătorul executiv al seriei „Hunters”, David Weil, a răspuns la scurt timp: „Chiar dacă «Hunters» este o poveste dramatică în care apar, în cea mai mare parte, personaje fictive, ea este inspirată de evenimente reale. Dar nu este un documentar. Şi nici nu şi-a propus să fie”, a spus Weil.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Creatorul seriei a explicat şi faptul că scena de şah a fost concepută tocmai „pentru a contracara în forţă variantele revizioniste şi minimalizarea faptelor naziste, arătând în cel mai exagerat mod- cinstit la nivelul reprezentării- sadismul şi violenţa pe care au dezlănţuit-o naziştii asupra evreilor şi altor victime”.

Cineastul susţine că „reprezentările simbolice” ale Holocaustului permit publicului ”să înţeleagă mai bine trauma Shoah-ului şi oferă sensuri care au legătură cu prezentul imediat”.

„Le sunt veşnic recunoscător celor de la Memorialul Auschwitz pentru activitatea lor esenţială pentru păstrarea vie a amintirii victimelor şi a supravieţuitorilor, cum a fost şi bunica mea Sara Weil", a declarat Weil. „Cred că suntem în cea mai mare măsură de aceeaşi parte şi avem în vedere aceleaşi scopuri. Sper să putem continua discuţia privind atingerea acestor scopuri”, a notat cineastul.

Memorialul a mai criticat Amazon şi în perioada Crăciunului. În urma criticilor, platforma online a retras de la vânzare mai multe ornamente de Crăciun care făceau trimitere la lagărul de concentrare de la Auschwitz.

Editor web: A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Shakira, dezvăluiri despre viața sentimentală: „Pur și simplu nu am fost norocoasă!” Ce spune despre monogamie
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un cal a fost plimbat cu o mașină de lux. Imaginile sunt virale: „Nu fiți răutăcioși. E Moldova, nu Austria!”
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...