Harrison Ford, în lacrimi la Festivalul de la Cannes: „Reacția fanilor a fost de nedescris”

Data publicării:
harrison ford
Harrison Ford, în lacrimi la Festivalul de la Cannes: „Reacția fanilor a fost de nedescris”. Foto: Profimedia

Harrison Ford a vorbit, cu lacrimi în ochi, despre durerea psihologică care însoțește o carieră în actorie, după premiera la Festivalul de la Cannes a ultimului său film în care l-a interpretat pe celebrul arheolog Indiana Jones, scrie The Guardian. Mulți actori, spune el, se simt inadaptați.

„Nu-și găsesc ușor calea în viață”, a spus el, adăugând că „pot fi foarte nefericiți dacă nu pot lucra și nu pot lucra decât dacă li se cere”.

Întrebat cum s-a simțit când a văzut reacția fanilor de pe străzi și a publicului în cadrul proiecției de gală, ochii starulu s-au umplut de lacrimi și i-a fost greu să vorbească câteva secunde.

„De nedescris”, a spus el în cele din urmă. „Nici nu pot să spun. Primirea a fost de neimaginat și mă face să mă simt foarte bine.”

„Îmi place să lucrez, iubesc acest personaj şi îmi place ceea ce a adus el în viaţa mea”, le-a spus vedeta jurnaliştilor prezenţi la festival. „Nu este evident?” a adăugat actorul în vârstă de 80 de ani întrebat de ce renunţă la acest rol.

Declaraţiile sale au venit la o zi după ce a fost recompensat la Festivalul de Film de la Cannes cu un trofeu Palme d'Or onorific pentru întreaga sa carieră cinematografică.

În noul film, „Indiana Jones and the Dial of Destiny”, arheologul pasionat de aventuri înfruntă un fost om de ştiinţă nazist, interpretat de Mads Mikkelsen, aflat în căutarea unui cadran care face posibilă călătoria în timp.

Din distribuţie mai face parte scenarista şi regizoarea „Fleabag” Phoebe Waller-Bridge, care joacă rolul finei lui Jones.

„Aici este magie, care vine din colaborare, din ambiţia tuturor”, a declarat Ford a cărui voce a cedat sub imperiul emoţiilor în timp ce reflecta la munca în echipă de pe platourile de filmare pentru noul film. „N-am văzut niciodată actori care îşi oferă atât de mult unul altuia”, a spus el.

Filmul începe la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial cu Harrison Ford în variantă mai tânără, o realizare devenită posibilă cu ajutorul tehnologiei bazate pe inteligenţa artificială. În acest caz au fost folosite imagini vechi pentru a crea o versiune mai tânără a chipului actorului.

„Ştiu că e faţa mea şi nu o magie Photoshop. Aşa arătam acum 35 de ani, pentru că Lucasfilm deţine fiecare cadru de film pe care l-am realizat împreună în toţi aceşti ani”, a precizat Ford.

El s-a declarat mulţumit de rezultatul acestui efect, dar a spus că nu şi-ar dori să fie din nou tânăr. „Îmi place să îmbătrânesc; era bine să fiu tânăr dar, la naiba, puteam să fiu mort”, a glumit vedeta în timpul conferinţei de presă, conform Agerpres.

Actorul a confirmat că va continua să lucreze la serialele „1923” (Paramount+) şi „Shrinking” (Apple TV).

Kathleen Kennedy, preşedintele Lucasfilm, subsidiara Disney care deţine franciza, a dat asigurări că studioul nu va folosi în viitor efecte speciale pentru a-l aduce pe Harrison Ford în rolul legendar Indiana Jones.

Personalitate marcantă a cinematografiei hollywoodiene, Harrison Ford a interpretat un spectru larg de personaje, de la Han Solo din saga „Star Wars” la Rick Deckard din cele două filme „Blade Runner” şi până la arheologul aventurier din franciza „Indiana Jones”, începând cu primul film din acea serie cinematografică, „Indiana Jones şi căutătorii arcei pierdute”, lansat în 1981.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
ADN-ul lui Alain Delon, solicitat într-o instanţă elveţiană pentru a determina o posibilă paternitate...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...