Şoseaua spectaculoasă din România care face concurenţă Transfăgărăşanului şi Transalpinei

Data publicării:
transfagarasan

Lung de 28 de kilometri, traseul care leagă Valea Bistriței de cea a Moldovei este una dintre cele mai importante atracții turistice din Bucovina. Și nu e greu de înțeles de ce: peisajele iți taie răsuflarea, iar pentru amatorii de drumeție zona este un adevărat paradis.

Transrarăul este cea mai modernă șosea alpină din România și pe locul trei ca frumusețe, dupa Transalpina şi Transfăgărașan. Mult mai scurtă decât cele două, șoseaua de doar 28 de km poate fi parcursă la fel de bine pe bicicletă sau chiar pe jos. Deși traseul pare unul foarte periculos, nu este deloc așa, nici măcar aici în zona unde drumul coboară dinspre cabana Rarău spre Chiril unde drumul trece chiar pe sub munte. Locul este perfect și pentru inițierea copiilor în expedițiile montane.

„Vrem să respirăm aer curat, să avem câteva deprinderi, să se descurce copiii în natură”, a declarat Lucreția Clatca, profesor de geografie. La Pietrele Doamnei puteți încerca un sport extrem care prinde din ce în ce mai bine în România: escalada, cățărările pe versanți abrupți cu echipament special. În zona Rarăului sunt amenajate 130 de trasee de escaladă, unele ditre cele mai spectaculoase din țară.

Dacă sunteți la nivel de amator sau curios, puteți lua câteva lecții de inițiere de la specialiștii salvamontiști de la Câmpulung Moldovenesc.

Pensiunile și hotelurile din Pojorâta și Câmpulung Moldovenesc vă oferă rețete tradiționale bucovinești. „Tochitură bucovineană, ciulama de hribi, borș de hribi, ciorbă cu afumătură, supă de găină de casă cu tăiței de casă, papanași, colțunași cu brânză, dulcețuri din fructe de pădure, siropuri, afinată”, a spus Oana Sava, administrator pensiune. Tradiția face aici casă bună cu turismul modern, pentru că numai cine se adaptează reușește să facă față concurenței tot mai mari. Așa că sălile de fitness și de forță, saunele, piscinele se regăsesc deja în multe oferte. Peisajul rămâne însă principalul atu al zonei Transrarău.

Cazarea pornește de la câțiva zeci de lei și poate ajunge la 200 - 250 în hotelurile mai luxoase care oferă și masa inclusă în preț. Transrarăul porneşte din Pojorâta, judeţul Suceava, sub denumirea de DJ175A până în apropiere de Cabana Rarău, continuă spre localitatea Chiril, trecând pe lângă Mănăstirea Rarău.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri