JURNAL PENTRU COPII. Portretul părintelui ideal

Fiecare copil visează măcar o dată în viață la părintele ideal. Alberta are 6 ani și este cea mai fericită fetiță din lume. Are o mămică ideală. Le-a apropiat faptul că le place să fie cochete.

„Faptul că Alberta mă consideră părintele ideal pe mine nu are cum să nu mă măgulească”, spune mama fetiței. „E cea mai frumoasă mămică din lume, pentru că se machiază, își pune rochii elegante”, explică Alberta.

„Perioada 6-10 ani, în această perioadă copilul intră într-o fază de identificare cu părintele de același sex. Și asta înseamnă că fetițele sunt fascinate de mămici, de machiaj, de tot ce fac mămicile”, explică Irina Țepuru, psihoterapeut.

„Încerc să o înțeleg și să petrec cât mai mult timp cu Alberta, consider că pentru fiecare copil să petreacă cmult timp cu mama lui este ideal”, spune mama.

„O iubesc tare pentru că mă face elegantă, îmi cumpără și jucării, mă duce la operă”, explică Alberta.

„Din punct de vedere al teoriilor și al cercetărilor psihologice, nu există un părinte ideal! Există un concept în engleză care se numește good enough parents, adică un părinte destul de bun. Se spune că asta este tot ce putem face noi mai bine, să încercăm să fim un părinte destul de bun. Și ce îmseamnă asta, înseamnă un părinte care reușește să găseasca un echilibru între permisivitate și interdicție”, explică Irina Țepuru.

Alberta nu poate sta nicio clipă supărată pe mama, așa că a găsit cea mai bună variantă de împăcare. „Împăcare, împăcare, fără nicio supărare, dacă ne mai supărăm luăm valiza și plecăm.... Asta e formula noastră de împăcare și atunci ne împăcăm imediat”.

„Să se joace cu mine, să nu țipe, să îmi cumpere lego”

Și dacă Alberta are deja mămica perfectă, ceilalți copii au făcut portretul robot al părintelui ideal. „Părinții mei sunt mereu ideali, pentru că mereu mergem să ne plimbam în parc, ne jucăm la calculator”, spune un copil. „Părintele ideal ar fi dacă s-ar juca cu mine”, adaugă un altul. „Să nu mai țipe la mine dacă greșesc puțin la teme”, „Să-mi cumpere lego, să îmi dea de mâncare”, „Să se joace șah cu mine”.

„Copiii au nevoie să fie văzuți și acceptați așa cum sunt ei, adică să fie descoperiți, nu să fie formați, ci pur și simplu să li se dea și lor șansa să își urmeze energia naturală”, explică Irina Țepuru.

Dacă ne-am lămurit cum arată părintele ideal în viziunea copiilor, iată de ce unii dintre adulți pierd admirația celor mici: „Când nu se mai joacă cu mine, când nu mai îmi dă de mâncare, când nu mai face lecții cu mine”, „Atunci când mă pedepsesc, atunci când mă ceartă”, „Uneori țipă la mine și plâng și eu!”.

„Cred că pentru copii la început este destul de frustrant să descopere că părintele nu este acolo să meargă întotalitate în direcția energiei lor, adică sa le facă absolut totul pe plac. În momoentul în care copilul descoperă că parintele are și datoria de a pune limite si de a proteja, prima reacție nu este una de încântare maximă”, subliniază Irina Țepuru.