Fenomen astronomic spectaculos, vizibil și pe cerul României. Planeta Mercur a tranzitat Soarele

Data publicării:
soare

Un fenomen astronomic spectaculos a fost vizibil luni și pe cerul României. Planeta Mercur a trecut prin fața discului solar pentru a doua oară în acest deceniu. Fenomenul a putut fi observat între 14:35 şi 17:00, dar numai cu ajutorul unor telescoape de mare putere.

Membrii Astroclubului Meridian Zero s-au strâns în curtea cetății din Oradea. Au adus cu ei trei telescoape puternice și aparate de fotografiat și au vânat o imagine care apare rar pe cer.

Nicoleta Pazmany - coordonatoare Astroclubul Meridian Zero: Sunt cam 13-14 tranzituri pe secol, în secolul acesta am avut deja două tranzituri, următorul vizibil în România va fi în 2032.

-În timpul vieții mele se va mai întâmpla, dar eu nu știu dacă voi apuca să-l văd.

Cerul n-a fost chiar senin, dar chiar și așa, astronomii amatori au reușit să surprindă planeta Mercur în câteva cadre.

-Când va ajunge la mijlocul soarelui o să se vadă și mai bine.

-Trebuie un telescop mult mai mare, care să mărească de mai multe ori. Ăsta e mai mic.

-Un punct negru peste pe discul solar. Ai văzut?

Vizibilitatea a fost mai bună în sud-estul țării, așa că la Observatorul Astronomic din Galaţi au venit zeci oameni, curioși să vadă tranzitul planetei Mercur prin faţa Soarelui.

Ovidiu Tercu, astronom: În urmă cu câteva secole aveau o valoare ştiinţifică pentru că cu ajutorul tranzitelor lui Mercur şi Venus s-a putut determina distanţa medie Pământ - Soare, adică unitatea astronomică cum se numeşte ea în astronomie şi mai departe folosind această bază, printr-o serie de calcule s-au putu calcula şi alte distanţe în sistemul solar şi s-a putut măsura chiar şi distanţa de stelele apropiate.

Editor web: A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Anca Dinicu este însărcinată. Cum a anunțat actrița că ea și iubitul ei vor deveni părinți: „Mai bine să...
Pro FM
Câți bani primesc superstarurile pentru a cânta la petrecerile celui mai bogat om din India. Katy Perry, pe...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...