Stima de sine este acel sentiment că orice ai face, tu tot te iubeşti şi te preţuieşti pe sine. Chiar dacă ai greşit, nu începi să te critici excesiv. Mai presupune şi faptul să-ţi ceri drepturile. Aceasta nu trebuie confundată cu atitudinea de a fi „încrezut” sau cu disprețul. Disprețul este un fel de a masca lipsa stimei de sine, de fapt.
Stima de sine începe din copilărie. Copilul se naşte cu stima de sine, dar cu timpul începe să se îndoiască de stima lui când este ruşinat de părinţii lui, în special atunci cand i se face o observaţie. Este important tonul cu care îi este atrasă atenţia copilului. Trebuie să îi explicăm copilului unde a greşit pe un ton prietenesc.
Părinţii trebuie să ajute copilul să-şi recapete stima de sine. Ea scade şi de la şcoală. Copilul trebuie ascultat de parinţi atunci cand el vrea să povestească ceva ce îl supără. Copilul trebuie să simtă că merită să fie iubit şi să se simtă preţuit.