Pastila de limbă. Cum se pronunță corect numele derivate din meserii, precum Rotariu sau Ciubotariu

Tanczos Barna: Execuția bugetară pe primele două luni și sumele raportate arată o creștere de chiar 23% față de februarie 2024

Rafila, deranjat de întrebările Digi24 despre problemele de la „Marius Nasta”: „Aveți o aplecare personală legată de acest subiect”

Români, suspectați de fraudarea sistemului britanic de împrumuturi universitare cu sute de milioane de lire sterline

Paște în Maramureș. Cum se pregătesc proprietarii pensiunilor din Breb pentru turiștii care le vor trece pragul

Una dintre cele mai vechi clădiri din vestul țării a fost restaurată. Cum arată azi conacul familiei Mocioni

România, magnet pentru turiștii străini. Care este destinația preferată de iarnă a celor care ne vizitează țara

Spectacolul primăverii în orașul de pe malul râului Bega. A înflorit „Tunelul Iubirii” din Timișoara

Tinerii care proiectează viitorul. Cum funcționează psihologul AI sau șapca destinată nevăzătorilor

Monument unic descoperit în Constanța, inclus după 37 de ani în circuitul turistic

Radu Paraschivescu explică pronunția completă a numelor derivate din meserii:

E adevărat, aceste justificări invocă destul de des media şi în primul rând televiziunea. Iar aici intră în scenă o anume prezumţie de infailibilitate în temeiul căreia oamenii declară: „Dacă aşa am auzit la televizor, aşa e corect şi aşa vorbesc şi eu. Televiziunea nu greşeşte.”

E o încredere oarbă, dar nu sută la sută meritată într-un comunicator care, pe lângă lucrurile bune pe care ni le transmite, strecoară şi destule erori.

Printre acestea din urmă se numără şi felul greşit în care pronunţăm diverse cuvinte, plasând accentul pe o altă silabă decât pe cea cuvenită. Am mai vorbit despre acest lucru într-o „Pastilă” de anul trecut, când m-am referit la accentuarea eronată a cuvintelor „carácter” (în locul formei corecte „caractér”), „prevédere” (în loc de „prevedére”), „butelίe” (în loc de „butélie”), „edίtor” (în loc de „editór”), „adúlter (în loc de „adultér”) sau „alίbi” (în loc de „alibί") - în acest ultim caz producându-se, din cauza accentuării greşite, şi o modificare a numărului de silabe.

Tot atunci am vorbit şi despre cuvintele la care sunt permise două accentuări, cum ar fi tráfic/trafίc, profésor/profesór, compánie/companίe (cu schimbare de sens) sau diréctor/directór (cu schimbarea categoriei gramaticale din substantiv în adjectiv): „Diréctorul ne-a strâns în sala de consiliu”, dar „Comitetul Directór a votat împotriva acestei iniţiative”.

Astăzi vă reţin atenţia cu accentuarea anumitor nume proprii provenite din substantive comune care denumesc meserii. Şi în acest caz se comite o greşeală pe cât de frecventă, pe atât de supărătoare. Şi sunt tentat să spun că, şi în acest caz, cei care au greşit primii, imprimând în acest fel o direcţie, au fost diverşi oameni cu locul de muncă la televiziune: crainici, comentatori, reporteri, analişti sau chiar moderatori.

Despre ce este vorba? Despre plasarea accentului pe un „i” care nici măcar n-a existat în forma iniţială a substantivelor în chestiune. Mă refer la „i”-ul de la finalul numelor proprii Rotariu, Pescariu, Ciubotariu, Morariu, Olariu, Trăistariu, Cojocariu, Grădinariu.

Substantivele comune din care derivă aceste nume proprii sunt, bineînţeles: rotar, pescar, ciubotar, morar, olar, trăistar, cojocar, grădinar. Substantivele proprii derivate din ele conţin un aşa-zis „i” moale, care se numeşte astfel tocmai pentru că se aude foarte slab când rostim cuvântul.

Aşa stând lucrurile, dacă „i”-ul este moale, nu numai că e ilogic, dar e şi incorect să-l accentuăm. Accentul va cădea pe ultimul „a” al cuvântului, la fel cum s-ar fi întâmplat dacă „i”-ul dinspre final ar fi lipsit şi am fi avut nume ca Rotaru, Pescaru, Ciubotaru, Moraru, Olaru, Trăistaru, Cojocaru sau Grădinaru.

Tendinţa de accentuare a „i”-ului de la final are patent sudic, muntenesc (îndeosebi bucureştean), şi este o consecinţă a influenţei exercitate de-a lungul secolelor de turci şi de greci. Este însă, o mai spun o dată, o tendinţă care încalcă normele limbii române. Şi mi-ar plăcea ca de-acum încolo oamenii de televiziune care ne aduc ştiri să ţină seama de acest lucru.

Asta înseamnă să nu mai spună „Dorin Rotarίu a fost înlocuit în minutul 72”, ci „Dorin Rotáriu a fost înlocuit în minutul 72”.

La fel, să ţină cont că numele unui fost jucător de tenis este Dinu Pescáriu, nu Dinu Pescarίu, că pe actualul antrenor de la ASA Târgu-Mureş îl cheamă Liviu Ciubotáriu, nu Liviu Ciubotarίu, că interpretul cu implant care a fost celebru, dar pe care l-au scos de-acolo e Mihai Trăistáriu, nicidecum „Mihai Trăistarίu” şi că fostul preşedinte al Comitetului Olimpic Român răspunde la numele de „Octavian Moráriu”, nu „Octavian Morarίu”.

Bineînţeles, există şi nume proprii, nu puţine, în care accentul cade pe ultimul „i”. De exemplu, Dumitrίu sau Vasilίu. Numai că aceste nume nu derivă din denumiri de meserii.

Cât despre Cazangίu sau Herghelegίu, aici este vorba de nume derivate din meserii, numai că înaintea „i”-ului final se află un „g” care impune accentuarea „i"-ului.