Consilierul lui V. Putin: Ambasadorul Kuzmin a dat puțin pentru Cumințenia Pământului. Putea oferi 200 de euro
Soft power este un concept a cărui definiţie presupune să atragi oamenii de partea ta fără să foloseşti forţa. Rusia este într-o astfel de ofensivă la nivel mondial. Se deschid institute culturale, se organizează evenimente în care talentul artistic incontestabil al ruşilor este pus în valoare. Mihail Şvîdkoi este consilierul lui Vladimir Putin pentru cultură şi invitatul emisiunii „Paşaport Diplomatic”.
„Guvernul vostru a dat undă verde contactelor dintre noi, iar poziția Rusiei în acest sens este definitivă. Indiferent de relațiile politice, cele culturale, din educaţie, din sfera umanitară în general, sunt cele care păstrează relațiile dintre popoare.” Declaraţia îi aparţine lui Mihail Şvîdkoi, consilierul cultural al lui Vladimir Putin.
Politica și cultura reflectă imaginea unei țări. Succesul politicienilor depinde de calcule practice, alianțe utile, precedente istorice, putere de convingere și așa mai departe. Reușita celor care fac acte de cultură este determinată mai ales de gradul de talent cu ajutorul căruia provoacă sentimentele publicului. Cultura este deseori o metodă de protest folosită de artiști împotriva politicilor pe care le consideră greșite. La rândul lor, oamenii politici pot alege arta ca să-și îmbunătățească sau chiar să schimbe imaginea mai puțin bună creată de acțiunile și deciziile lor.
Cristina Cileacu: Reprezentaţi Federaţia Rusă, sunteţi trimisul special al lui Vladimir Putin pentru cooperare culturală la nivel interanţional. Puteţi să ne spuneţi mai concret care este misiunea dumneavoastră?
Mihail Şvîdkoi: Consider că misiunea mea astăzi nu diferă mult de atribuțiile din urmă cu 8 ani, când acest post a fost înființat pentru prima dată în Rusia. Se spune că acum trecem printr-o perioadă dificilă. Este adevărat, dar știți, am 68 de ani și am trăit întotdeauna timpuri politice dificile. De aceea, consider că în ceea ce priveşte responsabilitățile pe care le-am avut acum 15 ani, acum 20 de ani, atunci când am fost adjunctul ministrului Culturii, ministru al Culturii, președinte al Agenției de Stat pentru Cultură și Cinamatografie, în această privinţă nu s-a schimbat nimic. Cred că interacțiunea culturilor nu depinde de evenimentele politice. Eu chiar prefer să spun că împrejurările politice nu influențează atât de mult contactele noastre culturale. Dau un exemplu simplu, în acest an desfășurăm Anul Literaturii și Limbii Ruse în Marea Britanie, de asemenea, în Rusia desfășurăm Anul Limbii Engleze și al Literaturii Britanice. Asta se întâmplă în condiţiile în care relațiile noastre sunt departe de a fi clare. Chiar şi acum plănuim ca în anul 2017 să desfășurăm Anul Științei și Educației în țările noastre. Ieri am deschis expoziția care se numește „Zeii și eroii Grecii Antice”, iar acesta a fost evenimentul care a încheiat Anul Greciei în Rusia și al Rusiei în Grecia. Repet, chiar dacă Grecia este țară membră UE și NATO și, după cum înțelegeți, Bruxelles stabilește într-un anumit sens anumite limite. Însă acest an a fost foarte activ din punct de vedere politic între Rusia și Grecia. A fost în general foarte activ în sensul contactelor culturale. Am deschis în special Centrul Rus Cultural și Spiritual pe cheiul Branly din centrul Parisului în octombrie. Tot în octombrie s-a deschis expoziția colecției lui Șukin. Artă nouă în noul muzeu al lui Luis Vuitton. Dacă ar fi să vă povestesc ce se întâmplă, vă ocup tot timpul emisiunii şi nu doresc acest lucru.
Abilitatea de a atrage oamenii de partea ta, fără să foloseşti forţa. Aceasta este definiţia conceptului de soft power. Președintele Putin spune că „soft power este un set de instrumente și metode pentru atingerea obiectivelor de politică externă, fără utilizarea de arme, prin utilizarea informațiilor și a altor pârghii de influență”. Cu alte cuvinte, soft power este ceva mai mult decât propagandă.
Cristina Cileacu: Relaţiile politice dintre România şi Rusia sunt mai degrabă reci. Acest lucru afectează în mod categoric şi relaţiile culturale, chiar dacă mi-aţi dat nenumărate exemple. Cum puteţi face totuşi o separare?
Mihail Şvîdkoi: Noi ne-am întâlnit în această dimineață cu secretarul de stat al MAE care s-a referit în special la faptul că s-a dat undă verde relațiilor din sfera culturii, educației, științei, tineretului dintre România și Rusia. Şi eu cred că politica este politică, probleme dificile vor exista întotdeauna, dar relația cuturală trebuie să se păstreze deoarece cultura românească (literatura, poezia) este unică și ar fi păcat dacă publicul rusesc nu ar afla ce se întâmplă în România contemporană în domeniul culturii, precum și dacă publicul românesc contemporan nu ar afla ce se întâmplă în Rusia.
Cristina Cileacu: Apropo de relaţiile politice şi cele culturale, ambasadorul Valerii Kuzmin, la Bucureşti, a avut un gest pe care cei mai mulţi dintre români nu l-au apreciat foarte mult. A donat 100 de euro pentru o campanie culturală susţinută de Guvernul României. Cât de mult a fost comentat acest gest la Moscova?
Mihail Şvîdkoi: Consider că Valerii (Kuzmin, ambasadorul Rusiei - n.r.) a dat puțin, putea oferi 200. Soția mea, atunci când a aflat despre asta, a fost dezamăgită că nu are posibilitatea să trimită bani pentru cumpărarea acestei sculpturi. Primii bani străini i-a câștigat în România la mijlocul anilor '70, atunci când a jucat în filmul „Mama”, un muzical franco-româno-sovietic renumit.
Presa bazată pe dovezi și fapte începe să piardă teren în fața știrilor false create de oamenii obișnuiți, interesați doar de profitul care crește odată cu numărul de click-uri pe siteurile lor. Această nouă putere informațională funcționează perfect pentru cei care au un singur scop: acela de a denatura realitatea.
Cristina Cileacu: Imaginea Rusiei, în ciuda faptului că sunt destul de multe activităţi culturale care se întâmplă la Bucureşti şi susţin cultura rusă, imaginea Rusiei în România nu este una bună şi reciproc valabil, imaginea României în Rusia este mai degrabă legată de scutul antirachetă de la Deveselu, decât de cultură. Cât de mult contează ce apare în presa din ţările noastre pentru îmbunătăţirea acestor imagini?
Mihail Şvîdkoi: Nu renunțăm la Crimeea indiferent de câte zile ale culturii române se vor desfășura la Moscova. În același timp, eu consider că dacă copiii ruși nu știu cine este Eminescu este foarte rău, la fel și dacă copiii români nu știu cine este Lermontov sau Pușkin. Lumea este mare și cultura ajută la înțelegerea diversității acestei lumi. Cultura educă, presupune respectul altor puncte de vedere și cred că prin cultură putem înțelege mai bine și poziția dvs, și poziția noastră. Și nu este neapărat nevoie să gândim la fel, să simțim la fel. Nu este adevărat! Nu este neapărat nevoie să gândim la fel, dar întotdeauna simțim mai mult sau mai puțin în mod identic. Dragostea este dragoste, suferința este suferința, tragedia este tragedie. Aceste lucruri apropie oamenii. Emoțiile comune îi apropie pe oameni, nu îi separă.
Cristina Cileacu: Suntem acum la Centrul de Cultură Rus din Bucureşti, există astfel de centre în peste 70 de ţări în toată lumea, dar aici s-a deschis destul de recent, anul trecut dacă îmi aduc bine aminte. Până recent ţara noastră nu a fost o prioritate pentru cultura rusă?
Mihail Şvîdkoi: Ce se întâmplă, este normal să avem anumite priorități politice, cu siguranță. Eu, spre exemplu, lucrez mult în spațiul postsovietic, în țări care intră în componența CSI. Cu siguranță, pentru noi acest spațiul este esențial, încercăm împreună să menținem influenţa culturii ruse şi interesul este mai mare aici. Dar nu pot spune ca există țări neprioritare. Eu, în ultimii aproximativ 40 de ani, spre exemplu, am considerat că România, Bulgaria, fosta Iugoslavie au fost ţări au avut întotdeauna legături tradiționale cu Rusia, indiferent de circumstanțele politice. De aceea am și venit, pentru că mi se pare că trebuie să acordăm mai multă atenție țării voastre, culturii voastre deoarece, repet, este un loc cu multă istorie, o cultură foarte veche și fără ea, percepția noastră despre lume ar fi incompletă. Eu nu cred că este nostalgia unui om în vârstă. Consider că astăzi relațiile cu România sunt într-adevăr mai importante, suntem vecini la Marea Neagră, suntem membri comuni ai Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră, care ar putea fi mai bună. Există o serie de probleme politice pe care trebuie să le rezolvăm împreună. Și de aceea, mie mi se pare că astăzi există câteva necesități pentru o dezvoltare mai intensă a relației noastre. Repet, cu toate că relațiile politice încă sunt destul de dificile și contradictorii. Apoi, plecăm de la faptul că lumea este diversă, multipolară și din punctul meu de vedere, repet, absența culturii românești în spațiul culturii rusești este mai degrabă rea decât bună.
Conceptul american de soft power presupune crearea unei imagini mai atractive a unei țări. Rușii adaugă acestui fapt și metode: lucrul cu informațiile și abilitatea de a vorbi pe limba oamenilor de rând.
Cristina Cileacu: Aţi fost preşedintele televiziunii şi radioului public de la Moscova, aţi spus mai devreme că aveţi o experienţă importantă de presă, deci cunoaşteţi puterea presei. Spuneţi-mi vă rog ce alte metode în afară de media o să mai folosiţi pentru promovarea culturii ruse?
Mihail Şvîdkoi: Mi se pare că știți care este problema. Veți avea alegeri pe 11 decembrie, iar pe 12 decembrie media noastră va publica ştirile, în mod evident. Dar dacă Teatrul vostru Național să spunem că va pune în scenă piesa lui Miller - "Toți fiii mei", nimeni nu va publica. Același lucru se întâmplă și în media românească. Ați publicat ştiri despre alegerile noastre parlamentare, veți publica despre alegerile prezidențiale, însă apariția unei expoziții importante, dacă nu este o expoziție românească, dacă nu este un spectacol românesc, atunci nimeni nu va publica o astfel de ştire. Când am condus Compania Națională Rusă de Radio și Televiziune, eram şi președintele televiziunii naționale. Când am venit în prima zi la noul loc de muncă la acel moment pentru mine, șeful departamentului de știri mi-a spus: "Ține minte - știri bune nu există!". Dar cultura reprezintă întotdeauna știri bune. De aceea, cred că trebuie să căutăm o formă de comunicare cu televiziunea de artă. Spre exemplu, noi avem în prezent seriale foarte bune făcute de televiziune. Seriale foarte diverse, după literatura clasică, modernă. Cred că acestea ar fi interesante pentru publicul vostru, așa cum cred că și pentru publicul nostru ar fi interesant să privească seriale produse în România. Cinematografia documentară a fost întotdeauna bună în România. Și a noastră este foarte interesantă. Consider că prin intermediul unui canal media trebuie să ne deschidem unii altora țările și culturile.
Cristina Cileacu: În ceea ce priveşte România, vă limitaţi doar la activităţile pe care le va organiza Centrul de Cultură Rus?
Mihail Şvîdkoi: Cred că este posibil. Din păcate, nu avem semnate o serie de documente, nu avem semnate acorduri între ministere privind un program de colaborare culturală pentru anul ce vine, acesta este suspendat. Avem o problemă în ceea ce privește prelungirea acordului nostru în sfera educației. De aceea, trebuie să semnăm aceste documente, se poate cu siguranță. De aceea consider că sunt multe astfel de perspective, dar mi se pare că trebuie să schimbăm puțin caracterul relațiilor, nu celor politice , doamne firește, ci al celor practice. Acum în Moscova, în Rusia, se depinde mult de afacerile private care activează în sfera culturii. Mă refer la galerii, companii de producție care produc filme, edituri de cărți, chiar și teatrul privat dacă vreți, agenția privată care se ocupă de promovarea evenimentelor muzicale. Ar fi important să conectăm oameni asemănători care desfășoară afaceri culturale în România, cu același tip de oameni care își desfășoară activitatăţi la noi. Altfel nu vom reuși. Putem încheia orice acord dorim, dar dacă oamenii din sferele culturale nu vor fi interesați unii de ceilalți, atunci nu va fi nimic. Pentru că ar trebui cel puțin să aflăm, să înțelegem ce se întâmplă, trebuie să ne surprindem unul pe celălalt și atunci vom reuși. Bineînţeles, pentru orice este nevoie de bani. Putem desfășura câte festivaluri dorim, de exemplu, Săptămâna Filmului Românesc în Rusia, Săptămâna Filmului Rusesc în România, însă dacă filmul românesc nu ajunge la o distribuție comercială normală, dacă filmul rusesc nu ajunge la voi să fie distribuit comercial, atunci veți vedea un număr mic de oameni oricum, o anumită acțiune interstatală, dar care nu va avea un impact serios asupra opiniei publice. Aveți o cinematografie puternică, câștigă multe festivaluri internaționale și, desigur, distribuitorii noștri încep să manifeste interes când încep să lege o relație serioasă între țări, între culturi. Înțelegeți că distribuitorii noștri fac afaceri cu cinematografiile americane, europene, chineze, coreene și vor să câștige bani și au nevoie de un produs de o calitate extraordinară. Este realitatea actuală și nu este o deloc o chestiune politică. Acesta este capitalismul, din păcate. Este un lucru serios deoarece astăzi puterea banilor, cenzura banilor, dacă vreți, este mai puternică decât cenzura care exista în timpurile noastre socialiste. Acea cenzură putea fi înșelată, însă aceasta nu.
Propaganda denaturează adevărurile, le adaptează la nevoile celui care o practică şi mizează pe nemulţumirile oamenilor ca să îşi atingă scopul. Cultura lucrează cu imaginaţia şi sentimentele umane care, tratate cu sensibilitate pot influenţa o schimbare de percepţie asupra unor fapte.
Cristina Cileacu: Cultura şi propaganda sunt două lucruri diferite, dar ambele servesc acelaşi scop şi anume creării unei imagini bune. Putem spune că pentru Rusia cultura este o metodă de propagandă?
Mihail Şvîdkoi: Mi se pare că există puncte diferite de vedere pe acest subiect. Consider că orice artă, o artă bună este propaganda țării în care aceasta a fost creată. Enescu nu a făcut propagandă, dar este cea mai bună propagandă a României, una dintre cele mai bune imagini ale României. Popescu Gopo nu a făcut filme propagandiste, dar noi toți îl înțelegem și ni-l amintim pentru că el a reprezentat România ca un mare maestru. Atunci când citiți Dostoievski sunteți șocați, așa cum a scris Maxim Gorki „de ticăloșia de plumb a vieții", dar aceasta este o propagandă remarcabilă pentru Rusia și cultura rusă. De aceea, este foarte dificil și oameni foarte naivi cred că pot crea artă de propagandă. În general ea nu generează rezultate pozitive.Deși eu mă ocup de crearea și promovarea realizărilor Rusiei contemporane, sunt multe, dar sunt interesante fiind diverse și în acest sens cred că astăzi, în străinătate, este prezentată prost realitatea contemporană a vieții culturii ruse pentru că atunci când începe să se vorbească despre Rusia, deodată se vorbește despre Tolstoi, Dostoievski, „Lacul lebedelor", Ceaikovski și de multe ori la asta se rezumă totul. Nu este deloc așa. Dar nu pot spune că astăzi avem un scriitor de nivelul lui Tolstoi sau Dostoievski, însă procesul literar contemporan este foarte interesant din punctul meu de vedere. Același lucru îl pot spune despre teatru, muzică, pictură. Sunt nume foarte interesante care deschid viața actuală a vieții ruse.
Cristina Cileacu: Sunteţi la Bucureşti, mergeţi la Chişinău, sunteţi cum am spus la începutul interviului trimisul special al lui Vladimir Putin pentru cooperare culturală. Ce o să-i spuneţi preşedintelui dumneavoastră când vă întoarceţi acasă?
Mihail Şvîdkoi: Adevărul. Mă străduiesc să spun întotdeauna adevărul. Spun că astăzi, colegii noștri din România și MAE, Ministerul Educației și Culturii sunt deschiși către o cooperare culturală variată cu Rusia. Acest lucru este important. După cum am spus deja, guvernul vostru a dat „verde" contactelor dintre noi, iar poziția Rusiei în acest sens este definitivă. Indiferent de relațiile politice, relațiile din sfera culturii, educației, tineretului, din sfera umanitară în general, trebuie să păstreze relațiile dintre popoare deoarece, pe lângă relațiile dintre state, există și relațiile dintre popoare. Pentru Rusia, pentru ruși, pentru alte popoare care trăiesc în Rusia, relația cu poporul român va fi întotdeauna importantă. Este ceva ce nu se supune conjuncturii politice. Mie îmi place munca, o iubesc. Atunci când mama mea mă întreabă: „Ce faci la serviciu?” (mama mea are 91 de ani), eu mereu spun: „Mamă, eu fac dragoste, pentru că îmi iubesc munca”. Este un lucru foarte bun și vesel. De aceea, pot chiar nici să nu fiu plătit. Uneori este dificil, dar întotdeauna aduce satisfacție.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
