Sancțiuni pentru spitale care rețin cardul de sănătate și cer codul PIN al pacienților

Data publicării:
carduri sanatate 1

Potrivit legii, cardul de sănătate poate fi utilizat de un medic doar în prezenţa pacientului, iar documentul nu poate fi înstrăinat. CNAS a constatat însă că legea a fost încălcată în mai multe spitale din Bucureşti şi din ţară şi a aplicat primele sancţiuni. Deşi valoarea amenzilor nu a fost mare, reprezentanţii Casei de Asigurări anunţă că vor urma penalizări drastice.

„În aceste condiţii, în momentul în care constatăm că cardul pacientului este reţinut de către furnizorul de servicii, indiferent care este acesta, mergem până la rezilierea contractului”, spune Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS.

Unii pacienţi se tem să nu le fie refuzată internarea, aşa că tac. Alţii au făcut reclamaţii.

„Este o practică ilegală, dar să punem problema registratorilor care ar fi trebuit să existe pe fiecare secţie, nu asistentele să se ocupe de evidenţa acestor internări”, spune Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer.

Problemele nu se opresc aici. Deşi cardul e document obligatoriu, există medicii care cer pacienţilor şi adeverinţe.

„Cardul de sănătate şi adeverinţă dacă muncesc”, spune un pacient despre documentele care i-au fost cerute.

Altă practică ilegală, căreia nu-i pune nimeni capăt.

A-l trimite pe pacient după o adeverinţă, în ipoteza în care pacientul are card valid, este total interzis”, spune Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS.

16 milioane de carduri de sănătate au fost distribuite până în prezent la nivelul întregii ţări.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Nicole Kidman și Zac Efron, scene fierbinți în cea mai nouă comedie romantică. Îi despart 20 de ani, dar au...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
Putin va lovi 6 țări care oferă arme Ucrainei. Ce riscă România care permite tranzitul armamentului?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...