Top cele mai bune 10 restaurante din lume. Jumătate din ele se află în Europa, în Danemarca, Spania și Suedia

Data publicării:
restaurant
Restaurantul Noma FOTO: Profimedia Images

Copenhaga și-a confirmat reputația de destinație culinară, după ce două din restaurantele sale de top au câștigat primul și al doilea loc la World’s 50 Best Restaurants în 2021, premii considerate de specialiști Oscarurile gastronomice.

Noul restaurant Noma al chefului René Redzepi, renumit pentru tehnicile sale de fermentare, a fost numit cel mai bun restaurant din lume, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Anvers, în Belgia. Vechiul Noma a ocupat locul întâi în 2010, 2011, 2012 și 2014 și locul al doilea în 2019, relatează The Guardian.

„Nicio vizită la Noma nu este la fel”, s-a spus în cadrul ceremoniei, unde au fost menționate și câteva din preparatele unice servite aici.

William Drew, directorul World’s 50 Best Restaurants, a spus că Noma este „probabil cel mai influent restaurant al generației sale, stabilind noi standarde în ceea ce privește cercetarea, aprovizionarea cu ingrediente, dezvoltarea preparatelor și prezentarea”.

Un meniu la Noma costă 2.800 de coroane daneze, adică în jur de 350 de euro, iar vinurile însoțitoare - 1.800 de coroane.

Restaurantul a câștigat a treia stea Michelin la începutul acestui an, fiind lăudat pentru „legătura puternică cu natura, mâncăruri creative și complexe”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Anul trecut, din cauza pandemiei, aceste premii nu s-au acordat.

În 2019, în regulamentul concursul a fost introdusă o nouă regulă potrivit căreia câștigătorii anteriori nu mai pot concura în anul curent, dar Noma s-a calificat anul acesta pentru că a redeschis restaurantul la o nouă adresă.

Lista anuală a celor mai bune restaurante este votată de peste 1.000 de gastronomi, scriitori și critici culinari, chefi și experți culinari internaționali, care au acordat anul acesta locul secund unui alt restaurant de trei stele Michelin din Copenhaga, Geranium.

Iată care sunt cele mai bune 10 de restaurante din lume:

  1. Noma (Copenhaga, Danemarca)
  2. Geranium (Copenhaga, Danemarca)
  3. Asador Etxebarri (Axpe, Spania)
  4. Central (Lima, Peru) Cel mai bun restaurant din America de Sud
  5. Disfrutar (Barcelona, ​​Spania)
  6. Frantzén (Stockholm, Suedia)
  7. Maido (Lima, Peru)
  8. Odette (Singapore) Cel mai bun restaurant din Asia
  9. Pujol (Mexico City, Mexic) Cel mai bun restaurant din America de Nord
  10. The Chairman (Hong Kong)

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...