Consumul mare de alimente ultraprocesate și de îndulcitori crește riscul de depresie

Data actualizării: Data publicării:
femeie depresivă care mănâncă cipsuri
Studiul arată că cei care și-au redus consumul de alimente ultraprocesate cu cel puțin trei porții pe zi au avut un risc mai mic de depresie. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Un studiu american a descoperit că există o asociere semnificativă între consumul de cantități mari de alimente ultraprocesate, în special cele cu îndulcitori artificiali, și depresie, transmite The Guardian.

În ciuda datelor extinse care leagă alimentele ultraprocesate cu sănătatea fizică proastă și boli, cum ar fi accidente vasculare cerebrale, atacuri de cord și creșterea tensiunii arteriale, acesta este primul studiu amplu care sugerează cum consumul de alimente și băuturi ultraprocesate, în special a celor care includ îndulcitori artificiali, ar putea crește cazurile de depresie.

Folosind date dintr-unul dintre cele mai mari studii despre sănătatea pe termen lung a femeilor din SUA, cercetătorii de la spitalul general din Massachusetts și de la școala de medicină din Harvard au examinat dietele și sănătatea mintală a peste 30.000 de femei de vârstă mijlocie, în principal caucaziene, între 2003 și 2017, care nu au suferit de depresie.

Autorii au estimat amploarea totală a consumului de alimente ultraprocesate, precum și tipul de alimente, cum ar fi alimente cu cereale ultraprocesate, gustări dulci, preparatele pentru microunde, grăsimi și sosuri, produse lactate ultraprocesate, gustări sărate, carne procesată, băuturi și îndulcitori artificiali.

Ei au comparat apoi câte femei au dezvoltat depresie față de cât a fost consumul lor de alimente ultraprocesate. Ajustându-se pentru alți factori de risc pentru sănătate, stil de viață și socioeconomic pentru depresie, cercetarea, publicată în jurnalul american JAMA Network Open, a constatat că cei care consumau nouă porții sau mai multe alimente ultraprocesate pe zi au avut un risc de depresie cu 49% mai mare în comparație cu cei care consumau mai puțin de patru porții pe zi.

În plus, cei care și-au redus consumul de alimente ultraprocesate cu cel puțin trei porții pe zi au avut un risc mai mic de depresie decât cei cu un aport relativ stabil.

„Aceste descoperiri sugerează că un consum mai mare de alimente ultraprocesate, în special îndulcitorii artificiali și băuturile îndulcite artificial, este asociat cu un risc crescut de depresie”, au concluzionat autorii. „Studiile experimentale au arătat că îndulcitorii artificiali pot declanșa transmiterea anumitor molecule de semnalizare în creier care sunt importante pentru starea de spirit”, se mai explică în concluzii.

Keith Frayn, profesor emerit la Universitatea din Oxford, spune despre descoperirea făcută de studiu: „Relația dintre îndulcitorii artificiali și depresie iese în evidență în mod clar. Acest lucru se adaugă la preocupările tot mai mari cu privire la îndulcitorii artificiali și sănătatea cardiometabolică. Legătura cu depresia necesită confirmare și cercetări suplimentare pentru a sugera cum ar putea fi provocată.”

Alții au cerut mai multă prudență. Profesorul David Curtis, profesor onorific la University College London Genetics Institute, a declarat: „Singurele produse alimentare din acest studiu care arată că sunt asociate cu risc crescut de depresie sunt îndulcitorii artificiali. Desigur, acest lucru nu înseamnă că un efect al îndulcitorilor artificiali este acela de a crește riscul de depresie, doar că persoanele cu risc crescut de a dezvolta depresie tind să consume cantități mai mari de îndulcitori artificiali.”

Dar autorii nu sunt de acord. Profesorul Andrew T Chan, șeful unității de epidemiologie clinică și translațională de la spitalul general din Massachusetts și coautor al cercetării, a declarat: „Puterea studiului nostru este că am reușit să evaluăm dieta cu câțiva ani înainte de apariția depresiei. Acest lucru minimizează probabilitatea ca descoperirile noastre să se datoreze pur și simplu persoanelor cu depresie, care au mai multe șanse să aleagă alimente ultraprocesate.”

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...