Rezultate la Evaluarea Națională 2023. Numărul elevilor cu media peste 5 este mai mic față de ultimii doi ani

Data actualizării: Data publicării:
un copil tinand in mana un creion in timpul unui examen
Rezultate la Evaluarea Națională 2023. Numărul elevilor cu media 5 este mai mic față de ultimii doi ani FOTO: Getty Images

Ministerul Educației a centralizat rezultatele înregistrate de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională (EN VIII) în perioada 19 - 22 iunie 2023 și a publicat rezultatele (înainte de depunerea/soluționarea contestațiilor) pe edu.ro. Au participat 95,3% dintre absolvenți, iar 76,2% au obținut medii peste 5, mai puțin cu 6 procente față de anul trecut.

Rata de participare în sesiunea 2023 a examenului a fost 95,3%: 154.115 absolvenți ai clasei a VIII-a prezenți din totalul absolvenților înscriși: 161.652. În ultimii doi ani, rata de prezență a înregistrat următoarele valori: 93,9% în sesiunea 2021, respectiv 95,5% în sesiunea 2022.

Dintre cei 154.115 elevi prezenți, 117.507 au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de 76,2% (76,8% în anul 2021, respectiv 82,3% în anul 2022).

23,8% dintre elevi au obținut medii sub 5, față de 17,73% în anul 2022. Procentul din sesiunea 2023 este comparabil cu cel din anul 2021 (23,2%) și egal cu cel din anul 2020 (23,8%).

429 de absolvenți de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10 (zece), față de 221 – anul trecut, respectiv 132 în anul 2021.

La proba de Limba și literatura română, 119.732 de elevi - 77,4% (rezultate anterioare: 83,9% - 2021, 85,9% - 2022) au obținut note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 1.454 de elevi au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 116.301 elevi - 75,4% (67,4% - 2021, 77,5% - 2022) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci). Numărul notelor de 10 (zece): 3.066.

La proba de limbă şi literatură maternă, 8.507 elevi - 90,1% (95,9% – 2021 și 96,1% - 2022) au obținut note mai mari sau egale cu 5, iar 63 de elevi au obţinut nota 10 (zece).

Trei (3) elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă. Lucrările acestora au fost notate cu 1 (unu).

În județul Dâmbovița, unde lucrările scrise ale absolvenților de clasa a VIII-a au fost evaluate digitalizat în cadrul programului-pilot derulat de Ministerul Educației, rezultatele au fost următoarele:

- Procent medii mai mari sau egale cu 5: 69,2% (76,6% - sesiunea 2022, prima în care a fost derulat proiectul)

- Medii generale 10: 2

- Rată de participare: 94%.

Rezultatele au fost publicate în centrele de examen/unități de învățământ și pe site-ul dedicat prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat și comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD/GDPR).

Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și joi, 29 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00). Rezultatele finale vor fi afișate în data de 4 iulie. Candidații care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai candidaților minori.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...