Radu Dragușin a devenit cel mai scump fotbalist român din istorie

Data publicării:
Genoa CFC v FC Internazionale - Serie A Radu Dragusin of Genoa CFC celebrates after scoring a goal during the Serie A fo
Radu Dragusin / Profimedia / IMAGO

Fundașul Radu Dragușin a devenit cel mai scump fotbalist român din istorie, după ce a fost transferat de la Genoa la Tottenham pentru suma de 30 de milioane de euro.

După o noapte de reflecţie, jucătorul român a optat pentru campionatul englez, scrie agenția ANSA, citată de News.ro

Clubul italian Genoa va primi 25 de milioane de euro plus 5 milioane de euro bonusuri şi, probabil, împrumutul până în iunie al extremei drepte Djed Spence.

Fotbalistul român de 21 de ani nu şi-a ascuns niciodată admiraţia pentru Premier League. Se încheie astfel o negociere rapidă pentru românul care se afla în atenţia mai multor cluburi, printre care Newcastle, Napoli, AC Milan şi Bayern.

Drăguşin va pleca cu un zbor privat spre Londra, unde va fi supus unor examene medicale în cursul zilei de astăzi. Fotbalistul părăseşte Genoa după 62 de meciuri în Serie A, Serie B şi Coppa Italia.

Anterior, cele mai scumpe transferuri în care au fost implicați fotbaliști români au fost:

- Adrian Mutu, de la Parma la Chelsea pentru 19 milioane de euro
- Cristi Chivu, de la Roma la Ajax Amsterdam pentru 18 milioane de euro
- Razvan Marin, de la Ajax Amsterdam la Standard Liege pentru 12,5 milioane de euro
- Dennis Man, de la FCSB la Parma, pentru 11 milioane de euro
- Ionuț Radu, de la Inter Milano la Genoa pentru 10,6 milioane de euro

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, zâmbete largi în fața paparazzilor, tensionați în rest. Detaliul care i-a...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...