Avionul care trebuia să ducă naţionala de fotbal a României în Elveţia s-a defectat. Cu ce au ajuns „tricolorii” la Zurich

Data publicării:
echipa nationala fotbal
Naționala de fotbal a României, pe aeroportul din Priștina. Foto: Facebook

Avionul cu care echipa naţională de fotbal a României ar fi trebuit zboare duminică din Kosovo în Elveţia, pentru următorul meci, s-a defectat. „Tricolorii” au fost nevoiţi să ajungă de la Priștina la Zurich cu alte două aeronave, a anunţat, duminică, selecţionerul Edward Iordănescu.

„Am avut probleme cu furtuna, am avut probleme cu avionul, au fost probleme. A fost şi o întârziere, am făcut şase ore de la momentul de când am plecat din hotel din Kosovo până când am intrat în hotel în Elveţia. Important este că nu s-a stricat în zbor. Dacă suntem aici, înseamnă că suntem sănătoşi şi asta este o provocare, le luăm pe toate cum le primim. Încercăm să ne energizăm, să ne capacităm, să ne motivăm şi, dacă trebuie, să schimbăm şi la Bucureşti aeronava, dar ducem puncte cu noi, eu sunt mulţumit cu asta”, a declarat Edward Iordănescu duminică, într-o conferință de presă, potrivit Agerpres.

România a remizat cu Kosovo (0-0), vineri seara, la Priștina, iar luni va întâlni Elveţia în Grupa I a preliminariilor EURO 2024 (Swissporarena - Lucerna, ora 21:45).

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...