Cum să-ți controlezi furia: Scrie-ţi gândurile negative pe o foaie de hârtie și arunc-o (studiu)

Data publicării:
Screaming man
Foto: Profimedia

Când vedeţi roşu în fața ochilor, nu vă descărcaţi furia pe colegi sau pe cei dragi. Mai bine transcrieți pe hârtie gândurile negative, apoi aruncaţi foaia la gunoi sau într-un tocător de hârtii. Este o metodă mai eficientă de calmare, recomandă cercetătorii japonezi Universitatea Nagoya.

„Ne aşteptăm ca metoda noastră să reducă furia într-o oarecare măsură”, a explicat profesorul Nobuyuki Kawai de la Universitatea Nagoya (centrul Japoniei), care a condus un studiu publicat în această săptămână în revista britanică Scientific Reports.

„Dar am fost surprinşi să constatăm că furia a fost aproape complet suprimată” prin această tehnică de gestionare a emoţiilor, a adăugat Kawai într-un comunicat, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

„Acest studiu arată că acţiunea de a arunca fizic o bucată de hârtie care conţine gândurile (negative) scrise despre cauzele unui eveniment declanşator neutralizează furia, în timp ce pur şi simplu păstrarea bucăţii de hârtie nu produce acest efect”, au constatat cercetătorii.

Metodă testată pe elevi

Aproximativ 100 de elevi au participat la un experiment în cursul căruia au trebuit să-şi exprime opinia în scris despre subiecte sociale precum interzicerea fumatului în public.

Doctoranzi au evaluat apoi lucrările. Dar, fără să ţină cont de munca depusă, ei au acordat în mod deliberat fiecărui elev note mici la inteligenţă, interes, calitatea scrisului, logică şi raţionalitate, cu comentarii uneori foarte dure.

După ce şi-au recuperat lucrările corectate, elevii au fost nevoiţi să scrie ceea ce simţeau pe o foaie de hârtie. Jumătate din grup a trebuit apoi să rupă foaia şi să o arunce, în timp ce cealaltă jumătate a trebuit să păstreze această hârtie şi să o pună deoparte.

Deloc surprinzător, „toţi participanţii s-au înfuriat după ce au primit comentarii jignitoare”. Dar „furia subiectivă a grupului care a aruncat foaia a scăzut” aproape în întregime, în timp ce cea a grupului care a păstrat foaia a rămas crescută, au observat cercetătorii.

„Acest studiu este important, deoarece a fi capabil să-ţi controlezi furia într-un mediu familial sau profesional poate reduce consecinţele negative la locul de muncă sau în vieţile noastre personale”, a apreciat Universitatea Nagoya.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...