Ursula von der Leyen cere UE „să se trezească” şi să crească producţia militară în faţa „regimurilor autoritare”

Data actualizării: Data publicării:
ursula von derleyen sustine o alocutiune
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Foto: Profimedia

Europa trebuie „să se trezească” şi să-şi dezvolte capacitatea industrială în sectorul militar, în faţa ameninţărilor venite dinspre ţări autoritare precum Rusia sau Iran, a declarat miercuri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vorbind la Bruxelles în timpul unei conferinţe la care un participant i-a perturbat discursul şi a acuzat-o că are pe mâini „sângele copiilor palestinieni”, relatează agenţiile AFP şi EFE, citate de Agerpres.

„Este momentul ca Europa să se trezească pe planul apărării şi securităţii. Întrucât mizele sunt imense (...) Ameninţarea războiului probabil că nu este iminentă, dar nu este imposibilă. Trebuie să fim pregătiţi pentru aceasta”, a indicat Ursula von der Leyen la conferinţa pe teme de securitate şi apărare în faţa a numeroşi reprezentanţi din sectorul militar-industrial şi experţi în domeniu.

Ea a invocat astfel drept argument şi atacul cu drone şi rachete asupra Israelului la care Iranul a recurs ca răspuns după atacul aerian asupra consulatului său de la Damasc. Conform preşedintei Comisiei Europene, atacul iranian este „cea mai recentă declaraţie de intenţie a noii coaliţii a regimurilor autoritare”, în rândul cărora a inclus Iranul şi Rusia.

În acest context, a continuat Ursula von der Leyen, „trebuie să începem să lucrăm asupra viitorului arhitecturii noastre de securitate, cu rapiditatea şi voinţa politică necesare”.

Comisia Europeană a propus o nouă strategie în materie de apărare pentru care a prevăzut o finanţare de 1,5 miliarde de euro destinată sectorului militar-industrial, reprezentanţii companiilor din acest sector considerând-o insuficientă, la fel şi comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton.

„Este suficient? Nu. Avem nevoie de mai mult ? Da”, a spus acesta din urmă, care a propus în ianuarie crearea unui fond de 100 de miliarde de euro pentru creşterea capacităţilor de producere de armament în Uniunea Europeană pentru a susţine Ucraina în faţa Rusiei, recunoscând totuşi că iniţiativa sa implică numeroase probleme de rezolvat, în special găsirea surselor de finanţare.

Chiar la începutul discursului, Ursula von der Leyen a fost întreruptă de un participant, care a acuzat-o că „sprijină genocidul din Fâşia Gaza”. „Sângele copiilor palestinieni este pe mâinile tale”, a strigat către ea acel participant, care a fost evacuat imediat din sală.

Preşedinta Comisiei Europene s-a remarcat prin susţinerea clară faţă de Israel în ofensiva pe care acesta a lansat-o în Fâşia Gaza pentru a anihila mişcarea Hamas după atacul acesteia asupra Israelului pe 7 octombrie, care a provocat cel puţin 1.160 de morţi. De atunci, în operaţiunile militare israeliene în Fâşia Gaza au fost ucise 33.899 de persoane şi rănite alte 76.664, majoritatea civili, femei şi copii, potrivit ultimului bilanţ comunicat de guvernul condus de Hamas.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...