Spania se topește: În Valencia s-au înregistrat aproape 47 de grade Celsius, un nou record de căldură: „Vara asta a fost oribilă”

Data publicării:
barbat care se racoreste in spania
Spania se confruntă cu al treilea val de căldură din această vară. FOTO: Profimedia Images

Spania se confruntă cu al treilea val de căldură din această vară. În Valencia s-au înregistrat 46,8 de grade Celsius, un nou record. Localnicii se plâng din cauza căldurii și spun că trăiesc în condiții „mizerabile”, potrivit euronews.com.

Noul record a fost stabilit pe aeroportul din Valencia, a anunțat agenția meteorologică spaniolă Aemet.

Căldura extremă a făcut ca condițiile de trai să fie mizerabile în orașul de pe coasta mediteraneană.

„Această vară a fost oribilă. Nu putem trăi în apartamentele noastre”, spune Nazim Ali, un locuitor din Valencia.

„Noaptea, pornim aerul condiționat sau ventilatorul. În timpul zilei, încercăm să ieșim cât mai târziu posibil și mergem la plajă”, spune Roberto Giménez, un alt locuitor.

Al treilea val de căldură din această vară, în Spania

Spania se află în mijlocul celui de-al treilea val de căldură din această vară.

Opt zone din jurul orașelor Valencia și Murcia se află sub alertă roșie, ceea ce înseamnă risc extrem din cauza căldurii.

Șase stații din jurul Valenciei și al orașului vecin Castellon au înregistrat joi temperaturi de peste 44°C.

Miercuri, două zone din apropiere de Sevilla și Granada, în Andaluzia, au depășit acest prag.

Recordul istoric pentru Spania a fost doborât pe 14 august 2021, când s-au înregistrat peste 47 de grade Celsius la La Rambla, la sud de Cordoba, în Andaluzia.

Oamenii de știință spun că intensificarea valurilor de căldură, precum și creșterea duratei și intensității acestora se datorează schimbărilor climatice.

Incendiile de vegetație sunt mult mai probabile în timpul căldurii extreme.

În Spania, peste 1.300 de hectare au ars în mai puțin de o săptămână. Aproape 71.000 de hectare au ars de la începutul anului, potrivit Sistemului european de informații privind incendiile forestiere (Effis), mai puțin decât recordul din 2022, când au fost distruse peste 300.000 de hectare.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...