Putin a cerut FSB să ajute companiile ruse la încălcarea sancţiunilor occidentale

Data publicării:
putin sta la birou
Putin nu a vizitat nici până acum locul unde a avut loc atentatul de la Moscova. Foto: Profimedia Images

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut marţi Serviciului Federal de Securitate (FSB) să ajute companiile din Rusia la încălcarea sancţiunilor occidentale şi creşterea ponderii pe noi pieţe din întreaga lume, transmite Reuters.

Agenţia menţionează că FSB este principalul succesor al serviciului sovietic KGB. Putin a ţinut un discurs la sediul FSB din piaţa Lubianka din centrul Moscovei, la două zile de la victoria zdrobitoare în alegerile prezidenţiale.

El le-a cerut spionilor ruşi să colaboreze cu alte instituţii pentru a întări securitatea sistemelor bancare şi financiare. Liderul de la Kremlin a afirmat că FSB trebuie „să asigure sprijin companiilor noastre care se dezvoltă activ în ciuda obstacolelor ridicate în calea lor şi care explorează noi pieţe, dar se confruntă cu acţiuni ostile făţişe” din partea Occidentului.

„Da, ne creează probleme temporare”, a spus preşedintele, adăugând că a discutat şi cu guvernul despre modul în care sancţiunile au afectat unele proiecte de mare anvergură, „însă oricum se va face, desigur, totul”.

După ce Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022, Occidentul a impus Moscovei cele mai dure sancţiuni din istorie, reaminteşte Reuters. Putin susţine însă că încercarea de a constrânge astfel Rusia nu a reuşit, iar economia de război a ţării s-a dezvoltat în ciuda sancţiunilor; de exemplu, producţia de proiectile de artilerie este mult mai mare decât a occidentalilor, iar ritmul anual de creştere a PIB a ajuns anul trecut la 3,6%.

KGB, una din cele mai puternice instituţii din Uniunea Sovietică, influentă şi în afara graniţelor, şi-a pierdut o parte din forţă după căderea regimului comunist. În 1991 însă, după numai opt ani - cu denumirea schimbată în FSB - a ajuns să aibă un reprezentant chiar la vârful puterii: Vladimir Putin, fost spion în fosta Republică Democrată Germană.

Acesta a declarat în faţa ofiţerilor serviciului că Occidentul este un inamic periculos, care foloseşte o gamă largă de arme - inclusiv propaganda, tehnologia şi finanţele - pentru a semăna dezbinare în Rusia. Obiectivul occidentalilor este instigarea la revoltă şi tulburări, desemnate prin cuvântul rusesc „smuta”, care evocă vremurile dinaintea ridicării la putere a dinastiei de ţari Romanov, în 1613.

Putin prezintă războiul din Ucraina ca o continuare a luptei de secole cu Occidentul decadent, acuzat că a umilit Rusia după căderea Zidului Berlinului în 1989 şi încălcarea a ceea ce Kremlinul consideră sfera de influenţă rusească.

Preşedintele a dat instrucţiuni FSB să utilizeze realizările ruseşti în tehnologia cuantică şi inteligenţa artificială pentru a contracara Occidentul, pentru a-şi întări „serios” activităţile antiteroriste; el a cerut mai multă vigilenţă din partea contraspionajului, notează Reuters, citată de Agerpres.

„Problemele cu care ne confruntăm şi încercările de a ni se submina dezvoltarea ne obligă să acţionăm sistematic şi consecvent în toate domeniile. În economie, tehnologie, cultură, în sfera socială, în întărirea statului şi a instituţiilor noastre publice”, a mai arătat Putin.

În ceea ce priveşte ruşii pro-ucraineni care încearcă să atace dinspre vest, peste frontieră, el a afirmat că aceştia sunt trădători care trebuie vânaţi şi a ameninţat că „îi vom pedepsi fără limite, oriunde s-ar afla”. 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...