Ce spune un consilier prezidențial ucrainean despre numirea noului ministru rus al apărării. „Va fi o ţară militaristă”

Data publicării:
Andrei Belousov
Andrei Belousov. Foto: Profimedia

Alegerea unui economist ca ministru al apărării în Rusia arată cât de departe merge Moscova pentru a-şi reforma economia astfel încât să răspundă necesităţilor de război, a decrat luni consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak.

Andrei Belousov, fost vicepremier, a fost propus duminică de preşedintele rus Vladimir Putin pentru postul de ministru al apărării în noul guvern, în locul lui Serghei Şoigu, care urmează să devină secretar al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse.

„Rusia îşi aşază aproape toată economia pe un făgaş militar. Va fi o ţară militaristă şi economia sa va fi construită exclusiv astfel încât să producă pentru armată”, a declarat Mihailo Podoliak pentru Reuters, potrivit Agerpres.

În condiţiile în care Ucraina este depăşită ca arme şi oameni pe câmpul de luptă, forţele ruse avansează încet în regiunea estică Donbas şi pregătesc un nou asalt în regiunea nord-estică Harkov, scrie Reuters.

Podoliak a mai notat că războiul se află într-o etapă crucială, după 27 de luni de lupte, şi a făcut apel la înăsprirea sancţiunilor impuse Rusiei, reiterând totodată apelul Kievului la creşterea sprijinului militar occidental.

Ucraina are nevoie de mai multă putere aeriană, „mai multe capacităţi cu rază lungă de acţiune, mai multă muniţie, pentru că este o fază definitorie a războiului care va determina lumea postbelică”, a susţinut el.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...