Tânărul din Sibiu care și-a ucis iubita le-a spus anchetatorilor că era drogat și gelos

Data publicării:
crima
Credit foto: Guliver/Getty Images

Tânărul de 24 de ani care și-a ucis iubita într-un apartament din Sibiu, sâmbătă, a declarat în fața anchetatorilor că a recurs la acest gest extrem din gelozie. De asemenea, el a recunoscut că era drogat.

Tânărul sibian, în vârstă de 24 de ani, reţinut pentru că şi-a omorât sâmbătă prietena, o tânără de 21 de ani din judeţul Braşov, a declarat anchetatorilor că la momentul comiterii faptei, motivată de gelozie, se afla sub influenţa drogurilor, a informat procurorul Mihaela Ruginosa, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Potrivit sursei citate, tânăra a decedat deoarece a fost înjunghiată cu un cuţit de mai multe ori în zona gâtului, fiind secţionate vasele sanguine.

"La data de 19 mai a.c., procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore a tânărului în vârstă de 24 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor. Persoana în cauză este încarcerată în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu. Cercetările în acest caz continuă", a anunţat anterior, duminică dimineaţă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, potrivit Agerpres.

Tânărul de 24 de ani a fost prins de jandarmii montani în Păltiniș, unde a fugit după comiterea faptei.

Tânărul fusese internat la psihiatrie

Potrivit presei locale, acesta era cunoscut de anturaj ca fumător de canabis. Iubita lui era din Făgăraș, județul Brașov, și venea destul de des la acesta, în Sibiu.

Un apropiat al băiatului a declarat pentru Turnul Sfatului că acesta avea probleme psihice, iar în trecut a fost găsit la Păltiniș în timp ce încerca să se sinucidă.

„Suferă și a suferit de mai multe psihoze serioase. A avut două antecedente serioase. Una în care a mers în Păltiniș să se sinucidă, noi am mers după el și l-am găsit. La câteva zile după prima fază, în care a fugit de acasă, tot cu intenția de suicid, delira. S-au pornit atunci acțiuni de căutare, am fost și noi prezenți. L-au găsit niște oameni cu mașina, la 4 dimineața, tăiat pe mâini”, a declarat acesta.

După acest episod, tânărul a fost internat la psihiatrie și externat după câteva zile.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Secretul unei prietenii de aproape 20 de ani, la Hollywood. Ryan Reynolds și Hugh Jackman, despre cât de mult...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
1.200 lei în plus la pensie la recalculare, deși a muncit numai 31 ani. Câte puncte a realizat?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...