Incendiu la un bloc din zona Gării Obor din București. Patru persoane au fost duse la spital

Data actualizării: Data publicării:
isubif
La incendiu au intervenit 12 mașini de pompieri și 5 ambulanțe SMURD. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: ISUBIF/Facebook

Un incendiu a izbucnit, duminică, la un apartament situat la etajul al treilea al unui bloc din Sectorul 2 din Bucureşti, pe bulvevardul Gara Obor. Patru persoane au fost transportate la spital până în prezent și alte cinci persoane au primit îngrijiri medicale, informează news.ro.

Mai multe persoane au fost evacuate de pompieri cu autoscara. Blocul are opt etaje și 36 de apartamente.

„La sosirea forţelor, incendiul s-a manifestat cu flacără deschisă şi cu degajări de fum, în interiorul apartamentului, cu extindere la faţada clădirii. Fumul s-a degajat pe casa scării şi a pătruns în apartamentele locatarilor de la etajele superioare. S-a procedat la evacuarea unor locatari prin exteriorul clădirii, folosind autoscara”, a precizat ISU București-Ilfov, într-un comunicat de presă.

Casa scării a fost afectată de fum şi de temperatura ridicată, a mai arătat ISU.

La acest incendiu au fost alertate 8 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 2 autospeciale de intervenţie şi salvare de la înălţime, 2 autospeciale de descarcerare şi 5 ambulanţe SMURD. De asemenea, STB a anunțat că troleibuzele liniilor 69 și 85 circulă deviat la capătul de linie Arena Națională, din cauza incendiului.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...