Mihai Chirica a fost pus sub control judiciar într-un dosar de înșelăciune și are interzis în primărie. Acuzațiile procurorilor DNA

Data actualizării: Data publicării:
Mihai Chirica inconjurat de reporteri
Primarul Iașiului, Mihai Chirica. FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Procurorii DNA Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile față de Mihai Chirica, edilul municipiului Iași. În urma acestei măsuri, el nu mai poate desfășura activitatea de primar, deoarece faptele de care este acuzat au legătură cu această funcție.

Măsura este dispusă din 4 februarie, potrivit DNA.

Procurorii îl acuză pe Mihai Chirica de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) și instigare la uzurparea funcției.

În acest dosar a fost dispusă și efectuarea urmăririi penale față de Gabriel Vasile Harabagiu, la data faptelor viceprimar al municipiului Iași, care este acuzat de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) și uzurparea funcției.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe conform cărora cei doi, în exercitarea funcțiilor, ar fi dispus/semnat ilegal documente privind un construirea, respectiv extinderea unui imobil din municipiul Iași. "Concret, blocul ar fi fost construit și intabulat ilegal, cu mai multe niveluri față de cele prevăzute în autorizație, iar suprafața imobilului este mai mare decât cea din autorizație fiind încălcat planul urbanistic zonal. Intabularea imobilului în cartea funciară s-ar fi efectuat cu sprijinul conducerii și al unor funcționari din cadrul autorității publice locale, în baza certificatului de atestare a edificării/extinderii construcției, datat 10.10.2018, emis de Municipiul Iași", spun procurorii.

Cu privire la certificatul respectiv, DNA susține că din probele existente ar fi rezultat existența, pe parcursul derulării procedurilor de atestare a construcției, a 3 (trei) variante diferite din punct de vedere al conținutului sau al persoanelor care au semnat certificatul, toate variantele având același număr de înregistrare și aceeași dată.

"Emiterea certificatului a creat, pentru societatea beneficiară, posibilitatea de a înscrie dreptul de proprietate asupra imobilului în cartea funciară și de a proceda la vânzarea apartamentelor din respectivul imobil", se arată în comunicatul DNA.

În perioada cât se află sub control judiciar, Mihai Chirica trebuie să respecte o serie de obligații, între care:

- să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,

- să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,

- să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia ar fi săvârșit fapta.

În cazul în care nu va respecta aceste măsuri, controlul judiciar poate fi înlocuit cu arestul la domiciliu sau cu arestul preventiv.

Mihai Chirica poate contesta la instanță măsurile dispuse de procurori, dar acestea sunt executorii până la o decizie a judecătorilor.

În cauză se desfășoară cercetări și față de alte persoane.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...