Luminiţa Odobescu, după moartea lui Navalnîi: Nu ar trebui să existe nicio îndoială cu privire la responsabilitatea regimului lui Putin

Data publicării:
Navalnîi, în vârstă de 45 de ani, a fost închis după ce s-a întors în Rusia la începutul acestui an din Germania.
Alexei Navalnîi. Sursă foto: Profimedia Images

Ministrul român al Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a subliniat, vineri, că Aleksei Navalnîi va rămâne un simbol al luptei pentru libertate şi pentru democraţie.

"Şocată de moartea lui Aleksei Navalnîi. Nu ar trebui să existe nicio îndoială cu privire la responsabilitatea regimului lui Putin. Navalnîi rămâne un simbol al luptei pentru libertate şi democraţie. Cele mai profunde condoleanţe familiei sale. România este unită cu cei care luptă pentru dreptate şi libertate împotriva autocraţiei", a scris şefa diplomaţiei române, pe pagina sa de X (fostă Twitter).

Şi europarlamentarul Dacian Cioloş, fost comisar european din partea României, a vorbit despre moartea opozantului rus.

"Moartea opozantului rus Aleksei Navalnîi arată că într-o societate condusă dictatorial sistemul te poate ucide fără să răspundă cineva pentru crimă. Dumnezeu să îl odihnească pe Navalnîi, care a avut tăria să îl înfrunte pe Putin până la capăt. Iar cei care susţin discursul putinist în România, Simion şi Soşoacă, să aibă decenţa măcar să nu mai folosească cuvintele "libertate' şi 'democraţie' în propaganda pe care o vântură într-o ţară care şi-a găsit cu preţul sângelui drumul spre Vest", a scris Cioloş, vineri, pe pagina sa de Facebook.

La rândul său, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Dan Barna a transmis că "Aleksei Navalnîi a fost ucis pentru că s-a opus tiraniei lui Putin".

"Este încă un moment când dictatorul de la Kremlin îşi arată dispreţul pentru oameni, democraţie şi orice idee de libertate. Lumea liberă trebuie să fie unită pentru înfrângerea acestui criminal. E mai important acum, ca oricând, să susţinem Ucraina pentru că dictatori precum Putin nu înţeleg 'democraţia' decât prin eliminarea fizică a celor care îndrăznesc să gândească altfel decât propaganda sa oficială", a precizat Barna, tot pe pagina de X.

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a murit vineri în închisoarea din regiunea arctică unde efectua o pedeapsă de 19 ani de detenţie, au relatat AFP şi Reuters.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...