Fenomenul meteo El Nino a început. Este de așteptat ca temperaturile să crească mai mult ca niciodată

Data publicării:
canicula val caldura
Guvernele trebuie să se pregătească pentru mai multe fenomene meteorologice extreme și temperaturi record în următoarele luni, a avertizat Organizația Mondială de Meteorologie. FOTO: Getty Images

Fenomenul meteorologic El Nino, asociat de obicei cu creşterea temperaturilor la nivel global, a început oficial şi este de aşteptat să se "intensifice treptat" în lunile următoare, a anunţat joi Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică din SUA (NOAA), relatează AFP.

El Nino este un fenomen caracterizat prin temperaturi de suprafaţă mai calde decât cele normale în Oceanul Pacific ecuatorial, dar are consecinţe asupra întregii planete. "Ar putea duce la noi recorduri de temperatură" în anumite regiuni, a declarat, potrivit unui comunicat, Michelle L'Heureux, climatolog pentru NOAA.

În mai, Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) a avertizat că perioada 2023-2027 va fi aproape sigur cea mai caldă înregistrată vreodată pe Pământ, sub efectul combinat al El Nino şi al încălzirii globale provocate de emisiile de gaze cu efect de seră.

El Nino are loc aproximativ o dată la doi până la şapte ani, iar climatologii au estimat sosirea lui de câteva luni pentru acest an. El s-a produs cel mai recent în sezonul 2018-2019.

Fenomenul opus, La Nina, care tinde dimpotrivă să provoace o scădere a temperaturilor, este prezent de trei ani.

"În funcţie de intensitatea sa, El Nino poate provoca o serie de consecinţe, precum creşterea riscului de precipitaţii abundente sau de secetă în anumite regiuni ale lumii", a explicat Michelle L'Heureux.

"Schimbările climatice pot exacerba sau atenua unele impacturi legate de El Nino", a precizat ea, potrivit AFP, citată de Agerpres.

În general, El Nino tinde să modereze activitatea uraganelor în Atlantic, dar le favorizează în Pacific, potrivit NOAA.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...