Interlop prins în Italia, adus cu escortă pe Aeroportul „Henri Coandă”. Bărbatul va fi încarcerat la Penitenciarul Rahova

Data publicării:
Polițiști cu cagule.
Polițiști mascați în misiune. Foto: Arhivă Digi24

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, urmărit naţional şi internaţional după ce a fost condamnat pentru trafic de migranţi, a fost prin în Italia şi adus pe Aeroportul „Henri Coandă” în cursul serii, urmând să fie depus în Penitenciarul Rahova.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba de interlopul Petru Marius Neagrău, patronul clubului Vox din Salonta, care are şi cetăţenie ungară, condamnat la 3 ani şi două luni de închisoare de Tribunalul Bihor pentru călăuzirea unor migranţi sirieni care voiau să ajungă în vestul Europei.

„La data de 26 octombrie, o escortă, alcătuită din poliţiştii Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, a preluat din Italia un cetăţean român, de 44 de ani, urmărit naţional şi internaţional, în baza unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare din România, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, miercuri, Agerpres.

Escorta a aterizat pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” în cursul serii, urmând ca persoana arestată să fie dusă în Penitenciarul Rahova.

„Pe numele acestuia, Tribunalul Bihor a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 2 luni, pentru transferarea, îndrumarea şi călăuzirea unor migranţi, de origine siriană, care intenţionau să ajungă în vestul Europei”, arată sursa citată.

Schimbul de date cu autorităţile italiene a fost efectuat prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională.

 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...