Aproape 4000 de audienţe la Avocatul Poporului, în trimestrul III 2012

Data publicării:
20121119 20avpopor-34205

De asemenea, a fost ridicată direct de Avocatul Poporului o excepţie de neconstituţionalitate cu privire la legea privind sistemul unitar de pensii publice şi reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, informează instituţia într-un comunicat de presă.

Din cele 3955 de audienţe, 488 au avut loc la sediul central, iar 3467 la birourile teritoriale. 886 au fost soluţionate de birourile teritoriale ale instituţiei Avocatul Poporului din Alba-Iulia, Bacău, Braşov, Constanţa, Craiova, Cluj-Napoca, Galaţi, Iaşi, Suceava, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Târgu-Mureş şi Timişoara, restul de 1277 fiind soluţionate la sediul central.

La solicitarea Curţii Constituţionale, au fost formulate de instituţia Avocatului Poporului 132 puncte de vedere privind excepţiile de neconstituţionalitate.

În ceea ce priveşte numărul de petiţii înregistrate către Avocatul Poporului, Doljul se află printre localităţile fruntaşe, după Bucureşti, Iaşi şi Argeş. De la începutul anului, peste 800 de petiţii au fost înregistrate, 1065 de audienţe şi peste 900 de apeluri telefonice. Cele mai multe petiţii au fost depuse pentru reconstituirea dreptului de proprietate, recalcularea pensiilor şi obţinerea cetăţeniei române, informează corespondentul Digi24 la Craiova.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...