„Din inimă, pentru România”: Campania de donare de sânge a tineretului liberal începe

Data publicării:
tnl
Foto: Facebook/TNL

Tinerii liberali organizează și în acest an săptămâna donării de sânge în fiecare județ din țară. Între 15-21 ianuarie, românii care vor să sprijine sistemul medical se pot programa și pot dona sânge.

„Într-un efort colectiv de a sprijini sistemul medical și de a aduce speranță în inimile celor aflați în nevoie, noi, Tineretul Național Liberal vă anunțăm că vom desfășura și în acest an campania națională de donare de sânge „Din inimă, pentru România”, anunță TNL pe pagina de Facebook.

Cei care doresc să doneze se pot programa online prin aplicația BlooDoChallenge, acolo vor găsi carnetul donatorului în format digital și astfel vor fi la curent cu toate campaniile de donare din toată țara.

„Cu convingerea că fiecare donare contează, îi invităm pe toți cei care îndeplinesc condițiile de donare să se alăture misiunii noastre și să meargă de luni până vineri la centrele de transfuzii din țară. Haideți să demonstrăm împreună puterea comunității noastre în susținerea vieții și a idealurilor naționale”, îndeamnă tinerii liberali pe pagina de socializare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...